Madi Rădulescu
Managing Partner MMM Consulting
Madi Rădulescu, MCC, MBA, Managing Partner MMM Consulting. Este un facilitator, trainer și coach de echipă experimentat care adună peste 25 ani de experiență de lucru cu leaderi în companii mari, multinaționale. De peste 13 ani este coach executiv și în 2019 i-a fost acordat premiul Gold Coach Award conform Romanian L&D Industry, survey la care au participat peste 570 manageri și specialiști de resurse umane.
Este pasionată de dezvoltarea leaderilor, de impactul pe care îl poate crea dând acestora acces la perspective multiple, la propriile resurse, sprijinindu-i să iși asume rolul cu încredere întelegându-și propriile valori și credințe.
A obținut multiple certificări de coaching, management și leadership, este membru ICF – MCC – Master Certified Coach, cea mai înaltă acdreditare globală, consultant certificat pentru metodologiile Persona Global și PerformanSe și a derulat proiecte în multe țări Europene.
Blog oficial: madiradulescu.ro
Articole scrise de Madi Rădulescu
fără imagine
Imperiul Roman de la care ne tragem și noi rădăcinile a dispărut din cauza împăraților mai puțin buni care s-au lăsat mai degrabă condus de propriile interese decât de a apăra imperiul de atacurile dușmanilor Romei.
Opinii
31 dec. 2022
Îmi propusesem să scriu despre leadership și „clasă”. Despre nevoia de a cultiva la toți cei care primesc sau își iau însărcinări în zona conducerii oamenilor.
Opinii
24 oct. 2022
fără imagine
Vedem cum trece timpul și conflictul din apropierea granițelor țării noastre se prelungește. Și multe altele, mai departe, pe care le pierdem din vedere, nu ne afectează direct, însă provoacă drame în viețile atâtor alți oameni.
Opinii
18 sept. 2022
„…Mi-am dat seama că ţara mea nu era singura care se lupta de zeci de ani. Mi-am dat seama că dezvoltarea necesită timp, iar răbdarea şi perseverenţa sunt foarte importante. Rezultatele nu vin uşor sau repede....
Opinii
16 iun. 2022
Toate studiile despre leadership, indiferent de aria geografică în care sunt făcute, dacă se referă la preferinţele anumitor generaţii sau dacă iau în discuţie leadershipul feminin arată cu cifre, cu validare statistică faptul că oamenii aşteaptă de ...
Opinii
28 apr. 2022
Se rescriu manualele de leadership zilele acestea? Eu percep că doar se schimbă ordinea capitolelor subliniindu-se, dacă mai era nevoie, importanţa conectării personale şi a afirmării valorilor, iar acestea îşi recapătă locul binemeritat, fruntaş....
Opinii
24 mart. 2022
Se vorbeşte mult despre rezilienţă, însă prea puţin în termeni de leadership şi sociali/globali. Suntem parte la zbuciumuri zilnice, de la problemele din societatea românească, la cele din spaţiul extern şi până la cel individual sau de echipă. Ce s...
Opinii
24 feb. 2022
Ce se întâmplă la această oră în lume ne afectează şi ne îngrijorează, într-un fel sau altul, pe toţi. La fel, la nivelul societăţii noastre unde pare că nu mai de leadership nu avem parte. Rolul de conducere aduce după sine putere. De foarte multe o...
Opinii
24 ian. 2022
La începutul lui 2020, înainte de marele lockdown care ne-a trimis pe majoritatea dintre noi să lucrăm de acasă, ne-a pus la încercare abilităţile de leadership şi ne-a cerut să ne deschidem bine mintea către abordări noi, puneam în acest spaţiu, dig...
Opinii
29 nov. 2021
Criza sanitară (şi nu numai) – o perspectivă despre frică şi despre cum pot găsi liderii o rezolvare
Fiecare dintre noi a trecut în viaţa lui prin cel puţin o criză: o criză în relaţii personale, o criză financiară, una în care şi-a asumat riscuri prea mari care au pus stabilitatea sau chiar viaţa în pericol, cei care conduc companii au trecut prin ...
Opinii
29 oct. 2021
Societatea românească este astăzi un excepţional studiu de caz pentru a înţelege două emoţii pe care le trăim foarte puternic atât la nivel macro, social, cât şi la nivel profesional şi personal: discordia şi dezamăgirea....
Opinii
28 sept. 2021
E un moment plin de bucurie şi de entuziasm luna de miere. Am moştenit cumva, din generaţie în generaţie, aşteptarea că, odată ce se va termina, entuziasmul şi bucuria se atenuează şi responsabilităţile de zi cu zi coboară frumoasă pereche ce îşi înc...
Opinii
06 sept. 2021
E perioada examenelor. Cine are copii care au trecut în ultimii doi ani prin şcoala făcută cum s-a putut şi când s-a putut, e clar că traversează emoţii, speranţe, întrebări… aşteaptă tot ce e mai bun de la copiii lor, uneori aşteaptă mai mult decât ...
Opinii
20 iul. 2021
Am citit şi eu, ca o ţară întreagă, declaraţia ministrului Tătaru după tragedia de la Piatra Neamţ. M-am înfuriat şi eu, ca mulţi alţii, întrebându-mă cu ce sunt eu vinovată în condiţiile în care, de 30 de ani de când lucrez şi sunt şi antreprenor, s...
Opinii
30 nov. 2020
Scriam de curând despre dreptul şi capacitatea noastră de a lua decizii, de a alege. Decizia pentru vieţile noastre personale, pentru comunitate, pentru felul în care ne-am dori să se asigure prosperitatea prin stimularea diverselor programe economic...
Opinii
28 oct. 2020
Deciziile par a fi rude cu foarfecele. Ca şi foarfecele care taie pe din două şi rupe orice fel de legătură între cele două părţi ale unei foi de hârtie să spunem, o decizie taie legătura între două alternative viitoare de acţiune fiind o alegere a u...
Opinii
24 sept. 2020
E cunoscut ca familiaritatea este duşmanul schimbărilor. Familiaritatea ne oferă confort şi sentimentul siguranţei. Ne ţine însă blocaţi, foarte subtil, într-o stare molcomă în care ne putem complace şi care ne reduce sau chiar ne anihilează capacita...
Opinii
09 sept. 2020
Că fiecare criza aduce o oportunitate este un lucru despre care auzim des. Uneori rezonăm. Mai ales dacă ne aflăm într-o astfel de situaţie în care criza ne crează şanse....
Opinii
02 aug. 2020
Am început, la un moment dat, unul dintre workshopurile cu o echipă de manageri dintr-o companie, cu o întrebare care a sunat provocator: „Numiţi trei persoane în care aveţi încredere pe lumea asta?”....
Opinii
25 iun. 2020
Oameni de afaceri, angajaţi, consultanţi, consumatori, clienţi ai companiilor, furnizori, cu toţii, indiferent de rol, ne batem capul în aceste zile şi încercăm să prefigurăm răspunsul la întrebarea: pentru ce ne pregătim? Cum se va schimba viaţa şi ...
Opinii
25 mai 2020
Sunt deja şase săptămâni de când o mare parte a mediului de afaceri fie s-a oprit fie, s-a mutat acasă. Sunt relative puţine afacerile care au continuat fără întrerupere şi, desigur, ne bucurăm că există şi că vieţile noastre, deşi afectate şi puse s...
Opinii
29 apr. 2020
Dacă atunci când am scris prima parte a acestui Dicţionar de leadership 2020 ne uităm la ce înseamnă efectele celei de a patra revoluţii industriale, astăzi suntem în plină pandemie. Cu consecinţe pe care nu ştim să ni le imaginăm. Experienţele trecu...
Opinii
30 mart. 2020
Suntem în cea de-a patra revoluţie industrială. Facem loc roboţilor, conectării permanente, inteligenţei artificiale în muncă şi în viaţa noastră, uneori fără să ştim. Acestea sunt aici.
Opinii
18 feb. 2020
Se comentează mult zilele acestea despre decizia luată de prinţul Harry şi soţia sa Meghan de a fi independenţi de Casa regală....
Opinii
27 ian. 2020
Intrat pe piaţă în România în jurul anului 2000, coachingul profesionist are astăzi dimensiunea unei industrii care începe să se maturizeze. Care este numărul celor care au ales să practice această profesie – deoarece, coachingul este o profesie nu e...
Opinii
19 dec. 2019
Unii îşi scot zilnic câinii la plimbare. Alţii, egoul cât casa. Zilele acestea am asistat la o adevărată procesiune, mulţi au ieşit cu egoul la promenadă. Unde întorci capul, oameni care se revoltă că nu sunt suficient de băgaţi în seamă....
Opinii
22 nov. 2019
„E adevărat tipul...!“, spune unul dintre cei doi tineri, în spatele meu, în zona în care îşi beau cafeaua. Lucrez la un proiect de leadership, într-o companie care are o combinaţie relativ omogenă de generaţii. Generaţia tânără este însă mai puterni...
Opinii
22 oct. 2019
Am citit despre decizia Ministerului Învăţământului de a transfera automat elevii care nu iau nota 5 la Evaluarea Naţională către şcolile profesionale. Înainte să scriu despre acest lucru, am vrut să mă detaşez de toate gafele şi deciziile foarte pro...
Opinii
13 sept. 2019
Uneori, viaţa pune liderii în situaţii în care dau adevărata măsură a măreţiei lor. Măreţia nu este dată de şansa noastră de a schimba lumea ci, mai degrabă, de capacitatea noastră de a lua, în mod constant, decizii echilibrate, de a rămâne conectaţi...
Opinii
01 aug. 2019
Că tot veni vara, încep team building-urile. Printre sărbători legale, combinate cu un weekend mai lung, printre bugete de mijloc de an şi revizuiri de obiective, o ieşire cu echipa în team building face întotdeauna bine....
Opinii
01 iul. 2019
Mai sunt câteva zile până la momentul alegerilor europene şi până la referendum. Dacă mai este ceva de adăugat sau nu, nu ştiu. Vreau să vă propun însă o perspectivă, ca de obicei, uitându-mă şi la mediul social şi la cel de afaceri pentru că, azi,...
Opinii
23 mai 2019
În 1968, doi cercetători, Robert Rosenthal şi Lenore Jacobson publică un studiu cunoscut mai târziu sub denumirea de „efectul Pygmalion“. Studiul spune că prin efectul Pigmalion oamenii au tendinţa de a internaliza etichetele pozitive care li se pun,...
Opinii
20 mart. 2019