Bătrânul şi şahul
0
OBSERVAŢIONAL Patru zile din viaţa – şi bătrâneţea – unui fost campion naţional la şah sunt surprinse în documentarul „Bondoc“ de tânăra triadă de regizori Mihai Voinea, Mihai Mincan şi Cristian Delcea. Filmul va fi prezentat la Festivalul Dilema Veche, care va avea loc în weekendul viitor la Alba Iulia.
S-au înmulţit în ultima vreme la noi documentarele autodeclarate „observaţionale“. Cu alte cuvinte, îţi alegi un personaj (sau un grup de personaje) care ţi se pare interesant prin ceva, laşi camera pe el (sau îl urmăreşti cu camera) o oarecare perioadă de timp, vezi ce ţi-a ieşit, selectezi, montezi (foarte important) şi iată filmul. Problema esenţială pentru un astfel de film „observaţional“ este cea a obligativităţii non-intervenţiei autorului asupra subiectului său, or s-ar putea spune că tocmai actul de a-l filma permanent reprezintă o astfel de intervenţie. De aceea, realizatorii „hârşiţi“ de astfel de documentare recomandă filmarea prealabilă a subiectului timp de câteva luni înainte de materialul editabil propriu-zis, tocmai pentru ca acesta să se obişnuiască cu camera şi cu faptul că este filmat.
Ce iaste acela „observaţional“?
Probabil că succesul unor Thomas Ciulei („Asta e“ – o capodoperă a „noului val“ românesc – şi „Podul de flori“) sau Alexandru Solomon („Apocalipsa după şoferi“, el excelând mai mult în documentarul de montaj/interviu) i-a emulat pe tinerii cineaşti români să încerce şi ei cât mai multe demersuri similare. Astfel încât, la recentele Premii Gopo, majoritatea filmelor nominalizate la categoria „documentar“ (de lungmetraj) puteau fi etichetate ca „observaţionale“. Nu ştim dacă, la fel ca şi în cazul mult-trâmbiţatului „minimalism“ al noului val, este vorba într-adevăr de o fermă opţiune estetică sau de una derivată din lipsa acută a mijloacelor financiare pentru ceva (aparent) la scară mai mare.
Sigur este că, la limită, un documentar observaţional reuşit trebuie să arate ca (eventual să se confunde cu) o ficţiune de tip „minimalist“, îndeplinind astfel un vis apărut încă de la naşterea cinematografului (un exemplu este excelentul „Stella“, realizat în 2006 în Franţa de Vanina Vignal). Un experiment interesant a fost regizat acum câţiva ani de reputatul cineast bosniac Danis Tanovic în „Un episod din viaţa unui culegător de fier vechi“: reconstituind un moment real din viaţa protagoniştilor – „actori“ neprofesionişti – într-un film „de ficţiune“, impresia era cea a unui film documentar, da, observaţional.
Un Umberto D al şahului
În linia de care vorbesc se înscrie şi demersul recentului film documentar „Bondoc“, semnat de trei (caz rar în istoria cinematografului) tineri cineaşti: Mihai Voinea, Mihai Mincan şi Cristian Delcea – cu toţii (şi) jurnalişti la ziarul „Adevărul“. Pentru filmul lor, cei trei decid să nu aleagă, aşa cum se procedează de obicei pentru mai mult succes, pe cineva aflat la periferia societăţii (caz relevant: „Toto şi surorile lui“ al lui Alexander Nanau) – în măsura în care această „periferie“ nu a ajuns de mult în societatea noastră norma –, ci pe un om normal, fostul maestru al şahului Dan Bondoc, aflat însă la o vârstă destul de înaintată. Acesta este urmărit în principal pe parcursul celor patru zile în care participă la o competiţie memorială dedicată fostului său prieten, marele jucător de şah Victor Ciocâltea, decedat în 1983.
Camera directorului de imagine Luchian Ciobanu îl urmăreşte pe Bondoc în permanenţă, surprinzându-i astfel şi momentele de slăbiciune („sunt o natură plângăcioasă“, se confesează el), de disperare dată de greutăţile bătrâneţii („nu mai pot, nu mai pot“, repetă el la un moment dat), de presentiment al apropiatei morţi („o să mă duc după mama“). Personajul se însufleţeşte şi îşi recapătă tonusul şi pofta de viaţă doar în faţa tablei de şah (aşa cum Umberto D. din neuitatul film despre bătrâneţe al lui De Sica era ţinut în viaţă de relaţia cu un banal patruped).
Să nu ne facem iluzii însă: Bondoc termină concursul abia pe locul 27. Ca şi pentru „bătrânul“ lui Hemingway, importantă a fost participarea, lupta cu idealul. „Dacă vei continua să joci şah, nu vei muri“, îi spune lui Bondoc un coleg, ca un ecou al frazei „Dance, dance, or we are lost“ din „Pina“ lui Wim Wenders. Astfel, se poate spune că, în „Bondoc“, cei trei realizatori, Voinea, Mincan şi Delcea (secondaţi de Luchian Ciobanu, autorul imaginii, şi Dragoş Apetri, al montajului), reuşesc să ajungă cu bine la umanitatea personajului lor.
Info
Bondoc (România, 2014)
Regia: Mihai Voinea, Mihai Mincan, Cristian Delcea
Cu: Dan Vladimir Bondoc
3 stele
Citeşte şi: cronica mea la filmul lui Danis Tanovic „Un episod din viaţa unui culegător de fier vechi“
Se încarcă comentariile...
