Deschidere „regală” la TIFF 2017 cu „Regele Belgiei” şi vocile misterioase ale Bulgariei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Regele Belgiei/ King of the Belgians"
"Regele Belgiei/ King of the Belgians"

"Regele Belgiei/ King of the Belgians", comedia scrisă şi regizată de Peter Brosens şi Jessica Woodworth, deschide oficial cea de-a 16-a ediţie a Festivalul Internaţional de Film Transilvania vineri, 2 iunie, de la 20.45, în Piaţa  Unirii din Cluj-Napoca.

Duo-ul  de succes din lumea filmului independent (Altiplano, Al cincilea anotimp) revine la Cluj cu o poveste cu iz balcanic foarte apreciată de critici şi de public. Biletele pentru gala de deschidere costă 30 de lei şi pot fi cumpărate deja de pe www.biletmaster.ro şi direct de pe aplicaţia TIFF 2017.

Personajele pitoreşti din film vor fi pe scena TIFF, iar una dintre surprizele serii va fi concertul extraordinar al corului „Sirenelor de la Marea Neagră”, formaţia feminină din film, în frunte cu Nina Nikolina, vedetă a muzicii populare în Bulgaria. Grupul din film este format din cântăreţe selectate din coruri faimoase din ţara vecină: The Mystery of the Bulgarian Voices, câştigător al unui Grammy în 1990, Ansamblul Filip Kutev, Slavey Quartet şi Cosmic Voices from Bulgaria.

Invitaţi speciali la gala de deschidere vor fi şi regizoarea şi scenarista americană Jessica Woodworth, protagonistul filmului - „regele” Peter Van den Begin, actorii Titus de Voogdt şi Lucie Debay, alături de Eka Bichinashvili, autoarea costumelor, şi scenografa Sabina Christova. „King of the Belgians este o încântătoare farsă despre contradicţiile monarhiei, ale Belgiei şi ale Balcanilor”, scrie Variety. Filmul a avut premiera sold-out la Festivalul de la Veneţia şi a călătorit ulterior la Busan, Valladolid, Sao Paolo, Hamburg sau Salonic.

În timpul unei vizite de stat în Turcia, regele Belgiei află că, în lipsa lui, ţara pe care o conduce s-a divizat. Decide să se întoarcă acasă, dar o furtună solară afectează toate reţelele de telecomunicaţii. Fără telefon şi-n imposibilitatea de a zbura către Belgia, dar cu puţin ajutor din partea unui regizor englez şi a unui formaţii feminine bulgare de muzică populară, părăseşte ţara în travesti şi pleacă în aventura vieţii sale, într-un road trip nebun prin Balcani.

Finalul celei de-a 16-a ediţii TIFF va fi la fel de spectaculos. Dumnezeu să ne ierte/ Que Dios Nos Perdone va închide festivalul duminică, pe 11 iunie. În thriller-ul regizat de Rodrigo Sorogoyen (câştigătorul Trofeului Transilvania cu Stockholm), într-un Madrid aflat în febra pregătirilor pentru vizita Papei, doi poliţişti realizează că nu sunt cu nimic mai presus decât criminalul în serie pe care îl urmăresc. „Un film magnific”, titrează El Pais despre producţia nominalizată la şase premii Goya şi premiată la San Sebastian pentru cel mai bun scenariu. Distribuită în România de Transilvania Film.

Pe lângă Povestea iubirii/ The History of Love, de Radu Mihăileanu, care se va lansa oficial pe 5 iunie, unul dintre cele prizate evenimente care vor avea loc în Piaţa Unirii va fi proiecţia pe ecran mare a Twin Peaks: Fire Walk with Me, regizat de David Lynch, la 25 de ani de la premieră, în copie restaurată digital. Anul acesta, regizorul revine cu un nou sezon al serialului care a revoluţionat televiziunea din acea perioadă.

Piaţa Unirii va găzdui şi premiera în România a unuia dintre cele mai aşteptate filme franceze ale anului. Distribuit de Independenţa Film, Dalida (r. Lisa Azuelos) spune povestea cântăreţei şi actriţei de origine egipteană care a primit de-a lungul carierei sale peste 70 de discuri de aur, fiind totodată primul artist care a câştigat discul de platină şi pe cel de diamant. Biografia uneia dintre cele mai populare zece cântăreţe ale tuturor timpurilor, Dalida este un omagiu emoţionant  adus divei anilor ’50.

Pentru fanii filmelor de acţiune, TIFF a pregătit o producţie care se bucură deja de un succes de public răsunător. Propunerea Coreei de Sud la Premiile Oscar, Imperiul umbrelor/ The Age of Shadows (r. Kim Jee-woon) este un thriller de senzaţie, bazat pe fapte istorice petrecute la începutul secolului XX, pe vremea când Japonia se afla sub ocupaţie coreeană. Fanii cinema-ului indian se vor reîntâlni anul acesta cu personajele fantasy-ului lui S. S. Rajamouli: Baahubali 2: Finalul / Baahubali 2: The Conclusion, cea de-a doua parte a aventurii fantastice care a înregistrat un succes record de box-office.

De la Cannes, unde s-a bucurat de o proiecţie specială, vine La pazza gioia / Like Crazy (r. Paolo Virzì). Filmul, distribuit în România de Independenţa Film, urmăreşte prietenia emoţionantă  dintre două paciente ale unei clinici de psihiatrie – jucate de Valeria Bruni Tedeschi şi Micaela Ramazzotti - şi aventura incredibilă care ajunge să le unească în căutarea fericirii. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite