O istorie a violenţei. Sau cu „trei panouri“ nu se face primăvară VIDEO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mildred Hayes (Frances
McDormand) nu-i altceva decât o eroină de western
Mildred Hayes (Frances McDormand) nu-i altceva decât o eroină de western

O analiză, şi încă una nu foarte sofisticată, a primitivismului Americii profunde, „de pământ“, cea care finalmente l-a adus la putere pe Trump, se doreşte a fi filmul american „Trei panouri în afara oraşului Ebbing, Missouri“, revelaţia ediţiei Oscarurilor din acest an.

Mult-aşteptatul film cu „panourile“ – pentru care interpreta principală, Frances McDormand, şi-a adjudecat al doilea Oscar din carieră, iar Sam Rockwell, excelent în acest film, un Oscar pentru rol secundar – începe destul de banal, părând a fi genul de film din care ai văzut destule până acum (şi, de altfel, se şi termină destul de banal, după o întreagă serie de volute, după părerea mea, inutile). Pare a fi unul dintre acele vechi filme de peste Ocean, cu un erou care se bate de unul singur cu corupţia şi cu dezaprobarea unui oraş întreg, care-au făcut gloria western-ului în speţă, ca gen specific american, cu excepţia faptului că anul e 2018, iar regizorul-scenarist al filmului e acum, de fapt, englez.

O femeie disperată

Mildred Hayes (Frances McDormand, foto) e exasperată de încetineala (mai bine zis, tragerea pe o linie moartă) anchetei cu privire la răpirea, violarea şi uciderea fiicei sale adolescente, cu toate că i se explică că, neexistând probe ADN concludente, dovezile nu pot fi de acum decât conjuncturale, iar găsirea criminalului supusă hazardului. Apelează ca soluţie de „extremă urgenţă“ la închirierea acestor (trei) panouri publicitare, al căror text îl acuză în mod direct pe şeriful William Willoughby (Woody Harrelson) de tergiversarea investigaţiei. Din acel moment, micuţul oraş Ebbing – ficţional, dar semnificativ pentru această zonă a Midwest-ului, „America de pământ“ sau „flyover America“ (cea pe care lumea bună o vede doar din avion) – este supus unei veritabile dihotomii morale.

Lumea este „cu“ Mildred în ce priveşte cazul fiicei ei, dar nu este cu ea în ce priveşte atacul asupra unui respectat „stâlp al comunităţii“, cum este şeriful cu pricina, aşa cum îi explică femeii preotul evanghelic, un alt astfel de „stâlp al societăţii“. Reacţia lui Mildred este stupefiantă (şi acesta e primul semn de întrebare asupra scenariului londonezului): „Te-ai aliat cu gaşca unor violatori de copii, aşa că ieşi din casa mea“, un fel de „fuck you“, iar femeia se va dovedi, pe parcurs, din ce în ce mai hotărâtă, comiţând acţiuni din ce în ce mai ilegale. Experimentatei McDormand nu i-a fost greu să intre în pielea unei astfel de femei „dintr-o bucată“, care atrage simpatia prin lupta ei deznădăjduită pentru o singură idee, putând fi socotită nebună de către ceilalţi, dar urmându-şi neabătut ţelul.

Epifanie americănească

Pe de altă parte, îl avem şi pe ajutorul de şerif Jason Dixon (Sam Rockwell), un individ violent, impulsiv şi instinctiv, rasist şi homofob, cu alte cuvinte un trumpist, care nu-i dispus să treacă aşa de uşor peste umilirea şefului său şi a instituţiei în uniformă. Spirala violenţei odată declanşată între cele două tabere cu greu mai poate fi oprită, şi aceasta ar fi fost, după părerea mea, o dezvoltare bună a scenariului, în linia unui (post-)western crepuscular, de care spuneam. Soluţiile lui McDonagh sunt însă din ce în ce mai neconvingătoare: Willoughby este de fapt un şerif filozof, care moare lăsând celor vii scrisori inspiraţionale (de genul citatelor care umblă acum pe Facebook), iar Dixon face obiectul unei epifanii care-l transformă din rădăcini, cum citeam când eram copii în romanele lui Victor Hugo.

Problema acestui scenariu este că toate momentele sale cheie sunt neveridice şi improbabile, nesusţinute de o analiză în profunzime a psihologiei personajelor (ca să ne dăm seama cât de subţire este „Ebbing...“, de fapt, este suficient să-l comparăm cu un film european mainstream, având ca subiect „un om versus un oraş“, cum era „Vânătoarea“ lui Thomas Vinterberg). În rest, glume şi replici spumoase, de efect (doar) momentan, McDonagh fiind şi-un reputat dramaturg (deci, cunoscător de reţete).

„Nici cal, nici măgar“

Despre realizarea cinematografică propriu-zisă nici nu poate fi vorba, englezul alegând calea „artistică“ a unui film TV mediocru (dovadă: nu a fost nominalizat, totuşi, la Oscarul pentru regie), abordare cu care ştia însă că va merge la sigur, în ce priveşte succesul. Există două modalităţi de realizare a unui film (bun) cu un astfel de subiect (mă refer la „epifaniile“ dostoievskiene): ori abandonarea veridicităţii pentru o metafizică a cadrului, executată într-un limbaj cinematografic sofisticat (Dumont şi toţi continuatorii lui Bresson) – subtilităţi cu care McDonagh nu are tangenţă –, ori o veridicitate obţinută printr-o profundă şi detaliată analiză psihologică, de „respiraţie“ amplă. Cu ambele abordări, „Three Billboards...“ nu are nimic în comun. Ar mai fi, să zicem, şi un „As Good as It Gets“, cu Jack Nicholson şi Helen Hunt – deşi un film uşurel, o comedie simpatică pe tema „prejudecăţilor“, se urmărea cu încântare, şi se mai şi reţinea (în primul rând, datorită unui scenariu bun) –, dar McDonagh, sigur, n-a dorit „să coboare nivelul“ la aşa ceva.

Ebbing Missouri

Info

Trei panouri în afara oraşului Ebbing, Missouri / Three Billboards Outside Ebbing, Missouri (Marea Britanie-SUA, 2017)
Regia: Martin McDonagh
Cu: Frances McDormand, Woody Harrelson, Sam Rockwell

3 stele

PORTRET DE REGIZOR

Martin McDonagh – în egală măsură dramaturg şi regizor de film



E posibil ca prin noul său film, al treilea lungmetraj din carieră – „Trei panouri în afara oraşului Ebbing, Missouri“ (să nu uităm, totuşi, o coproducţie anglo-americană) –, regizorul britanic Martin McDonagh să-şi fi dorit să-i ridiculizeze pe americani, să-i facă de doi lei, să le arate cum superficialitatea intrinsecă şi violenţa socială structurală, moştenire a „Vestului Sălbatic“, le erodează civilizaţia (altfel, uneori, grandioasă), şi, deocamdată, aceste tare l-au adus la putere pe un fascist sadea ca Trump (şi toată „galeria de monştri“ din jurul său).

Un film ratat

„Nu există om pe lume mai prost decât americanul“, suna, prin gura lui Victor Rebengiuc, o replică memorabilă din „Balanţa“ lui Lucian Pintilie, şi, de-a lungul vremii, mulţi regizori europeni remarcabili au traversat Oceanul pentru a le arăta americanilor cine sunt de fapt, pentru a le pune în faţa ochilor o oglindă de multe ori neplăcută. Lista este prea lungă şi binecunoscută pentru a mai cita acum nume, dar McDonagh nu are ce-i trebuie („cojones“) pentru aşa ceva. Mai degrabă, s-a lăsat „infectat“ de clişeele dominante peste Ocean, „reuşind“ să facă din „Three Billboards...“ o colecţie de astfel de clişee, multe dintre ele corecte politic.

Londonez get-beget (deşi cu nume de scoţian), Martin McDonagh s-a născut în metropola prin excelenţă acum 48 de ani, pe 26 martie 1970 (aşadar, un „La Mulţi Ani!“ pentru luni), în districtul sudic Camberwell (socotit de mulţi printre cele mai bune de locuit din Londra). Aşa cum spuneam, cineastul este şi un dramaturg reputat, de fapt aceasta e prima sa carieră, piese de teatru ale lui precum „The Lieutenant of Inishmore“ / „Billy Şchiopul“ sau „Omul-pernă“ fiind reprezentate copios şi pe scenele româneşti.

Verva dramaturgică l-a împins să scrie şi scenarii, pe care apoi să le şi regizeze, iar filmele realizate până acum – „In Bruges“ (2008, nominalizare la Oscarul pentru scenariu original) şi „Seven Psychopaths“ (2012) – l-au impus mai degrabă ca pe un jemenfichist, un „miştocar“, fără însă geniul cinematografic al lui Tarantino. Se considera că personajele sale aveau deseori atitudini „incorecte politic“ faţă de rasă sau alte chestiuni spinoase, aşa că sunt cu atât mai surprinzătoare aceste „panouri“, o colecţie de clişee PC, deşi criticată de comentatorii americani pentru modul superficial şi depăşit în care a tratat tema rasismului („trumpistul“ Dixon, personajul lui Rockwell, recuperat de scenariu ca „big heart“, cu toată aparenţa sa fioroasă).

Top 4 filme importante

1. Şapte psihopaţi şi un câine (Marea Britanie-SUA, 2012)
2. In Bruges (Marea Britanie-SUA, 2008)
3. Trei panouri în afara oraşului Ebbing, Missouri (Marea Britanie-SUA, 2017)
4. Six Shooter / Pistolarul (scurtmetraj, Marea Britanie-Irlanda, 2004)

Martin McDonagh
Martin McDonagh
Martin McDonagh
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite