24 într-unul VIDEO

Singurătatea „monstrului“ de cursă lungă (James McAvoy)

INSPIRAŢIE După o perioadă mai proastă, regizorul american de origine indiană M. Night Shyamalan dă din nou lovitura cu „Split“, film realizat cu un buget minim, dar plasat în primul weekend în fruntea box-office-ului ameerican. „Split“ este o excepţională tratare a temei abuzului.

Ca şi în celelalte filme ale sale (manieră care, de altfel, l-a consacrat), M. Night Shyamalan alege un subiect intrigant, şocant, controversat, pe care-l dezbate într-o manieră unică, extrem de personală (atât la nivel de scenariu, pe care-l concepe singur, cât şi la nivel stilistic). De data aceasta, este vorba despre aşa-numitele „personalităţi multiple“, care pot ocupa simultan (de fapt, ne arată filmul, ele sunt „aduse la lumină“ succesiv) psihicul unui individ.

De obicei, cazurile înregistrate sunt cu două astfel de identităţi, câteodată mai multe, dar regizorul-scenarist alege să extrapoleze situaţia şi să prezinte povestea unui om cu 23 personalităţi / identităţi diferite, pe cale de-a o aduce la lumină pe cea de-a 24-a, cea mai fioroasă şi care, deşi se vorbeşte despre ea şi, vom vedea, există, nu s-a exprimat până acum (căruia el îi spune The Beast). Boala a fost redenumită, de cercetători, „tulburare de identitate disociativă“ (TDI) şi se studiază masiv, dar e departe de a fi explicată. Din acest motiv, filmul a fost criticat destul de violent pentru felul în care prezintă cazul unui bolnav psihic, dar, ca întotdeauna, astfel de controverse sunt pe lângă subiect.

„Proasta educaţie“

La începutul filmului, personajul cu pricina, teoretic purtând în mod normal numele Kevin (James McAvoy, într-un rol excepţional al carierei), răpeşte trei tinere adolescente, pe care le sechestrează într-un subsol şi le oferă întregul spectacol al personalităţilor sale multiple. Gestul a fost pregătit de mult şi este consecinţa unor glisări în (sub)conştientul său de sub autoritatea personalităţii dominante, creatorul de modă cu tendinţe gay Barry. Totodată, acţiunea este legată de iminenta apariţie a celei de-a 24-a identităţi a sa, înfiorătorul The Beast, pe care identităţile care se mai exprimă din când în când o anunţă cu surle şi trâmbiţe.

Shyamalan nu execută însă aici un (alt) thriller despre personalităţi monstruoase, satanice, fie el şi de data asta realizat cu efecte speciale minime şi bani puţini (regizorul a ales să fie şi propriul său producător principal, pentru a scăpa de sub tirania majors-urilor). Nici tema sechestrului, a captivităţii nu este cea principală. Scenariul glisează treptat spre adevărata temă a filmului, care este cea a abuzului (asupra minorilor) şi a consecinţelor (proastei) educaţii. Şi acest lucru era oarecum previzibil, dar modul în care este pus în pagină este într-adevăr deosebit.

Umanism vs. extremism

Comportamentul lui Kevin este consecinţa abuzurilor pe care le-a suportat în copilărie de la mama sa tiranică. Explicaţia era oarecum de aşteptat, iar dacă filmul s-ar fi oprit aici ar fi rămas destul de banal. Shyamalan are însă inspiraţia să extindă perspectiva. Una dintre fetele răpite a ajuns în maşină accidental, nu a făcut obiectul observaţiei „monstrului“. Casey Cooke (Anya Taylor-Joy) este singura care-i poate ţine piept lui Kevin şi identităţilor sale (aparent) abracadabrante, datorită educaţiei (tipic americane, altă temă a filmului) primită de la tatăl ei. Flash-back-urile succesive ne arată, însă, că şi ea a fost şi este o victimă a abuzului adulţilor, ceea ce i-a sudat personalitatea neobişnuită, motiv suficient pentru a se putea „înfrăţi“ cu monstruosul Kevin / The Beast.

Adevărata confruntare este, însă, cea dintre medicul personal al bolnavului, doctoriţa Karen Fletcher (Betty Buckley, foto sus), şi identităţile multiple aflate, teoretic, sub controlul lui Barry. Atât Karen, cât şi Kevin, acceptă existenţa acestor personalităţi, pe care mulţi o neagă. De aici, însă, concepţiile lor se despart. Abuzat în copilărie, Kevin ajunge (sub forma „rebelilor“ Dennis şi Patricia, identitatea sa feminină, şi mai târziu a Bestiei) să devină el însuşi un abuzator, să se transforme într-un „monstru“.

„Mai mult decât oameni“

Dr. Fletcher este o umanistă, convinsă că aceşti bolnavi de TDI sunt „mai mult decât oameni“, sunt cheia evoluţiei noastre ca specie, a transformării omului în ceva superior. Acelaşi lucru îl crede şi Kevin, dar pentru el oamenii inferiori, „care nu au suferit“ („impuri“, le spune el), sunt o cantitate neglijabilă. Metafora consecinţelor neprevăzute ale progresului ştiinţific sau a „evoluţiei“ umanismului democratic în forme monstruoase este destul de străvezie.

Per ansamblu, „Split“ este o combinaţie inedită de „Colecţionarul“ lui Fowles (ecranizat de Wyler), „Psycho“ al lui Hitchcock, „Identity“ (2003, regia James Mangold) şi clasicul „Dr. Jekyll & Mr. Hyde“, pigmentat cu sugestii din „Vânătorul de cerbi“ (sport tipic american, care asigură, şi aici, şi acolo, comuniunea cu natura) şi experienţe gen „Moartea căprioarei“. Cocktailul rezultat te prinde şi te ţine cu sufletul la gură, transformându-se în cel mai reuşit film al lui Shyamalan, probabil de la „The Happening“ (2008).

Info

Split (SUA, 2016)
Regia: M. Night Shyamalan
Cu: James McAvoy, Anya Taylor-Joy, Betty Buckley

4 stele

PORTRET DE REGIZOR

M. Night Shyamalan – s-a vrut al doilea Spielberg

Regizorul american de origine indiană M. Night Shyamalan – s-a născut, pe 6 august 1970, într-o localitate din India, dar a crescut într-o suburbie cochetă a metropolei americane Philadelphia (părinţii săi erau amândoi doctori) – este unul dintre cei mai importanţi şi interesanţi cineaşti contemporani. Doar o privire foarte grăbită, eventual rău-voitoare, l-ar putea considera un simplu autor de thriller-e, horror-uri şi alte filme de gen, în realitate – dincolo de substanţa filozofică a poveştilor sale şi de implicaţiile pe care le generează acestea – Shyamalan este un stilist de mare clasă, autor al unor filme-bijuterii din acest punct de vedere (chiar dacă a avut o carieră destul de inegală). În copilărie, când a primit cadou o cameră Super 8 (la vârsta de 8 ani) şi a început să filmeze cu ea, viitorul cineast se visa un al doilea Steven Spielberg, pe care-l idolatriza. Destinul a vrut să fie primul Shyamalan, adică cineva radical diferit de colegii săi, ca şi de maestrul său declarat.

„I see dead people“

Succesul şi consacrarea au venit cu thriller-ul supranatural „Al şaselea simţ“ (1999), film cu care regizorul încă mai este asociat cu predilecţie şi pe care mulţi îl cred debutul său. Mai realizase însă două lungmetraje: „Praying with Anger“ (1992, despre reîntoarcerea sa în India) şi „Wide Awake“ (1998, despre educaţia sa la o şcoală catolică din Pennsylvania), pentru amândouă făcându-şi singur rost de bani. Scris exclusiv de el însuşi, ca şi celelalte filme care vor urma, „Al şaselea simţ“ (şase nominalizări la Oscaruri importante) setează, însă, marca auctorială Shyamalan: poveşti cu elemente supranaturale, având întorsături de situaţie neaşteptate, care te pun întotdeauna pe gânduri, niciodată gratuite. Primele trei filme realizate astfel: „Al şaselea simţ“, „Unbreakable“ (2000) şi „Semne“ (2002) sunt excepţionale. Excelează iarăşi şi extaziază criticii cu „The Village“ (2004) şi, după o serie de filme mai nereuşite (dar interesante ca încercări), revine spectaculos acum cu acest „Split“.

Top 5 filme importante

1. The Village / Satul (SUA, 2004) (foto dreapta)
2. Al şaselea simţ (SUA, 1999)
3. Signs / Semne (SUA, 2002)
4. The Happening (SUA-India, 2008)
5. Split (SUA, 2016)