„Cuminţenia Pământului“, sau nebunia pământenilor!? (I)

Ajunsă în New York, în vederea unei virtuale expoziţii, statuia „Pasărea Măiastră” a fost confundată de către vameşi cu un instrument util, având o destinaţie necunoscută. În propria sa ţară, în perioada luptei dintre cele două teze („arta pentru artă” şi „arta cu tendinţă”) – ca expresie estetică a faimoasei „lupte de clasă” –, sculpturile lui Constantin Brâncuşi erau considerate decadente şi chiar dăunătoare.

În zilele noastre, „Cuminţenia Pământului” devine un pretext al disputelor politice în campania electorală. Aşadar, opera de artă este văzută din trei perspective categoric non-estetice: utilitară (obiect-instrument), ideologică (semn al decadenţei), şi politică (prilej şi pretext al disputelor electorale).

Se pare că destinul istoriei însoţeşte şi destinul operelor de artă. Cumpărată în 1910 de către un român  (Gheorghe Romaşcu), statuia „Cuminţenia Pământului” este naţionalizată de către comunişti, iar după 1989 ea este restituită proprietarilor. Fie spus în trecere că, deşi ne lăudăm cu Simţul măsurii, acel „Restitutio in integrum” moştenit de la romani, capătă la noi, urmaşii lor români, o extensie aproape fără margini („sans rivages”, i-ar spune francezii). Dăltuită şi ea pentru a străbate eternitatea, statuia „Cuminţenia Pământului” nu scapă de contextele istorice, încât ea participă la unul sau altul dintre cele trei destine menţionate. Pentru că azi, problema banilor (bugetul naţional) este una presantă, nu se mai pune problema valorii estetice a statuii, ci problema preţului ei financiar. Altfel spus, Măsura etică şi estetică este înlocuită cu măsurarea statuii în bani, fie aceştia euro, lei sau dolari. Hamlet ar zice „O cumpărăm sau nu o cumpărăm, iată întrebarea!?”.

Aici intră în joc argumentele pro şi contra. Între alţii, Lucian Mândruţă este contra, deşi îl cheamă Lucian, nu Gică.. Dânsul consideră că  banii care urmează să fie daţi pentru statuie ar putea fi mai bine folosiţi pentru alte „statui”, cele care sunt „vii”, adică pentru vindecarea copiilor bolnavi. Dar, aceşti bani n-ar putea fi oare  recuperaţi mai bine din averile fabuloase şi furate ale „băieţilor deştepţi”, dintre care nu puţini s-au dovedit  pasionaţi „colecţionari” de artă !?.

Sunt invocaţi, apoi, diverşi „observatori”, repectiv comentatori, a căror vocaţie este descoperirea „nodului din papură şi a petelor din soare” În acest sens, scrijelirea voită, accidentarea, sau înscrierea unor nume la baza statuilor „Poarta Sărutului”, „Masa Tăcerii”, „Coloana Infinitului” (ca nevoie de nemurire a sărmanilor pământeni muritori) nu este un argument ca să nu recuperăm alte statui, chiar prin cumpărarea lor. În sfârşit, vine şi argumentul numărului mic de turişti care frecventează complexul statuar de la Târgu Jiu. Este adevărat, complexul statuar de acolo nu poate fi trimis în străinătate, la expoziţii, dar statuia „Cuminţenia Pământului” poate fi trimisă, chiar foarte uşor, la acele expoziţii internaţionale, virtuale. Trimise din partea României, ca şi a poporului căruia Brâncuşi îi aparţine, împreună cu statuile sale, fie ele cumpărate sau nu. Cât priveşte politicienii, ei se orientează după bătaia „vânturilor" politice (a vremurilor, ca şi a vremii), mişcându-se între pro şi contra la fel de lejer cum se mişcă între Stânga şi Dreapta, cu pretenţia iluzorie că sunt pe Centru. Între excepţii, se află  şi Premierul Dacian Cioloş, care consideră că dacă nu cumpărăm acum statuia „Cuminţenia Pământului”, riscăm să ajungem „mai săraci”

În acest context, ne amintim că Mihai Ralea a dat o definiţie excelentă a prostului şi a prostiei: „Prost este acela care încurcă punctele de vedere”. Deci, ca să sintetizăm: confundarea unei opere de artă cu un obiect util, reducerea valorii ei estetice doar la valoarea ei financiară (preţul), ca şi folosirea ei ca instrument politic, sunt semne ale prostiei, ale lipsei de cultură. Această aparentă ignoranţă, proprie „băieţilor deştepţi”, are ca ultime rădăcini doar setea de putere şi  goana după bani, nefiind aici vorba de foştii, de istoricii „Bani ai Craiovei”.

PS. Tocmai pentru că este nepreţuită, sau de nepreţuit, statuia „Cuminţenia Pământului” trebuie să fie cumpărată cu oric preţ. „Cu orice preţ” înseamnă şi în chip absolut necesar.