Jocul de-a măcelul VIDEO

Încercând să repete succesul filmelor cu adolescenţi măcelăriţi din anii ’80 sau ’90, regizorului şi scenaristului Jeff Wadlow îi ies, în horror-ul sângeros şi tensionat „Truth or Dare / Adevăr sau provocare“, momente de thriller psihologic de toată frumuseţea.

Chiar dacă respingerea „esteţilor“ şi semidocţilor faţă de astfel de filme este mare (vezi şi ratingul mic pe care-l primesc, în general, thriller-ele şi horror-urile pe imdb.com, site altfel plin de fanii blockbuster-elor de carton, care nu „dansează“ decât o vară), „Truth or Dare“ / „Adevăr sau provocare“ (pe un scenariu destul de original, deloc de aruncat, scris de o echipă întreagă, care-l conţine şi pe regizorul Jeff Wadlow, dar plecând de la un story al lui Michael Reisz, cineast afirmat până acum exclusiv în televiziune) are destule momente, atât de suspans neregizat, cât şi de stupiditate (ne)programată, încât să rămână drept un film-cult (precum thriller-ele cu adolescenţi pe care le are clar ca model). Nu spun că aşa se va şi întâmpla, pentru că numai timpul decide, dar există premise în acest sens.

„ToD“ se vrea noul „Scream“

Existau elemente de interes pentru acest film: o parte dintre producători (Jason Blum, Rick Osako ş.a.) sunt responsabili de seria horror „Paranormal Activity“ (primul film în 2007), al cărei succes, e clar, au vrut să-l repete acum (dar, se pare, fără acelaşi răspuns entuziast din partea publicului), iar regizorul Jeff Wadlow a fost „cadorisit“ din partea celebrului Quentin Tarantino, pentru precedentul său efort din 2013, „Kick-Ass 2“, cu cuvintele: „o adevărată abordare auctorială“.

Este evident unde au tras cu ochiul toată armata de realizatori ai acestui film: spre slasher-movie-urile cu adolescenţi clasice, mai ales spre seriile din anii ’90, care-au însemnat o revitalizare a pattern-ului lansat, în anii ’70-’80, de un Wes Craven sau John Carpenter: „Scream“ (avându-l ca autor pe acelaşi Wes Craven) sau „Ştiu ce-ai făcut astă-vară“ (1997-98, pe scenariul aceluiaşi Kevin Williamson, ca şi la primul „Scream“), al căror succes încearcă în mod clar să-l emuleze cu „Truth or Dare“. Însuşi zâmbetul demonic din acest film, când se rosteşte teribila sentinţă „Truth or Dare?“, pare inspirat din masca ucigaşului din „Scream“, care reproducea figura contorsionată din tabloul „Ţipătul“ al norvegianului Munch.

Mini-vacanţă în Mexico

Seriile enumerate mai sus au lansat o „pleiadă“ de actori tineri, adolescenţi la acea vreme, dar unii dintre ei rămaşi cu temei pe platourile Hollywood-ului. Acelaşi lucru, probabil, se doreşte şi pentru „Adevăr sau provocare“, care prezintă o serie întreagă de actori tineri (Lucy Hale – a apărut şi-n „Scream 4“, în 2011 –, Tyler Posey, Violett Beane, Hayden Szeto, Aurora Perrineau ş.a.), rar sau deloc folosiţi până acum (mai ales cele două interprete principale merită toată atenţia).

Câteodată, lucrurile par s-o ia rău de tot razna: „adevăr sau provocare“, Olivia?!

Olivia Barron (Lucy Hale) şi Markie Cameron (Violett Beane) sunt cele mai bune prietene („între tine şi lumea, te-aleg pe tine“, este replica lor favorită) şi, împreună cu gaşca lor de „tovarăşi şi tovarăşe“, se cară-ntr-un sejur în Mexic, cu ocazia aşa-numitei „vacanţe de primăvară“ („springbreak“, un fel de mini-vacanţă de 1 Mai de la noi). Este ultima astfel de vacanţă a adolescenţei lor („înainte ca viaţa să ne ducă pe drumuri diferite“), vor să se distreze pe cinste, ceea ce vor şi face, dar, din ultima seară petrecută acolo, se vor întoarce-acasă,-n California, posedaţi de un teribil blestem, aflaţi la discreţia unui spirit demonic.

„Aşa e Jocul...“

Lumea din „Truth or Dare“ este una foarte ciudată şi stranie, în care, dac-ai (făcut greşeala şi-ai) intrat în acel joc (c-„aşa e Jocul, arză-l-ar focul“), te poţi trezi că figura interlocutorului se schimonoseşte în acel zâmbet satanic, sardonic până la Dumnezeu (sau Dracul, omologul Său, în termeni dualişti), şi eşti întrebat, pus să alegi: „Adevăr sau provocare?“. Teoretic, ar fi mai uşor să răspunzi „adevăr“ („cea mai bună minciună-i adevărul“, nu-i aşa?), când vezi de ce provocări stupide sau sângeroase este capabil misteriosul Stăpân al Jocului, numai că lucrurile se dovedesc a nu fi aşa simple. Meritul scenariului este că jonglează bine cu implicaţiile derulate din această „punere a adevărului pe tavă“ (cazul şi al filmului italian de anul trecut „Perfetti sconosciuti“) şi, astfel, înzestrează personajele cu „carne“, cu conţinut, reuşind reale momente, nu (doar) de horror, ci de thriller psihologic.

Calux e printre noi

Este fascinantă ideea unui Joc la o astfel de scară, atât de mare (şi ne-aducem aminte de filmul „Jocul“ / „The Game“, un thriller mai vechi al lui „It“, după Stephen King, tot de anul trecut) soluţia supranaturală: demonul Calux se află printre noi (adus la viaţă de nişte răzbunătoare călugăriţe catolice; misiunea catolică şi preotul catolic malefic sunt nişte marote ale filmelor de acest gen), şi va fi foarte greu de băgat la loc, în bolul de unde-a fost stârnit („genie in a bottle“, cum cânta Aguilera). Alte „puncte albe“ ale filmului sunt: prezenţa, totuşi, a replicilor cu umor (nu cred că involuntar), într-un astfel de context sinistru şi tensionat, şi, mai ales, refuzul happy-end-ului superficial şi stupid. Astfel că finalul e destul de surprinzător, un turning point sau torsiune narativă de toată frumuseţea.

Info

Truth or Dare / Adevăr sau provocare (SUA, 2018)
Regia: Jeff Wadlow
Cu: Lucy Hale, Tyler Posey, Violett Beane

3 stele

PORTRET DE REGIZOR

Isao Takahata – s-a mai stins un mare regizor

Moartea neaşteptată, pe 13 aprilie, a marelui regizor ceho-american Milos Forman (la 86 de ani) a aruncat, oarecum, în umbră un alt deces al unui cineast important, care avusese loc puţin mai devreme, pe 5 aprilie, în capitala japoneză Tokyo. Este vorba despre regizorul nipon Isao Takahata, unul dintre cele mai importante nume ale filmului de animaţie contemporan, contrapartea (şi complementarul) tematică şi stilistică a şi mai cunoscutului cineast japonez Hayao Miyazaki, împreună cu care, de altfel, a înfiinţat în 1985 celebrele (actualmente) studiouri Ghibli. Takahata a fost un cineast proteic şi cu o mare versatilitate artistică, dar rămâne cunoscut în primul rând pentru capodopera sa din 1988, drama de război „Grave of the Fireflies“ / „Mormântul licuricilor“ (doi copii, un frate şi o soră, supravieţuiesc ororilor acelor vremi).

Este „tatăl“ micuţei „Heidi“

Isao Takahata s-a născut pe 29 octombrie 1935, într-o micuţă localitate japoneză (aşadar, experienţele celor doi mici eroi din filmul său pot fi ale autorului, sau observate direct de acesta), şi a murit la 82 de ani, pe 5 aprilie 2018, în urma unui cancer la plămâni. Începe să lucreze în animaţie de la 28 de ani, din 1963, şi, deşi nu şi-a pus numele pe chiar atât de multe titluri (doar 28 în 50 de ani de carieră, e-adevărat cu o întrerupere lungă în anii de după 2000), contribuţia sa la dezvoltarea animaţiei nipone este considerabilă, greu de estimat.

Primul său lungmetraj de cinema este „Horus: Prince of the Sun“ (1968) şi, până să ajungă la notorietatea care să-i permită etapa Ghibli, lucrează multă televiziune. Printre altele, două seriale care-au încântat copilăria spectatorilor Televiziunii Române din anii ’70 erau datorate lui Takahata: „Heidi“ (52 de episoade în 1974, editate în filme de lungmetraj în cinematografe) şi „3000 Leagues in Search of Mother“ (după „Cuore“, de Edmondo de Amicis, tot 52 de episoade în 1976).

Urmând succesului cu „Grave of the Fireflies“, un alt film important al său este „Pom Poko“ (1994). După acest film, timp de 20 de ani, lucrează sporadic, cu pauze lungi, dar se întoarce triumfal în 2013, cu superbul lungmetraj „The Tale of the Princess Kaguya“ (2013), după o străveche poveste japoneză.

Top 5 filme importante

1. Grave of the Fireflies / Hotaru no haka (Japonia, 1988)
2. The Tale of the Princess Kaguya / Kaguyahime no monogatari (Japonia, 2013)
3. Pom Poko (Japonia, 1994)
4. Heidi: A Girl of the Alps (serial TV, Japonia-RFG, 1974)
5. Cuore / 3000 Leagues in Search of Mother (serial TV, Japonia, 1976)