Festivalul de Film KINOdiseea vine cu proiecţii gratuite pentru elevi în „Săptămâna Altfel”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul Internaţional de Film pentru publicul tânăr KINOdiseea, cel mai mare festival de gen din SE Europei (18-20 mai), va avea proiecţii gratuite pentru grupurile de elevi.

Pe parcursul celor trei zile, publicul tânăr şi chiar şi mai puţin tânăr este invitat să participe la proiecţiile de filme special pregătite pentru mai multe categorii de vârstă, de la grădiniţă la clase mai mari de gimnaziu.

Unul dintre filmele cele mai aşteptate, dat fiind faptul că ediţia „Altfel” din această lună este una retrospectivă este „Bufniţe şi şoricei” („Owls and Mice”). Filmul spune povestea micuţei Meral, care tocmai s-a mutat într-un oraş nou. Ea încearcă să-şi facă noi prieteni la şcoală înainte de tabăra de toamnă, acest lucru însă e mai greu decât pare. 

Acasă se împrieteneşte cu un şoricel care locuieşte în noua ei cameră. Ca părinţii ei să nu cumva să îl omoare cât ea e plecată, aceasta îl ia cu ea. Mulţumită şoricelului, Meral îşi face neaşteptat noi prieteni. Când o bufniţă prinde şoricelul, Meral dă vina pe noii ei prieteni. Abia când aceştia pleacă în sălbăticie să recupereze rămăşiţele lui Peepeep, Meral înţelege ce este prietenia adevărată.


Filmul va fi proiectat la Muzeul Ţăranului Român, vineri, 18 mai, de la ora 12.00, accesul fiind liber pentru cei care fac rezervări pe site-ul festivalului.

Imagine indisponibilă

KINOdiseea Altfel are însă şi proiecţii cu bilet, urmând să dirijeze fondurile strânse în urma vânzării acestora către părinţii lui Petru Mihail Onea, un micuţ diagnosticat cu TSA (tulburare de spectru autist). Tratamentul în momentul de faţă costă 4.000 de lei, atât fiind target-ul campaniei care a fost inclusă pe site-ul 1leupezi.ro.    

KINOdiseea, cel mai mare festival internaţional de film pentru publicul tânăr (copii şi adolescenţi) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, de data aceasta la Bucureşti şi la Arad. KINOdiseea este organizat de Asociaţia Culturală Metropolis. Proiect cultural finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei, Centrul Municipal de Cultură Arad, cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad

KINOdiseea este cel mai mare festival de film pentru copii din Europa Centrală şi Sud-Est. Festivalul este membru al ECFA - European Children's Film Association. În cele 9 ediţii precedente, festivalul a avut peste 95.000 de participanţi.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite