La Arena din Verona, în „Aida”, succes de prestigiu pentru mezzosoprana Judit Kutasi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Născută la Timişoara, cu studii de specialitate la Universitatea din Oradea şi la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Judit Kutasi face parte actualmente din ansamblul  Deutsche Oper Berlin.

După Premiul I şi Premiul Special MELOS la Concursul Internaţional „Vox Artis” – Sibiu, Premiul III la Concursul Internaţional „Hariclea Darclée” – Brăila şi Premiul II la Concursul Interrnaţional József Simándy – Szeged, artista a început să apară în mod constant pe mari scene ale lumii, inclusiv Scala din Milano. Anul acesta, Judith Kutasi a fost invitată la Arena din Verona pentru o serie de cinci spectacole cu „Aida” verdiană, în montarea de legendă a lui Franco Zeffirelli. Am asistat la ultimul, cel din 23 august.

         Amneris, fiica faraonului, a primit din partea lui Verdi o partitură îndeosebi dramatică, fără însă să fie lipsită de pasaje lirice, definind un profil caracterologic complex, care include bănuieli, gelozie, insinuări, mândrie, revoltă, disperare, pasiune, furie, resemnare. Judit Kutasi a analizat, a zugrăvit în profunzime toate faţetele personajului şi le-a redat cu profesionalism, sprijinindu-se pe un glas de culoare sombrată, brună, al cărui registru vocal este de mare omogenitate, pornind de la sunetele grave profunde şi impresionante, în emisie „de piept”, trecând prin cele centrale consistent articulate, până la acutele La, Si bemol, emise cu uşurinţă şi proiecţie incisivă de sunet.

Imagine indisponibilă

Walter Fraccaro şi Judith Kutasi. © Foto Ennevi/Fondazione Arena di Verona

În marele duet cu Radamès şi în scena judecăţii din actul al IV-lea a avut note înalte regale, cutremurătoare, strălucitoare. Până atunci, remarcabile prin expansivitate fuseseră chemările lirice pline de dor, „Ah! vieni, amor mio”, din actul secund, iar dialogul subsecvent cu Aida a balansat între subtilităţi de expresie şi ameninţări vehemente. Şi, mai înainte, urarea „Ritorna vincitor!” avusese dimensiune monumentală, lansând prin amploare şi penetranţă ceea ce se numeşte o „voce areniană”, propice spaţiilor colosale.

Imagine indisponibilă

Judith Kutasi şi Susanna Branchini. © Foto Ennevi/Fondazione Arena di Verona        

Pentru Aida şi Radamès, italienii Susanna Branchini şi Walter Fraccaro s-au  pliat stilisticii verdiene, cu frumoase glasuri spinte. Soprana, cu voce întrucâtva prea vibrantă în registrul acut, a adăugat lecturii pianissime potrivite în zicerile „Numi, pietà, del mio soffrir”, dar a refuzat managerierea lor în finalul ariei Nilului sau în ultimul duet. Tenorul a proiectat acute ferme, spectaculoase, de forţă, dar a exagerat abordarea eroică, accentuând de multe ori aproape fiecare cuvânt sau chiar silabă, în detrimentul liniei vocale fluente. Aşa încât, spre pildă, poezia  ariei „Celeste Aida” s-a pierdut.

Imagine indisponibilă

Susanna Branchini şi Amartuvshin Enkhbat. © Foto Ennevi/Fondazione Arena di Verona        

Fără reproş, cum a fost şi interpreta rolului Amneris, a evoluat baritonul mongol Amartuvshin Enkhbat (Amonasro), exponentul unei voci masive, întunecate, prin care exploziile sonore din scena triumfală şi duetul cu Aida au dominat auditoriul. Important este că artistul a modelat expresiv şi desene „cantabile dolcissimo” precum „Rivedrai le foreste imbalsamate” sau „Pensa che un popolo vinto, straziato” din actul al III-lea,

         Foarte bune glasuri i-au recomandat pe başii Gianluca Breda (Ramfis), Romano Dal Zovo (Regele), dar şi pe tenorul Carlo Bosi (Mesagerul) sau soprana Arina Alexeeva (Marea preoteasă).

         La pupitru, tânărul veronez Andrea Battistoni a condus cu energie şi gestică tăioasă, configurând măreţia scenelor de ansamblu, dar neomiţând introspecţiile (Preludiul operei) şi poetica nopţii tropicale de pe malul Nilului (actul al III-lea). L-au urmărit cu preciziune Orchestra şi Corul (pregătit de Vito Lombardi) Arenei veroneze.

         „Aida” este poate titlul la care montările grandioase sunt cele mai adecvate unui spaţiu de dimensiune areniană, iar Franco Zeffirelli (regie şi decoruri) rămâne mânuitorul lor de geniu. Sfincşi ocupă spaţii în înălţimile treptelor „gradinatei”, o uriaşă piramidă cu feţe stilizate se află în centrul platoului şi descoperă prin rotaţii la fiecare tablou statui uriaşe de zei sau porţi imense prin care apar cortegii, procesiuni, armate, dansatori. Sunt renumitele, nelipsitele „lovituri de scenă”, marca Franco Zeffirelli, care surprind în orice moment. Trompetele triumfale cântă pe cornişa arenei, la cca 31 de metri, spre stele.

         Manevrarea maselor corale şi de figuraţie este colosală. Permanent platoul este inundat de curteni, preoţi, soldaţi, popor, prizonieri etiopieni (cam puţini, totuşi!), dansatori. Coregrafia a fost semnată de renumitul Vladimir Vasiliev. Au surprins mişcările dansului micilor sclavi mauri din primul tablou al actului secund, cu influenţe... cazace?!? În schimb marele balet din tabloul triumfal a fost rezervat unui trio compus din Beatrice Carbone, Eleana Andreoudi, David Galsyan, dansatori clasici cu mişcări tradiţionale de epocă.

         Veche colaboratoare a lui Zeffirelli, desenatoarea costumelor, Anna Anni a realizat o explozie de culori de bleu, turcoaz, nisipiu, carmin, roşu, bine armonizate şi minuţios integrate în ansamblu.

         „Aida” la Arena din Verona rămâne pentru întotdeauna marea creaţie monumentală a companiei.

Scena triumfală. © Foto Ennevi/Fondazione Arena di Verona

Imagine indisponibilă

                                           (© Foto Ennevi/Fondazione Arena di Verona)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite