Legături bolnăvicioase, înainte şi după Băsescu

Căldura verii, sper, a făcut ca-n trupul politicii noastre să se producă o mulţime de legături ciudate, încât o intuiţie sănătoasă nu le poate percepe. Nu vorbesc de raţiune.

Mai întâi, a fost această legătură între PNL şi PSD. O legătură acidă. Apoi, una bazică, fireşte, băloasă, a celor două partide cu PC. PC are o burtă imensă, în care încap toate lucrurile. E un fel de robot din lumea lui Jules Verne, care-nghite piatră, cărbune, rezerve naturale. Sau fabrică un fel de substanţă gelatinoasă, urât mirositoare, care ne va preface pe toţi în nişte pitici cu ţeste de oţel. Ca să mâncăm eter şi să răspundem la butoane. PSD, anacronic, a venit după un cancer cronic, cu o digestie reglată de o mulţime de reţete şi de hapuri tonice. PNL, un perpetuum mobile, combinat cu o formă de spectru, a rămas foarte slab şi îşi simte mereu stomacul lipit de şira spinării. Apoi stă rău cu organele udului. E o deficienţă neurovegetativă de la facere. Mă tem să nu fie doar o obsesie de natură psihiatrică. Liberalii vor mereu să fie şi mai bogaţi, şi mai liberi. Au o voinţă care-i dezechilibrează. Au ceva, totuşi, care poate să-i salveze. În ansamblu, legăturile interne ale partidelor sunt bolnăvicioase. Toate-s pe invers.

Dincolo, la fosta putere, organismele au fost prea bine hrănite. Instinctele acaparării, spun specialiştii, au fost atât de puternice, încât o crustă groasă le acoperă toate deficienţele de concepere. Umorile PDL-iştilor, înăuntru, au rămas proaspete şi limpezi. Cu mult mai limpezi decât ale baronilor. Baronii PSD suferă de o uşoară degenerescenţă. Par senili deja, graşi, cu ochii umezi. Bătrânii, foşti activişti, fac scut, atunci când privesc spre Băsescu, mereu cu cei tineri. În următorul mandat, vor fi mâncaţi de ei, de puii adoptaţi. În partid, funcţionează, cât de cât, şi legea carnivorilor. A fost mai puternică pe vremea lui Iliescu, lui Roman. Atunci serviciile îi hrăneau cu icra puternică a securiştilor. În toate localităţile, în sălaşurile lor, cu două-trei frunze deasupra, PSD-iştii tineri scâncesc lânced. Acolo se află pădurile vrigine ale social-democraţilor, care ajung în UE. Acolo se ascund bine şi autorii crizei mondiale. Criza economică a fost, de fapt, o criză politică şi morală. Marii infractori mondiali, ultraliberalii, se vor ascunde, până la urmă, pe tărâmurile de verdeaţă şi răcoare ale social-democraţilor.

PNL-iştii vin din urma PSD-iştilor. Le pândesc slăbiciunile multe. Îşi ispăşesc astfel câteva din excesele guvernărilor trecute. Apoi vor trece iar la treabă. Foc şi sabie. Dar mai întâi îl vor pe Băsescu. Băsescu, care-i o fiinţă duală, ambiguă. Fac pregătiri fizice, urmează cura de înzdrăvenire cu vitamine ale zeciuelii. Alţii şi-au transplantat organele în ultimele zile. Ca să poată să fure. În această artă politică, PDL-iştii rămân, totuşi, măieştrii pentru câteva generaţii. Au furat cu metodă, cu graţie, prin forţă. O forţă pură. Ei sunt învăţătorii, campionii. Merită, căci par încă tineri. Legăturile lor nu sunt atât de încurcate. Ei au mers simplu, la sigur. Acum suferă cu aceeaşi măsură. Suferinţa lor este cruntă. 

PC are modificări genetice de la naştere. Acţiunile lor sunt robotizate. Am intuit noi. Se vede şi cu ochiul liber. Au acţiuni adaptate la tot ceea ce politica le poate aduce doar pentru sine. Nu degeaba PC a fost poreclit „Varanul”. „Varanul” e o construcţie gigantică, politică, psihică, pe care m-am temut demult s-o descriu bine. Dacă vâjâie prin aer? E un robot care taie, coase, sudează, filmează tot timpul. Va crea în jur o realitate nouă. Acum defrişează. Promite. Poartă între coarnele răsucite cu putere de un zeu securist o pădure de antene. În eterul care-i circulă în vene, are bacterii, purici şi gene agresive. Organismele infrareale au structuri şi antidoturi, ca şi cele reale. Au şi secta infra-Băsescu. Cu chelie de iridiu. Cu ea decantează cinismul, puterea politică, drojdia impudică a economiei, căldura sufletească a ideologului, apoi idei ce ţin de neo- (neo-comunism, neo-politic, neo-conservatorism ş.a.).  Ce să mai spui, acum, la sfârşit, de Băsescu? Puterea mentală a „Varanului” face ce face şi îşi însuşeşte pe toate cele cu must securistic. Bun să înverzească şi betonul comunistelor babe. Pe vremuri, „Varanul”, cu nume de Securitate modernă, se ocupa să digere formulele chimice toxice ale Occidentului.

În jurul lui Băsescu, deseori îmi închipui, fac cercuri concentrice marii cinici. Cinicii marilor acţiuni pragmatice. Paradoxuri ale lumii superioare. „Pragmatis”-ul, de fapt, e un jug minuscul al neuronilor gigantici, umpluţi cu litere grase din Platon, Aristotel sau Heidegger. Cinicii îl pun la lucru sub o ţeastă groaznică. Doar intelectualii cu simţiri multiple şi raţiuni foarte ascuţite ştiu asta. Le-ar plăcea lor să se afişeze că trăiesc pe picior mare. Le-ar plăcea lor să primească uzufructul acestei activităţi din invizibil. Să primească recompense după a lor prestaţie. În jurul lui Băsescu, omul pur al acţiunii, aerul pentru ei devine foarte proteic. Ozon, parfum galactic. Gândirea lor periferică, ce i-o rezervă acestui Mecena, surâde, e ironică. A lor gândire profundă scapă, în sfârşit, urmând sfatul simplu al Şefului, de ale ei reziduuri, cele ale fanteziei diabolice. În rest – parfum, piele tânără, priviri uşoare, deplasări în SUA şi la Paris.

Mecena, privindu-le rafinatul joc, se gândeşte cum ar face să-i strivească dintr-o lovitură. Dar nu. Nu face asta. Are instincte puternice. Acolo, în turnul de fildeş, se stăpâneşte. Însă, dincolo... Dincolo, vrea ordinea deplină. Cum vrea poporul, în visele mărunţite cu toporul. Cu invidii, ţinute sub obroc, mucede. Ce legături întortocheate s-au stabilit şi aici, între intelighenţie şi al ei popor hulit!

În presă, mai la vale, neliniştite spirite sporesc malentendu-ul. Din apele pure de sus ale cinismului, jos, se adapă condeierii. Ei au patime vizibile, au trup nestăpânit. Nu cu puterea minţii vor să suporte canonul neomenesc al gândirii. Ci cu alte organe. Cinismul şi-l diluează în ziar bine. Jocul la TV nu e calm niciodată, nici melancolic. Nevrozele Mecenei însă se accentuează în ale lor reţele umede. Cei mai bătrâni condeieri merg, de obicei, cu puterea. Picotesc în cotiugile media. Şi cei tineri, deja uzaţi, se odihnesc alături de putere, atunci când spumegă la ai ei duşmani. În sfârşit.

Văd un popor, din ce în ce mai des, cum trece în viteză, pe lângă mine. E hotărât. Apoi se opreşte brusc, lovit de îndoieli. Acesta nu-i poporul lui Diaconescu! Nu dă din cap, din mâini. Nu vorbeşte singur. La referendum? Ba nu! Ba da! Oricum urlă, pare posedat. De mârâie, pare atât de senzual! Brusc, alt popor dă buzna-n mintea mea turtită de căldura verii! E pe invers! Aşteaptă să se cupleze cu cel din realitate. Să-i stingă paranoia, îmi spun, invidia, neloialitatea, senzualitatea, sexul. Cresc toate invers, nu ştiu cum, de acuma. Şi asta ni se trage mai ales de la atâtea legături bolnăvicioase din organsimul social. Eu aşa cred.