Cronică de întâmpinare. Un spectacol european la Râmnicu Vâlcea

Pascal Bruckner,  Dinu Săraru şi regizoarea Chris Simion Mercurian

Rari de tot sunt în Vâlcea cei care mai ştiu că, între cele două războaie mondiale, Râmnicul era considerat ”cel mai bun oraş de teatru din provincia românească”, aşa cum spunea şi Sică Alexandrescu, a cărui mamă - iar nu se mai ştie -, era chiar din Râmnicu Vâlcea.

Din Vâlcea mai era, la începutul veacului trecut, şi actorul Naţionalului de mai târziu, Ion Iancovescu, acela care împreună cu Maria Filotti, avea să-l lanseze la Teatrul Mic pe Radu Beligan, în spectacolul cu piesa ,,Oraşul fără avocaţi".

Rari mai sunt, de asemenea, vâlcenii care mai ştiu că la sfârşitul veacului al XIX-lea Caragiale a fost inspector şcolar al judeţului Vâlcea, aproape hotărât să candideze la un post de deputat, nehotărât până la urmă, rămânând fără el şi partidul ce urma să-l aleagă. Tot astfel sunt tot mai puţini aceia care mai ştiu că istorici literari însemnaţi au presupus, la un moment dat, că satira ,,O scrisoare pierdută" şi-ar fi avut izvorul în lumea politicianistă a Râmnicului Vâlcii ,,oraşul de sub munte" indicat şi în piesă.

Nu e întâmplătoare nici alegerea chiar de către mine, la cererea scriitorului vâlcean Doru Moţoc, a numelui Anton Pann pentru primul teatru de stat din Vâlcea, pentru care am şi militat în acea vreme şi nu mă sfiesc să-mi amintesc întâmplarea petrecută în pridvorul casei mele de la Slătioara; măcar un martor trăitor ca Doru Moţoc şi tot e destul să subliniez implicarea mea în poveste.

Argumentam atunci alegerea numelui, ţinând seama de faptul că Anton Pann a fost atâta vreme şi foarte serios legat de Râmnic, acest autor al unei opere cu virtuţi teatrale satirice, unanim recunoscute astfel în istoria literaturii române.

De la povestea ,,Scrisorii pierdute" şi a prezenţei lui Caragiale în inima politicianismului vâlcean se poate face uşor o legătură cu prezenţa pe scena Teatrului ,,Anton Pann" de la Râmnic a piesei marelui scriitor francez Pascal Bruckner intitulată ,,Crăciunul preşedintelui", de asemenea, o vitriolantă satiră manifest a politicianismului şi demagogiei politicianiste.

Împreună cu Éric-Emmanuel Schmitt şi Michel Houellebecq, Pascal Bruckner  reprezintă un trio fericit al prozei, al romanului şi dramaturgiei franceze de azi, şi nu numai franceze, al romanului şi dramaturgiei europene. Dintre cei trei, doi, Pascal Bruckner şi Éric-Emmanuel Schmitt, sunt, cum mai spuneam, şi dramaturgi şi scenarişti de film împătimiţi, iar Bruckner este recunoscut pe multe meridiane nu numai europene, şi pentru militantismul său ardent împotriva tăvălugului agresiv şi păgubitor al globalizării cu orice preţ în spaţiul spiritual şi, în general cultural şi în favoarea identităţii şi, astfel, al verticalităţii culturilor naţionale în favoarea armoniei acestor culturi identitare.

Din acest punct de vedere alegerea piesei lui Bruckner continuă o tradiţie inspirată de Anton Pann şi de Caragiale în cultura română şi în teatrul românesc. Repet, scriitor important al literaturii europene de astăzi, Pascal Bruckner onorează o scenă de teatru şi mă bucur să spun că acest important scriitor european a fost prezent la invitaţia regizoarei Chris Simion Mercurian la premiera spectacolului de la Râmnic, pentru că este un eveniment această prezenţă la premieră a lui Bruckner.

Chris Simion Mercurian este, - am mai avut prilejul să scriu -, unul dintre cei mai înzestraţi regizori reprezentanţi ai generaţiei tinere în teatrul românesc de astăzi şi, de asemenea, o romancieră cu vocaţie şi cu inspirată aplecare asupra meditaţiei filozofice.

Ea s-a întâlnit cu Pascal Bruckner cu aplecarea lui spre meditaţia filozofică privitoare la spiritualitatea lumii de astăzi şi, în primul rând, a lumii europene şi nu este întâmplător nici faptul că Bruckner a fost cucerit de proiectul regizoarei de a zidi la propriu, în Bucureşti, pe strada Griviţei, la numărul 53, un teatru care se va numi ,,Teatrul Griviţa 53", consacrat literaturii dramatice majore din veacul nostru şi dramatizării unor opere importante ale literaturii în general. Astfel, a fost cucerit Pascal Bruckner şi de ideea de a fi membru al comitetului care s-a dedicat zidirii Teatrului Griviţa 53.

Spectacolul Teatrului din Râmnic cu piesa lui Pascal Bruckner, în regia lui Chris Simion Mercurian şi scenografia la fel de inspirată a Mirelei Trăistaru (bistriţeancă de origine, dar cu strânse rude în Stroeştii din Vâlcea!), este fidel piesei lui Bruckner, pe care l-a emoţionat şi l-a surprins prin ţinuta sa cu adevărat europeană, aşa cum mi-a declarat autorul în scurta vizită pe care mi-a făcut-o, a doua zi după premieră, acasă la mine, la Bucureşti, înaintea plecării cu avionul la Paris.

Emoţionat sincer de spectacol, Pascal Bruckner s-a declarant, în dialogul cu mine, emoţionat şi de căldura primirii spectacolului de către public, de căldura aplauzelor acestui public râmnicean şi, astfel, mi-a adus şi mie aminte să-i spun că Râmnicul a fost declarat de către unul dintre cei mai mari creatori ai scenei româneşti, Sică Alexandrescu, cel mai bun public de teatru din provincie încă din perioada cuprinsă între cele două războaie mondiale. Am mai vorbit şi despre trupă, tânără şi devotată, şi despre interpretul rolului principal, Tavi Costin.

Experienţa pe care o am, de peste 60 de ani în teatru, în ipostaza de cronicar de teatru trei decenii şi de director de teatru, inclusiv de Teatru Naţional, mă îndreptăţeşte, cred, să spun că prezenţa în spectacol a lui Tavi Costin şi virtuţile darului său actoricesc m-au făcut să mă gândesc la acei actori care, la vârsta lui, au spuzit fericit scena românească, la Mircea Albulescu, la Moraru, la Horaţiu Mălăele…  

De multă vreme, recunosc, n-am mai întâlnit, în jurul vârstei de 30 de ani, un actor cu un talent atât de bogat în promisiuni.

În sfârşit, fiind vorba numai de o cronică de întâmpinare, mă opresc aici şi revin la bucuria râmniceanului care sunt şi eu de a saluta prezenţa la o premieră a unui mare scriitor european şi la bucuria de a asculta din partea acestui scriitor cuvinte de laudă la adresa unui public avizat.