Boagiu Anca
Senator PDL
Senatorul Anca Boagiu este vicepreşedinte al Partidului Popular European (PPE), prim-vicepreşedinte PDL şi preşedinte al Organizaţiei PDL Sector 2, Bucureşti.
Ministru al Transporturilor şi Infrastructurii din septembrie 2010 până în februarie 2012, precum şi în perioada mai 1999 – iunie 2000.
În Parlament deţine în prezent funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Senatul României, iar în legislatura 2008 – 2012 a deţinut funcţia de vicepreședinte al Senatului României (până în septembrie 2010).
În perioada august 2005 – aprilie 2007, în calitate de Ministru al Integrării Europene, a contribuit la integrararea României în UE prin coordonarea înlăturării “steguleţelor roşii” din diverse domenii.
Interesul politic pentru integrarea europenă a României şi l-a manifestat încă din perioada 2000 –2008, în calitate de deputat, când a deţinut funcţiile de preşedinte adjunct al Comisiei pentru Integrare Europeană (până în mai 2006), membru al Comitetului parlamentar mixt România – UE, membru al Reţelei parlamentare europene şi reprezentantul PD în Reţeaua parlamentară a Pactului de Stabilitate a Parlamentului European, membru al Biroului Reţelei parlamentare europene pe probleme de gen.
Senatorul Anca Boagiu şi-a căpătat vasta experienţă europeană prin cunoştinţele acumulate în decursul activităţii profesionale desfăşurate în Ministerul Transporturilor, în calitate de director – administrator al proiectelor cu finanţare externă (mai 1999 – iunie 2000), director – Programul pentru restructurarea întreprinderilor şi reconversia profesională (RICOP), administrator al unor proiecte cu finanţare externă (PSAL, PIBL), precum şi expert achiziţii în programul PHARE.
Adeptă a dialogului indiferent de mediul de comunicare, senatorul Anca Boagiu comunică online de peste 3 ani prin site-ul ancaboagiu.ro şi pagina personală de Facebook.
Articole scrise de Boagiu Anca
Pentru a face autostrăzi bune pentru România nu e nevoie de pact cu PSD pentru a-i ascunde fărădelegile, ci de profesionalism în elaborarea Master Planului din partea tuturor instituţiilor implicate, atât naţionale cât şi internaţionale, plătite cu b...
Opinii
15 ian. 2015
Planul Juncker – o şansă pentru România: vin/revin investitorii în ţară, locuri noi de muncă, salarii şi venituri mai mari, prosperitate pentru toţi cetăţenii. Planul Juncker aduce un potenţial de 330—410 miliarde de euro la PIB-ul UE şi 1 – 1,3 mili...
Opinii
18 dec. 2014
În România se desfăşoară o campanie electorală prezidenţială, tipică aş putea spune, în care pe prima pagină aflăm cine a mai fost ofiţer acoperit, cu cine s-a mai înjurat Vanghelie sau Mazăre, ce ”boss” mai pofteşte la şefia PSD după epoca post Pont...
Opinii
24 oct. 2014
România şi-a câştigat cu greu statutul de membru al Uniunii Europene. Cunosc acest lucru foarte bine şi prin prisma faptului că am fost ministru al Integrării Europene. Speram atunci că, odată ajunşi în marea familie europeană, adoptarea valorilor, s...
Opinii
09 oct. 2014