Horror-ul psihologic „The Neon Demon” şi trei filme de Oscar, printre premierele Les Films de Cannes à Bucarest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un horror psihologic care a polarizat presa internaţională la Cannes şi propunerile Franţei, Spaniei şi ale Filipine la Oscar se numără printre cele circa 30 de premiere din programul Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Festivalul va avea loc la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului şi Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă. Biletele sunt puse în vânzare pe  Eventbook.ro.

Regizorul lui Drive şi Only God Forgives, Nicolas Winding Refn, s-a întors anul acesta la Cannes cu o fabulă modernă despre „frumuseţea ca bestie”, plasată în lumea necruţătoare a modei din Los Angeles, care a polarizat critica internaţională: The Neon Demon. Horror-ul psihologic ultra-stilizat, în care femeile şi bărbaţii sunt gata să devoreze tot ce e pur, urmăreşte ascensiunea fulgerătoare a unui fotomodel (Elle Fanning) şi geloziile şi complicităţile care se nasc în jurul ei. O lume periculoasă în care „camerele de motel sunt bântuite de bestii deopotrivă reale şi metaforice – Keanu Reeves îţi dă fiori – şi fotografi uşor de confundat cu criminali în serie”, potrivit The Guardian. 

Filmul propus de Franţa la Premiile Oscar 2017, Elle, în regia lui Paul Verhoeven, a fost unul dintre favoritele presei la Cannes şi un candidat puternic la trofeul Palme d’Or. E un thriller psihologic infuzat cu comedie neagră, în care Isabelle Huppert joacă rolul unei femei care este violată în propria casă şi decide să-şi urmărească atacatorul, amândoi fiind atraşi într-un joc curios şi incitant. The Evening Standard îl descrie ca „scandalos, amuzant şi şocant, revigorant şi original”.
Ma’ Rosa, regizat de Brillante Mendoza şi propus de Filipine la Oscarul pentru Cel mai bun film străin, i-a adus actriţei Jaclyn Jose Premiul pentru interpretare feminină la Cannes. Mendoza tratează un subiect actual care ia proporţii în Filipine: traficul de droguri la scară mică. Ma’ Rosa este mamă a patru copii şi, pe lângă magazinul de cartier pe care-l deţine cu soţul ei, vinde cantităţi mici de droguri. Sunt însă prinşi de poliţie şi toată viaţa le e dată peste cap: trebuie să facă rost de bani să mituiască poliţiştii. 

Cel mai nou film marca Pedro Almodóvar, Julieta, este propunerea Spaniei la Oscarurile de anul viitor. Inspirat de trilogia Runaway, scrisă în 2004 de câştigătoarea Premiului Nobel Alice Munro, filmul spune povestea unei mame pe care fiica o abandonează fără nici o explicaţie atunci când împlineşte 18 ani. Julieta face tot posibilul să o găsească. Însă, cu cât caută mai mult, cu atât descoperă cât de puţin îşi cunoştea propriul copil. În rolurile principale: actriţele Emma Suárez şi Adriana Ugarte. Cinci dintre filmele lui Pedro Almodóvar au reprezentat Spania la Oscar, de-a lungul timpului.

Aquarius, noul film al lui Kleber Mendonça Filho, aplaudat şi ovaţionat în sălile de cinema din Brazilia, a stârnit controverse în ţara sa după ce comitetul care trimite propunerile la Oscar a ales un alt film, slab primit de critică, Little Secret. Opinia publică a ridicat problema imixtiunii politicii în toate aspectele vieţii sociale, decizia fiind considerată o „pedeapsă”, după ce actorii din film au protestat pe covorul roşu la Cannes împotriva noului preşedinte al Braziliei, Michel Temer. Mai mult, filmul a fost interzis minorilor sub 18 ani, fără argumente solide, scrie The New York Times, mai mulţi critici şi cineaşti brazilieni contestând rating-ul. Aquarius urmăreşte lupta unei femei în vârstă de 65 de ani, ultimul locatar al unui bloc, cu o companie imobiliară care vrea s-o evacueze din apartament.
Filmele Julieta şi The Neon Demon sunt distribuite în România de Independenţa Film. Elle este distribuit în România de Intercom Film.

Les Films de Cannes à Bucarest se va desfăşura anul acesta între 14 şi 23 octombrie 2016, cu o ediţie extinsă şi cu cele mai aşteptate filme din selecţia Festivalului de la Cannes. Pentru prima dată, vor avea loc proiecţii concomitente cu filmele selectate şi la Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. Invitaţi speciali: regizorul francez Alain Guiraudie, cu Rester Vertical, considerat filmul-şoc al ediţiei de anul acesta a Festivalului de la Cannes, regizorul israelian Eran Kolirin, cu Beyond the Mountains and Hills, şi cineastul turc Mehmet Can Mertoğlu, distins cu Prix Révélation France 4 în Semaine de la Critique pentru Album.
O premieră în Bucureşti va fi conferinţa Managing Talents, care va avea loc pe 22 octombrie, la Cinema Elvire Popesco. Invitaţii conferinţei sunt Ilene Feldman (talent manager, LBI Entertainment, SUA), Avy Kaufman (director de casting, SUA), Richard Cook (Lisa Richard Agency, Irlanda), Georg Georgi (Das Imperium, Germania). Detalii despre bilete şi înscrieri pe filmedefestival.ro/2016/managing-talents/. Evenimentul este prezentat de BRD Group Société Générale.

Ediţia a şaptea a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociaţia Cinemascop şi Voodoo Films şi realizată în parteneriat cu Ambasada Franţei şi Institutul Francez din Bucureşti. Este un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii, Centrul Naţional al Cinematografiei, SACD / Société des Auteurset Compositeurs Dramatiques, Centrul Cultural de proiecte al Primăriei Municipiului Bucureşti - ARCUB, în cadrul Programului cultural „Bucureşti - Oraşul in-vizibil” 2016, Institutul Cultural Român şi Goethe Institut.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite