Maestrul Horia Andreescu închide, joi şi vineri seară, stagiunea simfonică 2016-2017 la Ateneu

Dirijorul  Horia Andreescu

La Ateneul Român, joi şi vineri, în această săptămână are loc închiderea stagiunii simfonice 2016-2017 a Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu”. Dirijor va fi Horia Andreescu, solist este pianistul Michael Roll, iar concertmaistru invitat este David Lefevre.

În programul de pe 29 şi 30 iunie, de la ora 19.00, al Orchestrei simfonice a Filarmonicii "George Enescu", conduse de maestrul Horia Andreescu, vor fi lucrările: Bătălia cu facle de Irina Odăgescu Ţuţuianu,  Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră, în do major, op. 15 de Ludwig van Beethoven şi Simfonia nr. 7 în re minor, op. 70 de Antonín Dvořák.

Simfonia nr. 7 de Dvorak

ANTONIN DVOŘÁK (1841 – 1904)

text de Mihai Cojocaru

"Când spui „Dvořák”, spui Simfonia „Din Lumea Nouă”. Scrisă pe tărâm american, a beneficiat de interpretări memorabile şi de o promovare pe măsura entuziasmului cu care a fost primită în „patria succesului”. Chiar şi în logica simplă a cifrelor, lucrurile nu puteau sta altfel: „a noua” şi ultima simfonie reprezintă semnul sigur al apoteozei. Istoria l-a consacrat astfel pe Dvořák drept unul dintre străluciţii reprezentanţi ai particularităţii în muzică, mânuitor admirabil al melosului popular cu origine precisă, îmbrăcat în haina simfonică.
În secolul al XIX-lea, a fi ceh însemna a fi periferic şi particular. Astăzi, aceste trăsături sunt sinonime cu două calităţi importante, în marele cor multicultural. Pentru Dvořák, însă, periferia apărea drept un obstacol de trecut. Muzica articula un limbaj universal, iar prin „universalitate” se înţelegea „muzică germană”. Brahms – idolul şi prietenul lui Dvořák – compunea fără nevoia de a se justifica sau localiza identitar. Stilul în care crescuse şi pe care îl rafina dădea tonul în Europa. Prins între necesitatea afirmării naţionale post-paşoptiste şi ţelurile personale ale măsurării cu modelele, Dvořák a căutat întreaga viaţă soluţii satisfăcătoare. Capcanele şi pericolele multiple s-ar putea rezuma în formula: să fii apreciat pentru particular când vrei să fii universal (adică să primeşti aplauze pentru dimensiunea naţională a unei simfonii) şi să devii universal când miza declarată priveşte particularul (adică să compui dansuri slave încărcate de sonorităţi simfonice). Privind cu un ochi critic, se poate afirma că Dvořák nu a aparţinut pe deplin niciuneia dintre ipostaze: generaţia lui Janácek, Bartók şi Enescu a demonstrat mai convingător cum se poate face muzică pe baze naţionale iar în stăpânirea limbajului universal, modelele au rămas neîntrecute.

Nu de puţine ori, energiile dislocate într-o direcţie au avut drept rezultat o realizare importantă în aceea aparent opusă. Un caz frapant îl constituie Simfonia nr. 7. Mergând pe stradă în iubita sa Pragă, Dvořák observă un grup de patrioţi care se îndreptau spre Operă, unde urma să aibă loc un concert în beneficiul naţiunii cehe. Plin de entuziasm, compozitorul se hotărăşte, după o pauză de aproape cinci ani, să scrie o nouă simfonie, care va trebui „să mişte întreaga lume!”. Desigur, subiectul trebuia să reflecte lupta pentru afirmare naţională şi independenţă a poporului său.

În prealabil, Dvorak ascultase proaspăta Simfonie nr. 3 de Brahms şi primise o comandă din partea Societăţii Filarmonice din Londra, aceeaşi care comisionase şi A Noua de Beethoven. Astfel, în doar patru luni, lucrarea a fost gata să fie prezentată în premieră, în capitala britanică, sub bagheta compozitorului, în 22 aprilie 1885.

Dacă publicul adoră Simfonia nr. 9, specialiştii consideră Simfonia nr. 7 drept capodopera neegalată a creaţiei lui Dvořák. Desigur, unghiul din care se face evaluarea depinde, iarăşi, de cele două criterii de mai sus. Deşi a numit-o în corespondenţa sa „muzică cehă”, Simfonia nr. 7 se impune tocmai prin universalitatea mijloacelor folosite. Există şi trimiteri la fondul muzical indigen, dar muzica respiră un aer simfonic tare, pătruns de intenţii dramatice beethoveniene, de tip per aspera ad astra, şi de o consistenţă brahmsiană de netăgăduit. Atipic pentru Dvořák, aproape că nu există motive melodice demne de reţinut. Chiar şi în partea secundă, lentă, se preferă travaliul tematic, iar pasajele lirice sunt ferite de facil prin contrastele decise şi conservarea direcţiei generale tragice.

Aici se află cheia înţelegerii „programului” simfoniei: dacă există un fond autentic ceh, atunci el este de găsit nu în formă, ci în conţinutul semantic metamuzical, care oglindeşte istoria politică şi socială - lupta curajoasă, întreruptă de scurte episoade lirice, dar care nu slăbeşte până la victoria finală, afirmată în ultimele măsuri ale simfoniei, într-un imn glorios.

În acest scop, orice perseverare în particular, prin citate sau invenţii melodice evocatoare, ar însemna o cale greşită, lăsând impresia de evadare în reverii idilice, de pasivitate melancolică şi resemnare, specifice spiritului slav. Dvořák, în schimb, găseşte soluţia genială de a pune universalul în slujba particularului, ridicându-l astfel pe acesta din urmă la dimenisunea celui dintâi. Enclavizarea prin exaltarea interiorităţii este abandonată în favoarea integrării active. Credinţa în emanciparea naţională se susţine prin aceea în capacitatea expresivă a muzicii simfonice veritabile, care proiectează ultimul strigăt al eliberării cu o forţă în stare „să mişte întreaga lume”, consideră muzicologul Mihai Cojocaru, în caietul program al Filarmonicii „George Enescu“.

ÎNCHIDEREA STAGIUNII SIMFONICE 2016-2017

PROGRAM

Ateneul Român

Joi şi vineri, 29 şi 30 iunie, ora 19.00

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor HORIA ANDREESCU

Solist  MICHAEL ROLL

Concertmaistru invitat DAVID LEFÈVRE

Program

Irina Odăgescu Ţuţuianu - Bătălia cu facle

Ludwig van Beethoven - Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră, în do major, op. 15

Antonín Dvořák - Simfonia nr. 7, în re minor, op. 70

Horia Andreescu (foto) este dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”. Fondator al orchestrei de cameră „Virtuozii” din Bucureşti, profesor asociat al Universităţii Nationale de Muzică Bucureşti, Horia Andreescu a fost mulţi ani director artistic şi dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio.

Dacă asculţi Eroica, Simfonia nr. 3 de Enescu, simfonii şi misse de Haydn, Chain 1 şi Chain 2 de Lutoslawski sau Simfonia nr. 6 de Mahler, constaţi cât de largi sunt disponibilităţile artistice ale lui Horia Andreescu. Constaţi cu câtă ardoare caută adevărul unei muzici şi cum ajunge la acesta, prin vigoarea talentului său, prin fertila sa imaginaţie, prin ştiintă şi curaj. Are curajul să atace viu şi proaspăt, prin propria sa trăire muzicală, chiar şi aşa-numitele şlagăre ale repertoriului universal.

Integrala Enescu (8 CD-uri) condusă de maestrul Horia Andreescu, editată de „Electrecord” şi „Olympia” - Londra şi bine difuzată, a contribuit consistent la cunoaşterea, de la Tokio până la New York, a acestui mare compozitor. Din martie 2017, Horia Andreescu ocupă funcţia de director adjunct artistic al Filarmonicii „George Enescu”

Michael Roll, unul dintre cei mai cunoscuţi pianişti din Marea Britanie, în prezent cu o carieră de peste cinci decenii, s-a născut la Londra într-o familie de origine austriacă. Înregistrările sale pentru Tring Records, acompaniat de RPO sub conducerea lui Howard Shelley, interpretând concertele de Beethoven, reprezintă realizări de referinţă; pentru primul CD a fost distins cu „Editor’s choice” conferit de Gramophone iar pentru al treilea CD a fost elogiat atât de Gramophone, cât şi de BBC Music Magazine. In 2008 a efectuat un amplu turneu în Germania, interpretând alături de Elisabeth Leonskaja Dublul concert de Mozart.

Concertmaistrul David Lefèvre cântă pe un instrument Nicola Gagliano din 1769, oferit de către colecţionarul Emile Delcroix din Tournay.