„Limba paternă”, regizat de Cristina Juks, selectat în competiţia Festivalului Internaţional de Scurtmetraje de la Drama VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Juks debutează ca regizor şi scenarist cu pelicula „Limba paternă”                       FOTO: imdb.com
Cristina Juks debutează ca regizor şi scenarist cu pelicula „Limba paternă”                       FOTO: imdb.com

Scurtmetrajul „Limba paternă”, debutul în regie al actriţei Cristina Juks, a fost selectat în competiţia celei de-a 23-a ediţii a International Short Film Festival in Drama (Grecia), unde va fi prezentat pe 20 septembrie 2017.

Juriul festivalului va acorda şapte premii la care se adaugă unul oferit de Federaţia Internaţională a Criticilor de Film (FIPRESCI). Pelicula câştigătoare a Prix EFA-Drama va intra automat în selecţia Premiilor Academiei de Film Europene

„Limba paternă” va concura cu scurtmetraje din ţări ca Franţa, Spania, Marea Britanie, Albania, Turcia şi China. Filmul prezintă încercarea unei tinere de a-şi întâlni tatăl care a abandonat-o în urmă cu mai bine de 30 de ani. Sub impactul evenimentelor petrecute recent în viaţa ei (moartea mamei şi divorţul), ea încerca să se adune pentru această revedere. Oamenii pe care îi întâlneşte într-un sat din România aflat la intersecţia culturilor germană, maghiară şi română o fac pe Andreea să iasă din starea de confort şi să îşi depăşească limitele.

Cristina Juks interpretează rolul principal în film, iar din distribuţie mai fac parte actorii Teatrului Naţional Târgu Mureş: Berekmėri Katalin şi Korpos Andrȧs, dar şi Lucica Titirişcă, Alexandru Stătescu, Alexandru Constantin, Andrei Rotaru şi Avram Icloza. Scenariul şi regia filmului sunt semnate de Cristina Juks. Pătru Păunescu este directorul de imagine, montajul a fost realizat de Theodora Penciu, iar Sabina Veşteman şi Bianca Veşteman au semnat costumele. Muzica originală este compusă de Cari Tibor. 

„Iniţial, aveam în minte să fac o comedie: Andreea pleacă să îşi întâlnească tatăl care a abandonat-o când era copil, dar pe drum primeşte de la el un mesaj de respingere în limba maghiară, limba lui maternă, respectiv limba ei paternă, pe care femeia nu o cunoaşte. După o aprofundare a subiectului, lucrurile au migrat de la sine către dramă, subiectul părând a fi unul mult mai potrivit pentru a arăta golul imens ce se ascunde într-un om care trăieşte în realitate aşa ceva - cum e să fii respins de propriul tată”, spune regizoarea.

Cristina Juks s-a născut în Bacău şi locuieşte în Bucureşti. În copilărie a studiat canto, iar după terminarea liceului, biologia, în Germania. În 2004 s-a întors în România şi a devenit studentă a Universităţii de Artă Teatrală din Târgu Mureş, specializarea Actorie. A fost, timp de patru ani, angajată a Teatrului Naţional Târgu Mureş, iar din 2012 colaborează, între altele, cu Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, unde joacă în limbile română şi germană, în spectacole semnate de regizori ca Silviu Purcărete („Faust”), Radu Afrim („Tattoo”) şi Armin Petras („Nathan Înţeleptul”).

A debutat în film, în 2015, cu rolul Geta din „Palatul Pionierilor”, de Bobby Păunescu, care a avut premiera la festivalul Sundance. În paralel, Cristina Juks a început să studieze regia şi să experimenteze în domeniul scenaristicii, demarând o serie de proiecte cinematografice în anul 2016. „Limba paternă”, scurtmetraj filmat în 2017, este unul dintre aceste proiecte, marcând debutul său ca regizor şi scenarist.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite