Editori şi impostori la Salonul de Carte de la Paris
0
Corespondenţii mei francezi mi-au trimis un colet plin cu cataloage, reviste şi cărţi difuzate în cadrul Salonului de Carte de la Paris. M-am bucurat foarte mult să constat expunerea mediatică, fără precedent, de care a beneficiat – în spaţiul francofon - literatura română, cu această ocazie.
Am putut astfel citi dosare şi numere speciale din revistele Lire, Le magazine Litteraire, Courrier International, La Lettre du BIEF, Les Nouvelles de Roumanie (a colegului de blogosferă Henri Gillet) etc.
Printre cataloagele primite a fost şi cel al editorilor profesionişti români care au participat la Salon du livre. Nume de prestigiu, Art, Curtea Veche, Nemira, Rao, Trei, Vellant, Eikon din Cluj, Aius din Craiova. Printre acestea am regăsit, cu mirare, şi numele unei pretinse edituri, Jumătatea Plină.
Conform catalogului, ei au „publicat” 4 titluri, în 4 ani (sic!). Spre comparaţie, din catalogul editat de BIEF “c„ sprijinul Institutului Francez şi al Institutului Cultural Român”, aflăm că cea mai „tânără” editură participantă la Paris, Baroque, înfiinţată în 2012, are deja 30 de titluri publicate.
Dar cine sunt aceşti iluştri necunoscuţi „editori” români? I-am căutat pe internet şi i-am găsit ascunşi în spatele unui blog denumit „concursbd”.
M-a nedumerit acest fapt, orice editor care se respectă, şi care speră să transforme numele editurii sale într-un brand, dă chiar acest nume site-ului sau blogului său.
Nu şi Jumătatea Plină…
Pe blogul lor, cei doi membri ai asociaţiei ( până la urmă e vorba, totuşi, de un ONG ) se recomandă a fi nu editori, cum sunt prezentaţi în catalogul oficial al editorilor români participanţi la Salon du livre ci … librari.
Nici meseria de librar nu e una rea, dacă o practici cu bună credinţă. Am fost curios să văd ce cărţi şi ce benzi desenate vând aceşti „librari”. Ei bine, de pe blogul lor am aflat că vând … concertine porno (sic!).
Şi unde le vând? Unde are sediul „librăria” şi „editura” Jumătatea Plină?
La Palatul Parlamentului, intrarea din Calea 13 Septembrie… Da, nu vă înşelaţi, chiar în interiorul Muzeului de Artă Contemporană!
Domnule director al MNAC, cât plăteşte chirie instituţiei condusă de domnia voastră „librăria /editura” Jumătatea Plină? Contractul de închiriere l-aţi acordat prin licitaţie publică, aşa cum e legal şi obligatoriu la orice instituţie de stat, sau prin încredinţare directă, aşa cum e şi ilegal şi imoral?
Poate că edituri şi librării adevărate precum Humanitas, Cărtureşti, Bastilia, ar fi dorit şi ele să aibă un magazin deschis în buricul Parlamentului.
Revenind la „editura” Jumătatea Plină, poate sunteţi curioşi să aflaţi care sunt cele 4 (mari şi late) cărţi „editate” de Jumătatea plină. Ei bine, am găsit sigla aşa-zisei edituri tipărită pe coperţile următoarelor volume de benzi desenate – Persepolis, Stigmata, Broderii - editate de Art, şi Travesti, editat de Humanitas.
În orice operaţiune de co-editare a unei cărţi, se adună doi editori şi pun la un loc know-how sau bani. În asocierea cu prestigioasele edituri Humanitas şi Art, Jumătatea Plină a adus bani.
Banii Institutului Francez din Bucureşti, pe care statul francez - prin intermediul programului Nicolae Iorga – îi pune la dispoziţia editorilor români „qui s’engagent dans une politique pérenne de publications de titres français”. Adică acelor editori serioşi, care au o adevărată politică editorială de promovare a literaturii şi artei franceze în România.
Ori, în ultimii ani, nicio editură românească nu a putut publica vreo carte de benzi desenate tradusă din franceză, care să beneficieze de sprijinul financiar al Ambasadei Franţei, dacă nu a „cointeresat” – ca şi co-editor – Jumătatea Plină.
Sigur, în Programul Nicolae Iorga nu e interzisă în mod explicit existenţa unor intermediari care să condiţioneze sprijinirea financiară a unor editori români de „cointeresarea” lor financiară dar, dacă nu e ilegal, oare e şi moral?
E moral, oare, mesajul pe care îl transmit actualii responsabili culturali de la Ambasada Franţei editorilor români: „dacă vreţi să tipăriţi cărţi pe banii contribuabililor francezi, obligatoriu trebuie să plătiţi obolul Jumătăţii Pline”?
Ca să nu mai vorbim de calităţile morale şi mesajele cărţilor „co-editate” de Jumătatea Plină. Stigmata este o carte blasfemiatoare, Broderii una banală, iar Travesti e de-a dreptul un roman porno(grafic).
Sigur, iranianca Marjane Satrapi şi italianul Lorenzo Mattoti, autorii unora dintre cărţile menţionate mai sus, sunt autori publicaţi în Franţa. Dar oare cât de reprezentativi sunt ei „au sein de la création et de la pensée française” aşa cum cere programul Nicolae Iorga?
Sunt ei mai importanţi decât un Hergé, de exemplu, a cărui operă grafică e citită de sute de milioane de oameni din întreaga lume, de peste 60 de ani? Ca fapt divers, despre viaţa şi opera artistului Hergé s-au publicat peste 200 de volume şi studii de exegeză, unele semnate de nume prestigioase precum Michel Serre, Pierre Assouline, Pierre Fresnault-Deruelle, Jean-Marie Apostolidès, Stephane Steeman, Numa Sadoul, François Riviere, Benoit Peeters, Frédéric Beigbeder, Pascal Bruckner etc.
Ei bine, există în România un editor, MM Europe care, din 2006 până astăzi, a editat deja 17 din cele 23 de albume cu aventurile lui Tintin. Exigent, el publică aceste albume în aceleaşi condiţii tipografice de excepţie ca şi albumele franţuzeşti: full color, format mai mare de A4, coperţi cartonate. Cam cu câţi bani credeţi că a finanţat Biroul Cărţii de la Ambasada Franţei editarea în România a acestor albume, care narează viaţa şi faptele unui personaj emblematic al culturii şi civilizaţiei francofone (cel mai mare preşedinte al Franţei, Charles de Gaulle, îi mărturisea lui André Malraux, într-un volum de interviuri: „În definitiv, singurul meu rival internaţional este Tintin”) ?
Cu zero franci (convertiţi în euro, tot zero fac).
În schimb, s-au finanţat romane (porno)grafice şi/sau blasfemiatoare… sub pretexte artistice.
Câtă „putere de persuasiune” au cei doi membri ai Jumătăţii Pline, pentru a-i convinge pe responsabilii de la Ambasada Franţei să finanţeze subliteratura, pe cei la Muzeul de Artă Contemporană să le permită difuzarea de concertine porno în incinta lor, iar pe organizatorii Salonului cărţii de la Paris să-i prezinte ca pe nişte editori profesionişti, reprezentativi pentru literatura şi arta pentru copii, din ţara noastră!
Şi în secolul XXI, România rămâne ţara tuturor posibilităţilor… mai ales pentru escroci şi impostori.
Se încarcă comentariile...
