Antigona la Auschwitz VIDEO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

SHOAH „Fiul lui Saul“, debutul în lungmetraj al regizorului maghiar László Nemes, este cel mai mare film despre dezumanizarea adusă de război de la „Du-te şi vezi“ al lui Elem Klimov, din 1985. Este greu să continui să trăieşti, după ce ai văzut acest film, conştient că eşti om, şi atâta tot.

„Fiul lui Saul“ vine la noi, distribuit de Transilvania Film, aureolat de recenta premiere cu Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină, aceasta încununând o lungă serie de distincţii, care a început cu Marele Premiu al juriului la Festivalul de la Cannes, unde filmul a fost prezentat în premieră. Îţi dai seama, după ce ieşi transfigurat de la proiecţie, că aceste lucruri contează, de fapt, infim de puţin (nici nu avea cum să fie altfel, filmul ar fi trebuit să câştige, oricare ar fi fost celelalte pelicule cu care ar fi concurat). Uluitorul debut în lungmetraj al maghiarului László Nemes este unul dintre acele rare filme valoroase atât în fond cât şi în formă, în care fondul şi-a găsit forma perfect adecvată.

Eu sunt Saul

Se poate spune că „Saul fia“, al cărui scenariu co-scris de László Nemes şi Clara Royer (aceasta fără nicio experienţă scenaristică anterioară) dovedeşte o profundă cunoaştere a chestiunilor evreieşti (religie, tradiţii, teoria Shoah-ului), este în egală măsură rezultanta întâlnirii a trei personalităţi artistice majore. Este vorba de regizorul László Nemes (născut în 1977 la Budeapesta, dar crescut de la 12 ani în Franţa), directorul de imagine Mátyás Erdély (tot budapestan, de aceeaşi vârstă, care a lucrat cu Nemes, începând din 2007, şi la cele trei scurtmetraje anterioare ale sale) şi actorul principal, Géza Röhrig (46 de ani; uluitor, neprofesionist, profesor de studii iudaice în statul New York, având o poveste complicată în sine; „am simţit, încă de când am citit scenariul, că întreaga mea viaţă a fost doar o lungă pregătire pentru acest rol“, spune el).

„Ştiam că povestea şi limbajul filmic erau inseparabile şi că povestea şi forma trebuie să fie dezvoltate în paralel“, spune DoP-ul Mátyás Erdély despre stilul pe care l-a dezvoltat împreună cu László Nemes încă de la primul scurtmetraj, din 2007. Filmul, turnat pe un format foarte îngust, uzează de planuri-secvenţă lungi, avându-l tot timpul central pe Röhrig (interpretul lui Saul Ausländer, evreu ungur, unul dintre cei aproximativ 2200 de prizonieri forţaţi de nazişti să lucreze în aşa-numitele Auschwitz Sonderkommando, pentru a face curăţenie în camerele de gazare şi crematorii). Camera, aflată în continuă şi nervoasă mişcare, îl urmăreşte permanent pe Saul, ale cărui privire, figură şi expresie greu le vei putea uita în viaţă (similar cu cele ale lui Aleksey Kravchenko în capodopera „Du-te şi vezi“ a lui Elem Klimov). Contrar a ceea ce s-ar putea crede, „Son of Saul“ este extrem de dinamic şi un film în care se întâmplă permanent ceva.

Două zile din viaţa lui Saul Ausländer

„Fiul lui Saul“ nu a fost premiat pentru că este încă un (mare) film despre Holocaust, ci pentru că este un film extraordinar de bun, aşa cum apar rar în istoria cinematografiei. Mai mult, pelicula arată Holocaustul (sau, la urma urmei, oricare alt genocid) aşa cum nu a fost arătat niciodată într-un film: în intimitatea sa şi a camerelor de gazare, din punctul de vedere al victimelor, cu detalii atroce de obicei refuzate unui film mainstream (Nemes, Erdély şi Röhrig şi-au propus declarat să facă un film despre victimele care nu au supravieţuit hecatombei, care nu au mai putut vorbi după încheierea conflagraţiei). Cât de departe suntem de un „epic“ ca „Lista lui Schindler“ sau altele, în care Holocaustul, „arderea de tot“, crima propriu-zisă, sunt exilate în afara cadrului (scene precum evacuarea ghetto-ului varşovian sau duşurile din camera de gazare nefiind decât grandioase şi spielbergiene)!

Scenariul este o parafrază după mitul european fondator al Antigonei, în care Saul are doar două zile pentru a-şi putea îngropa băiatul conform tradiţiilor multimilenare ale poporului său. Se păstrează ambiguitatea în chestiunea dacă-i vorba de fiul real al lui Saul sau cadavrul ţine loc de toate victimele anonime şi neştiute ale sacrificiului de la Auschwitz („arderea de tot“, temă iudaică fundamentală). Rezonanţa veterotestamentară a unor nume precum Saul sau Abraham (Warszawski, prietenul raţional al lui Saul, interpretat de actorul român de origine maghiară Levente Molnár) sugerează a doua variantă. Halucinanta „călătorie“ a lui Ausländer timp de două zile (o non-odisee, am putea spune) permite o radiografiere a tuturor aspectelor lagărului de exterminare, a modului în care funcţiona acesta. Pentru a mia oară, filmul lui Nemes şi Royer te convinge de un lucru: există două subspecii în specia umană, victimele şi călăii (câteodată, precum în cazul experimentului Piteşti, ele s-au amestecat), dar identificarea exterioară cu oricare din acestea este imposibilă.

Info

Fiul lui Saul / Son of Saul / Saul fia (Ungaria, 2015)
Regia: László Nemes
Cu: Géza Röhrig, Levente Molnár, Urs Rechn

5 stele

PORTRET DE REGIZOR

Gaspar Noé – şochează-mă, dar cu talent

image

Controversatul regizor francez de origine argentiniană Gaspar Noé s-a născut pe 27 decembrie 1963 în Buenos Aires, capitala Argentinei, dar şi-a legat numele de cinematografia franceză, unde şi-a turnat toate filmele: 13 scurtmetraje şi 4 lungmetraje. S-a afirmat cu „Seul contre tous“ (1998), a şocat, dar s-a şi impus pe plan planetar, cu „Irréversible“ (2002, cu Monica Bellucci şi Vincent Cassel, poate, în cele mai bune roluri ale lor), a continuat să provoace şi să îndrăznească cu „Enter the Void“ (2009), ecranizare neconvenţională a „Cărţii tibetane a morţilor“ – film prezentat de regizor la Bucureşti în toamna lui 2010, în Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest –, iar acum şochează din nou cu „Love“, prima „melodramă sexuală 3D“, film interzis minorilor, care intră de azi pe ecranele noastre, distribuit de Independenţa Film.

Gaspar Noé: „Nu-mi place deloc să rămân singur!“

Reiau aici interviul pe care regizorul francez mi l-a acordat în 2010, cu ocazia prezentării la Bucureşti a filmului său „Enter the Void“.

„Adevărul“: De ce aţi ales Tokyo ca decor al filmului „Enter the Void“? Mulţi cineaşti contemporani au avut această opţiune: Michel Gondry, Leos Carax, Sophia Coppola...
Gaspar Noé: De ce Tokyo? Pentru că este cel mai halucinogen, cel mai psihedelic oraş pe care îl cunosc. Există acolo o puternică latură futuristă. Şi mi se mai pare că cele două personaje care vorbesc engleza în Tokyo sunt şi mai „suspendate“, pentru că se află într-o ţară în care se vorbeşte o altă limbă şi care-i complet diferită de cultura lor. Ceea ce este cu adevărat fascinant este că oraşul este foarte cinematografic. Era foarte potrivit pentru lentoarea filmului meu. Fusesem de douăzeci de ori la Tokyo înainte, pentru că ador acest oraş. Este o destinaţie care mă excită foarte mult.

Ambele filme, „Irréversible“ şi „Enter the Void“, se ocupă de experienţe situate în preajma morţii. Este ceva programatic?
Ideea lui „Enter the Void“ este de a face un film care să reproducă „stările alterate ale conştiinţei“ personajului principal, iar apoi de a ilustra toate aceste cărţi despre viaţa de după moarte. Eu nu cred în ele, dar m-a amuzat să ilustrez aceste „poveşti“.

Cum aţi lucrat scena violului Monicăi Bellucci din „Irréversible“?
N-a fost foarte dificil. Ea a fost foarte „voluntaristă“. Bărbatul care l-a interpretat pe violator şi-a jucat rolul foarte bine. Monica Bellucci a avut mult curaj în realizarea secvenţei. Este o actriţă foarte profesionistă.

Care este cea mai mare teamă a dumneavoastră?
Sunt plin de mici fobii, sunt lucruri care nu-mi plac... Nu-mi place deloc să rămân singur. Sunt oameni care pleacă în vacanţă de unii singuri, pentru a nu avea bătaie de cap. Eu prefer întotdeauna să fiu într-un grup mai mare.

Următorul film?
Apriori, va fi un film erotic, dar mai multe nu ştiu încă. (Era vorba despre „Love“ – n. red.).

Top 4 filme importante

1. Irréversible (Franţa, 2002)
2. Enter the Void (coproducţie, 2009)
3. Love (Franţa-Belgia, 2015)
4. Seul contre tous (Franţa, 1998)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite