InstaCannes-ul Eugeniei Vodă. Victoria suedeză de la Cannes FOTO
0
Palme d’or a fost acordat filmului „The Square“/ „Patratul“, regizat de suedezul Ruben Ostlund, iar premiul celei de-a 70-a aniversări a fost acordat actriţei Nicole Kidman
Corespondenţă de Eugenia Vodă
Am văzut, la Cannes, ediţii la care sala a huiduit la auzul palmaresului, sau ediţii la care sala a îngheţat şi a aplaudat politicos, sau ediţii la care, la conferinţa de presă de după ceremonie, jurnaliştii au primit juriul cu o vizibilă (şi audibilă) animozitate; am văzut jurii conduse de mari artişti, care „s-au făcut de băcănie” pe Croazetă, dacă nu s-au dat de-a dreptul în stambă, una peste alta au dezamăgit, au lăsat impresia generală că au fost fie manipulaţi, fie nedrepţi, fie orbi. E o bucurie, aşadar, că „juriul lui Almodovar” nu a dezamăgit! De multă vreme nu a mai avut Cannes-ul un juriu atît de talentat şi de onest!
Palme d’or a fost acordat filmului „The Square” (Patratul), de Ruben Ostlund (43 de ani, patru filme la activ). „Credeţi că filmul ales de dumneavostră pentru Palme d’or va rezista în timp?”, l-a întrebat cineva pe Almodovar la conferinţa de presă. „Nu ştiu cum va rezista el în viitor, dar pentru mine personal da, va rezista! E un film pe care mi-aş dori să-l revăd! Un film extrem de inteligent şi de amuzant, care reuşeşte să pună o privire de o mare libertate pe ceea ce s-ar putea numi iadul corectitudinii politice”... „Suedezul” a cucerit prin multitudinea de straturi care pot fi descifrate într-o construcţie aparent simplă, pe care ar putea-o privi cu plăcere şi un filosof sofisticat, dar şi cerşetoarea de pe trotuarul din film; dincolo de hohotele de rîs, întrezăreşti o lume dezorientată şi captivă a propriilor prejudecăţi. După foarte multă vreme, în fine, Palme d’or a ales o comedie, fie ea şi feroce!
Sigur că, o dată trofeul suprem adjudecat corect, restul palmaresului a făcut un oarecare slalom printre posibilii premianţi. Fără mari compromisuri, dar bineînţes cu perdanţii de rigoare! La perdanţii care ar fi meritat să intre in palmares s-au înscris: filmul sud-coreeanului Hong Sangsoo, filmul ucrainian (al lui Serghei Loznita, periplul infernal al unei femei, plecată să facă o „vizită la puşcărie”, undeva în Rusia profundă de azi, într-o urbe unde străzile se cheamă Lenin şi Engels!), filmul unguresc, al lui Mundruczo, despre care Will Smith, la conferinţa de presă, a spus că i-a plăcut enorm, dar că în juriu a funcţionat democraţia... Iată, telegrafic, rezultatele acestei democraţii, în ordinea importanţei:
Premiul celei de-a 70-a aniversări: Nicole Kidman. A fost, categoric, un premiu de consolare! Probabil aşa l-a perceput şi actriţa. Altfel nu se explică de ce, după ce a stat la festival zile întregi şi a defilat pe covorul roşu, după ce a lansat patru filme în selecţie (două în competiţie), brusc s-a grăbit să plece acasă, tocmai înainte de festivitatea de premiere! Adevărul e că ar fi meritat premiul de interpretare, dar aşa cum l-ar fi meritat şi alte actriţe din această selecţie atît de bogată... Aşa ceva se întîmplă foarte des la Cannes - de pildă, am şi uitat cine a luat premiul anul trecut, cînd inubliabila Isabelle Huppert, din „Elle”, nu lua absolut nimic!
Grand Prix: „120 de bătăi pe minut”, filmul francezului Robin Campillo, despre lupta anti-sida de la începutul anilor ’90 în Franţa. Cinema militant, poveste adevărată, document şi romanţă, corectitudine politică; posibil, cu un alt juriu, să-i fi şuierat serios pe la ureche Palme d’or...
Premiul pentru regie: Sofia Coppola, pentru „The Beguiled” (Prada), o ecranizare clasică, cel mai bun film al regizoarei, de pînă acum (este filmul pentru care interpreta principală, Nicole Kidman, a visat Palme d’or!).
Premiul de interpretare masculină: Joaquin Phoenix, pentru „You were never really here”, al britanicei Lynne Ramsay, portretul unui killer psihopat, veteran de război.
Premiul de interpretare feminină: Diane Kruger, pentru „In the fade”, de Fatih Akin, portretul unei femei victime a terorismului neo-nazist.
Premiul juriului: „Neiubire”, de Andrei Zviaghintev. Un film puternic, după unii critici subevaluat... Dar de când „premiul juriului”, la Cannes, e puţin?
Premiul pentru scenariu: „Uciderea cerbului sacru”, de Yorgos Lanthimos şi „Niciodată n-ai fost cu adevărat aici”, de Lynne Ramsay (prezenţa acestui titlu de două ori în palmares e categoric o exagerare!), două thrillere (britanice) dezlănţuite, ca o expresie a unui „mental colectiv” nevrotic şi violent.
Completând harta, Premiul Camera d’Or a rămas în Franţa, Palme d’or pentru scurt metraj a plecat în China, Premiul Un Certain Regard a plecat în Iran.
Bine că Palme d’or a zburat în Suedia! Şi bine că ediţia a 70-a va rămîne în istorie ca victoria umorului suedez!
Se încarcă comentariile...
