Multiculturalismul pe înţelesul oricui VIDEO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

POLITIC Filmul de animaţie „Zootopia“ / „Zootropolis“, deja un mare succes la noi şi în toată lumea, este de fapt o „fabulă“ cu animale, o parabolă străvezie a lumii noastre globalizate şi multiculturale.

Să nu se înţeleagă că astfel copiii mai mici ar fi excluşi dintre spectatori, sau că filmul nu funcţionează şi ca un excelent produs de animaţie adresat copiilor („de toate vârstele“), dincolo de conotaţiile sale politice. Stă dovadă şi succesul său extrem de mare în toate ţările de pe glob, inclusiv la noi, care-a transformat „Zootopia“ în încă unul dintre produsele de efect ale studiourilor Disney, care-s finanţatorul exclusiv.

Scopul filmului este însă, în mod clar, altul, dincolo de a-i delecta pur şi simplu pe spectatorii mâncători de popcorn: a le oferi un ghid de bune practici în societate, de toleranţă faţă de alte rase şi culturi, tocmai acestor celor mai mici spectatori, care se află la vârsta la care, teoretic, aşteaptă să fie educaţi de către noi. Pentru că noi ceilalţi, maturii, suntem ori deja convinşi de lucrurile spuse în film, ori prea bătrâni şi încăpăţânaţi pentru a mai putea fi schimbaţi.

Utopia eternei evoluţii

Filmul a rulat în diverse ţări ori sub titlul original, care este „Zootopia“, ori – inclusiv la noi – sub varianta „Zootropolis“, numele oraşului uriaş din film, care devine un personaj în sine, nume calchiat după Metropolis (în greacă „oraş-mamă“, la care se raportau coloniştii care-mpânzeau Mediterana; în modernitate, ne dă cuvântul „metropolă“, adică oraş mare, gigantic). Totuşi, varianta originală era mai profundă şi sugestivă, pentru că se referea la conceptul de „utopie“, cuvânt cu atâtea conotaţii.

Într-adevăr, lumea descrisă în film este una în care toate animalele trăiesc în pace şi armonie, indiferent de mărimea lor sau de instinctele lor ancestrale, pentru că – ni se spune încă de la bun început – lucrurile nu au stat totdeauna aşa. A existat o vreme în care prada era pradă şi prădătorul prădător, dar animalele au „evoluat“ îmblânzindu-se şi au reuşit să-şi reprime pornirile lor „animalice“, atavice. Numai oamenii lipsesc aici, dar tehnologia lor nu şi este foarte updatată.

„Oricine poate deveni orice“, în Zootropolis

În această lume, oraşul Zootropolis ţine loc de megalopolis gigantic, Babilon al tuturor animalelor (citeşte raselor) şi culturilor (şi chiar al diverselor ecosisteme, reprezentate prin nişte parcuri naturale imense), topos care simbolizează în mod evident actualul New York (cel mai aproape, în prezent, de conceptul arhaic de Babilon), dar şi lumea noastră postmodernă, una globalizată şi multiculturală. Deviza acestei comunităţi uriaşe este una foarte încurajatoare: „Oricine poate deveni orice“, şi nu poţi să nu te gândeşti auzind-o la celebrul „vis american“.

Sloganul este luat în serios de simpatica iepuriţă Judy Hopps (crescută în zona rurală care înconjoară megalopolisul), care-şi doreşte mai mult decât orice să devină poliţistă în Zootropolis, pentru a apăra legea şi „a face lumea mai bună“. Dar, deşi absolvă şcoala de poliţie ca şefă de promoţie, „mărimea contează“ şi inimoasa Judy va trebui să învingă multe prejudecăţi pentru a-şi împlini visul, inclusiv pe cele proprii pentru a avea partener un vulpoi, animale de care se ferea şi pe care fusese învăţată să le deteste.

Vulpoi au fost, vulpoi sunt încă

„Zootopia“ este însă mult mai mult decât un film care să pledeze pentru toleranţă şi să reflecte realitatea coexistenţei mai multor rase şi culturi, aşa precum era, de exemplu, naiva animaţie „Home“, de anul trecut. Prin premisa traiului în comun al victimelor şi vânătorilor, al unor animale mai agresive decât altele, el încearcă să explice şi eventualele derapaje ofensive ale celor din urmă, apropiindu-se astfel în mod riscant de preceptele „corectitudinii politice“ (şi nu poţi să nu te gândeşti, urmărind scenariul, la recentele atacuri teroriste şi la islamofobia aferentă).

Astfel, vulpoiul care-o hărţuia în copilărie pe Judy îi spune la maturitate: „Iartă-mă, îmi exprimam atunci nesiguranţa prin acte agresive şi de furie necontrolată“. Vulpoiul Nick Wilde, partenerul lui Judy în rezolvarea cazului unor dispariţii misterioase, îşi justifică faţă de fată şmecheria şi comportamentul actual de infractor prin faptul că încă din copilărie i s-a spus că o vulpe nu poate fi altfel.

Utopia merge mai departe

Şi aceasta încă nu e nimic: comportamentul super-agresiv de care încep să sufere animale din anumite rase de prădători, pe care restul lumii se grăbeşte să-l pună pe seama ADN-ului de ucigaşi al acestora (citeşte unei culturi a violenţei sau unei religii expansioniste), al redeşteptării instinctelor atavice, se dovedeşte a fi doar o stratagemă pusă la cale de fiinţe malefice şi rău-intenţionate.

Aşa că în final mecanismul utopiei începe să funcţioneze din nou şi merge mai departe. Cred totuşi că, în esenţă, ideile exprimate de scenariu sunt în mare corecte şi necesare, iar oricum filmul poate fi savurat de cei mici (sau de adulţii naivi) şi doar ca o pură aventură cu animale.

Info

Zootropolis / Zootopia (SUA, 2016)
Regia: Byron Howard, Rich Moore
Cu (voci): Ginnifer Goodwin, Jason Bateman, Idris Elba, Shakira

3 stele

PORTRET DE REGIZOR

John Lasseter – autorul care-a schimbat faţa animaţiei

image

Numele regizorului, scenaristului şi producătorului John Lasseter se află în actualitate ca producător executiv al filmului „Zootopia“ / „Zootropolis“, actualul mare succes al studiourilor Disney. Chiar dacă filmele propriu-zis semnate de Lasseter (născut în 1957, chiar pe colina californiană Hollywood!) în calitate de regizor sunt relativ puţine la număr, contribuţia sa la istoria cinematografului este esenţială şi nu poate fi în niciun caz ignorată. În calitate de regizor, scenarist şi/sau mai ales producător (85 de titluri în această ultimă calitate), John Lasseter a apărut pe genericul a numeroase filme de animaţie de succes din ultimele două decenii şi este unul dintre principalii responsabili, alături de Andrew Stanton şi Brad Bird, de înnoirea substanţială a filmului de animaţie american din această perioadă. Spre deosebire, însă, de ceilalţi doi autori menţionaţi, care au făcut pasul şi au regizat şi filme live-action (adică cu actori reali), Lasseter a rămas credincios, cel puţin până în prezent, filmului de animaţie, din care se constituie exclusiv filmografia sa. Li se poate alătura şi Pete Docter, autor din 2001 încoace a trei excelente lungmetraje animate.

Părintele „poveştii jucăriilor“

John Lasseter va rămâne identificat pentru totdeauna cu filmul de animaţie computerizată, el fiind cel care a lansat pentru prima oară această tehnică, prin pelicula „Toy Story“, din 1995. Au trecut două decenii şi totul pare acum foarte îndepărtat în timp, iar lucrul pe computere a evoluat foarte mult, încât multe aspecte din acel film par acum stângace sau tehnic primitive. „Toy Story“ rămâne însă un reper în istorie, atât ca prima animaţie computerizată, cât şi datorită emoţiei şi poeziei pe care-o transmitea povestea jucăriilor abandonate şi care nu-şi doresc altceva decât să-şi găsească un stăpân, un copil dispus să se joace cu ele. În plus, Lasseter a continuat povestea în încă două volete de trilogie, în 1999 şi 2010 (doar poveste şi producător executiv la acesta), din ce în ce mai bune, iar pentru 2018 este programat un „Toy Story 4“, pe care Lasseter îl va regiza.

Celălalt nume cheie pentru cariera cineastului este cel al studiourilor de animaţie Pixar, înfiinţate în 1986 şi cumpărate în 2006 de Disney, la care în prezent Lasseter deţine funcţia de CCO (chief creative officer, ca şi la Walt Disney Animation Studios). În 1991, Pixar a încheiat un acord istoric cu Disney pentru a produce împreună trei lungmetraje animate pe computer, iar primul dintre acestea a fost „Toy Story“. Restul este istorie. În afară de cele două „Toy Story“, Lasseter şi-a mai pus semnătura ca regizor pe „A Bug’s Life“ (1998, film cu insecte care acum pare sărăcuţ, dar atunci a fost o veritabilă revoluţie) şi pe cele două „Cars“ (2006 şi 2011), dar şi pe numeroase scurtmetraje.

Top 5 filme importante

1. Toy Story (SUA, 1995)
2. Toy Story 2 (SUA, 1999)
3. A Bug’s Life / Aventuri la firul ierbii (SUA, 1998)
4. Cars (SUA, 2006)
5. Cars 2 (SUA, 2011)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite