Mathis der Maler

Sala Palatului la finalul concertului cu opera Mathis der Maler

Într-o Miercuri, 13 Septembrie, la Sala Mare a Palatului/ Hindemith – Mathis der Maler (variantă concertantă)/ Orchestra Naţională Radio, Corul Academic Radio (maestru de cor: Ciprian Ţuţu), Dirijor: Lawrence Foster/ Torsten Kerl, Stella Gregorian, Norbert Ernst,  Katerina Tretyakova, Martin Snell, Falk Struckmann, Brigitte Pinter, Lester Lynch,  Cosmin Ifrim, Balint Szabo ,  Peter Galliard

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Pe la mijlocul anilor ’80, eram copil, am descoperit arta lui Grünewald într-un album de pictură ce tocmai fusese publicat în seria aceea celebră de la Editura Meridiane. Crucificarea e o imagine tip, cu care ne întâlnim atât de des, încât s-a banalizat, impactul emoţional e aproape nesemnificativ. Însă picturile lui Grünewald erau altceva: trupul lui Iisus atârnând pe cruce, într-o stare aproape de descompunere, excludea reînvierea, iar reproducerea din album, în culori proaste, amplifica senzaţia de oroare. Nu cred că artistul german avea o afinitate specială pentru morbid. Ce l-a putut face să picteze aşa?

Crucificarea – Matthias Grünewald (1512, Isenheim)

Răspunsul la această întrebare e opera lui Hindemith, Mathis der Maler. Şi nu numai atât. Este un întreg eseu despre artă şi societate. Evit cu bună ştiinţă sintagmele „rolul artei” sau „condiţia artistului”, pentru simplul motiv că sunt reductive în contextul acestei opere, pe care aş asocia-o mai degrabă cu o scriere din categoria celor de Hannah Arendt (Originile totalitarismului, de pildă), pentru că impresia de la finalul lecturii e la fel de puternică şi de revelatoare.

Mathis der Maler e o operă inclasabilă. Muzica e modernă (a fost finalizată în 1935) dar şi anacronică, pentru că Hindemith refuza atonalitatea, ba chiar căuta armonii noi într-o epocă în care termenul era epuizat complet. Cu toate acestea, nu există nici măcar o încercare a compozitorului de a scrie o arie memorabilă. Acţiunea se petrece în timpul războaielor ţărăneşti din Germania anilor 1524-25, pe fondul disputelor dintre catolici şi protestanţi, cu toate acestea Hindemith nu suprapune istoria peste ascensiunea nazismului din prezentul său (cu excepţia autodafé-ului din scena a doua, având un corespondent în arderile de cărţi organizate în Germania anului 1933). Cu greu am putea spune că subiectul ar fi politic sau contestatar, nici măcar nu putem identifica un personaj rău până la capăt, cu atât mai puţin vreo trimitere către puternicii zilei, care totuşi l-au prigonit pe compozitor şi au împiedicat premiera în Germania. Deşi Mathis der Maler e apogeul celor nouă opere scrise de Hindemith, compozitorul şocase suficient până atunci, prin atentate artistice la bunele moravuri, prin dispreţul faţă de muzica lui Wagner şi, nu în ultimul rând, prin asocierea cu alţi artişti de la extremele spectrului politic (Bertold Brecht sau Gottfried Benn). Sancta Susanna e doar exemplul cel mai la îndemână, opera fiind reluată recent la Paris, dar Neues von Tage sau Das Nusch-Nuschi sunt la fel de coroziv-sulfuroase precum poeziile care-l băgau la puşcărie pe un Geo Bogza în România anilor ’30.

Citeşte continuarea articolului pe blogul Despre Opera.