„Mariţa”, de Cristi Iftime, şi „Ţara Moartă”, de Radu Jude, în selecţia Haifa Film Festival 2017 VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotografie de Costică Acsinte, din filmul „Ţara moartă”, în regia lui Radu Jude
Fotografie de Costică Acsinte, din filmul „Ţara moartă”, în regia lui Radu Jude

Mariţa”, lungmetrajul de debut al lui Cristi Iftime, şi „Ţara Moartă”, eseu-documentar de Radu Jude, fac parte din selecţia oficială a celei de-a 33-a ediţii a Haifa Film Festival, care va avea loc în perioada 5 - 14 octombrie 2017.

Lungmetrajul „Mariţa”, cu Adrian Titieni şi Alexandru Potocean în rolurile principale, a fost selectat în competiţia „East of the West” a festivalului, alături de producţii din Polonia, Ucraina, Ungaria, Cehia şi Slovacia. 

În aceeaşi perioadă, „Mariţa” va participa şi la Filmfest Hamburg, în cursa pentru NDR Young Talent Award. Pelicula, care a fost recompensată anul acesta cu premiul juriului FEDEORA pentru cel mai bun film din competiţia „East of the West" a Festivalului Internaţional de la Karlovy Vary şi cu trofeul Anonimul, este un road-movie despre familie şi va avea premiera în cinematografele româneşti pe 1 decembrie. 

Cu o imagine semnată de Luchian Ciobanu, filmul îi mai are în distribuţie pe Lucian Iftime, Victoria Cociaş, Andrei Huţuleac, Bogdan Dumitrache şi Ana Ciontea. Scenariul a fost scris de Anca Buja şi Cristi Iftime, montajul a fost realizat de Dragoş Apetri, iar sunetul a fost semnat de Dan-Ştefan Rucăreanu, Alexandru Dumitru şi Florin Tăbăcaru. Producători sunt Ada Solomon şi Radu Stancu. 

„Ţara moartă”, cel mai recent proiect lansat de regizorul Radu Jude, a fost ales să participe în selecţia „Between Jewish and Israeli Identity”, alături de filme din Statele Unite, Australia, Olanda şi Germania. Documentarul a fost lansat în cinematografele româneşti pe 25 august, după ce a avut premiera internaţională în secţiunea „Signs of Life” a Festivalului de Film de la Locarno 2017. Filmul este un eseu documentar compus din mai mult de 500 de fotografii dintre cele peste 8.500 ale colecţiei Costică Acsinte, texte de Emil Dorian şi fragmente din coloana sonoră a filmelor de propagandă din anii '30 - '40. Montajul documentarului este semnat de Cătălin Cristuţiu, sound design-ul de Dana Bunescu, iar consilierea tehnică a fost asigurată de Marius Panduru. Filmul este realizat cu sprijinul lui Cezar Mario Popescu, cel care a descoperit fotografiile lui Costică Acsinte. Producător este Ada Solomon. Pelicula va participa în competiţia de documentare a celei de-a 61-a ediţii a BFI London Film Festival, care va avea loc în perioada 4 - 15 octombrie.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite