La mauvaise conscience VIDEO

SOCIAL În cel mai recent film al lor, „Fata necunoscută“, cei doi fraţi Dardenne chestionează felul în care noi, occidentalii, ne raportăm la imigraţia musulmană şi africană din ţările dezvoltate ale Europei, la „străinul de lângă noi“.

Răspunsul este clar, la sfârşitul filmului, şi era oarecum previzibil: imigrantul non-european rămâne, pentru cetăţeanul occidental (cu toate eventualele sale bune intenţii), „necunoscutul“ din titlu, un „străin“, imposibil (sau, în orice caz, greu) de cunoscut şi de înţeles. Dardenne-ii nu se îndepărtează, astfel, cu acest nou film al lor, de preocupările lor mai vechi, în principal cea de a extrage (şi a ne-o face accesibilă) umanitatea marginalului, sub-umanului („omul din subterană“, ar fi spus Dostoievski), a celui care trăieşte alături de noi, dar de cele mai multe ori îl ignorăm sau chiar îl dispreţuim.

Cine a murit?

Dacă, însă, până acum tipologia sub-umanului aleasă pentru a fi studiată de fraţii Dardenne făcea parte dintre cazurile sociale, de defavorizaţi şi „dezmoşteniţi ai soartei“, din interiorul societăţii belgiene tradiţionale (vezi „Rosetta“ sau „L’enfant“ / „Copilul“) sau, în cel mai rău caz, al unui „străin“ din imediata apropiere – Lorna, din „Tăcerea Lornei“, o imigrantă albaneză în Belgia, aşadar din Europa de Est –, de data aceasta avem, pentru prima oară, sub obiectiv păturile de imigranţi africani (probabil de confesiune musulmană), aşadar complet non-europeni. Este normală această abordare, pentru că s-a văzut, în ultima vreme, că principalele probleme pentru Europa vin din această direcţie, nu din cea a „fraţilor“ estici.

În plus, „La fille inconnue“ are o structură complet diferită de cea a filmelor anterioare ale lui Jean-Pierre şi Luc Dardenne. Nu mai avem de-a face cu un focus, cu o introspecţie, cu o plonjare în viaţa cotidiană, de zi cu zi, a acestor nefericiţi, a acestor cazuri sociale. Nu, este urmărită acum investigaţia unei belgiene get-beget, bine plasată social, un medic respectat, pe nume Jenny Davin (Adèle Haenel), pentru a afla identitatea unei fete de culoare găsită moartă, victimă a unui accident sau, poate, chiar a unei crime. Cu o seară înainte, adolescenta sunase la uşa cabinetului, dar Jenny, aflată după program, nu-i răspunsese, prin urmare acum e roasă de remuşcări.

„What’s in a name?“

„Vreau doar să-i aflu numele“, spune Jenny, care-ncepe să calce pe bombeuri şi să deranjeze, cu întrebările şi research-ul ei, atât poliţia, cât şi pe infractorii periculoşi din mediul fetei. Aşadar, vorbim de un fel de „Jenny (adică Belgia middle-class, a oamenilor normali) looking for Afrika (adică rădăcinile actualei imigraţii, africanii prezenţi în Belgia la prima sau chiar la a doua generaţie)“. Da, pentru că, aşa cum spuneam, tema adevărată este legată de noi, occidentalii, de felul în care-i privim noi pe aceşti „străini“ cu care conlocuim, iar un nume este primul lucru de care avem nevoie, acesta dând identitate (doctoriţa vrea să-i scrie placa de mormânt fetei, dar prima pistă se va dovedi falsă).

„Conştiinţa vinovată“ (a Occidentului) este cea care-o roade pe Jenny Davin, iar africanca se va dovedi c-a murit în urma unei neînţelegeri provocate tot de un belgian (unul dintre pacienţii săi), prin urmare „ei“ sunt victimele noastre, de multe ori în urma celor mai bune (sau fireşti) intenţii. Ca şi precedentul film al regizorilor, „Două zile, o noapte“ (acela având ca eroină tot o belgiană mai bine plasată social, chiar dacă pe cale de-a deveni şomeră, interpretată de Marion Cotillard), „Fata necunoscută” seamănă, din punct de vedere narativ, cu un thriller, în primul rând datorită temei căutării, misterului implicit. Stilistic, avem însă toate „lecţiile de cinema“ care transformă cinemaul social al fraţilor Dardenne într-unul metafizic, de sorginte bressoniană.

Info

Fata necunoscută / La fille inconnue (Belgia-Franţa, 2016)
Regia: Jean-Pierre şi Luc Dardenne
Cu: Adèle Haenel, Olivier Bonnaud, Jérémie Renier

3 stele

PORTRET DE REGIZOR

Jean-Pierre şi Luc Dardenne – promotori ai „realismului metafizic“

Cei doi fraţi Dardenne – Jean-Pierre (născut pe 21 aprilie 1951, într-o mică localitate valonă) şi puţin mai tânărul Luc (data naşterii: 10 martie 1954, tot într-un orăşel valon, tot din zona Liège-ului) – au pătruns cu greu în lumea cinematografului de top, dar, odată ajunşi acolo, s-au instalat bine de tot şi au devenit unii dintre cei mai influenţi cineaşti pentru cinematograful de autor contemporan, o referinţă obligatorie pentru oricine vrea să aibă cât de cât habar despre ce se întâmplă în filmul actual, pe plan internaţional. Inclusiv tinerii cineaşti ai Noului Val românesc (aşa-numiţii „minimalişti“) datorează mult cinemaului celor doi fraţi belgieni (mulţi l-au descoperit pe clasicul Robert Bresson prin intermediul Dardenne-ilor), iar unii dintre ei mărturisesc acest lucru de oricâte ori au prilejul.

Au început ca documentarişti

Se poate să fi contribuit la această notorietate şi cele două distincţii Palme d’Or câştigate de Jean-Pierre şi Luc Dardenne la Festivalul de Film de la Cannes – pentru „Rosetta“, în 1999, şi „L’enfant“, în 2005 –, ei intrând astfel într-un „club select“, căruia îi mai aparţin, printre alţii, regizori ca F.F. Coppola, Bille August, Emir Kusturica, Michael Haneke sau Ken Loach. Oricum, şapte dintre filmele lor, de la „Rosetta“ încoace, au avut premiera în competiţia de pe Croazetă, şi doar ultimele două, „Deux jours, une nuit“ (deşi ovaţionat) şi actualul „La fille inconnue“, s-au întors cu mâna goală.

Să-nsemne asta ceva? Oricum, „Fata necunoscută“, chiar dacă nu-i cel mai bun film al lor, rămâne totuşi un Dardenne. Până să ajungă însă aici, cei doi fraţi au tras din greu, începând, în anii ’70-’80, prin a documenta viaţa dificilă a oamenilor simpli din orăşelele din Valonia. Astfel, înainte de a trece la ficţiune, în 1987, Dardenne-ii au lucrat foarte mult documentar, ca şi alţi mari regizori (Antonioni, Kieslowski, Resnais). Remarcabil este şi că, deşi toate filmele lor păstrează dimensiunea socială, cei doi fraţi nu s-au angajat politic la stânga, sau chiar marxist (precum Ken Loach), preferând abordarea stilistic bressoniană a cinematografului, în ultimă instanţă una (ca limbaj) metafizică.

Top 5 filme importante

1. Rosetta (Belgia-Franţa, 1999)
2. L’enfant / Copilul (Belgia-Franţa, 2005)
3. Le fils / Fiul (Belgia-Franţa, 2002)
4. La promesse / Promisiunea (Belgia-Franţa, 1996)
5. Deux jours, une nuit / Două zile, o noapte (Belgia-Franţa, 2014)

Citeşte şi:

„Capitalism şi greaţă“ – cronica la filmul fraţilor Dardenne „Două zile, o noapte“, din 2014

„Înger şi demon“ – cronica la filmul fraţilor Dardenne „Le gamin au vélo“, din 2012

„În 37 de ani, nu ne-am certat niciodată“ – interviul cu Jean-Pierre şi Luc Dardenne, luat în 2012