O pânză semnată Vincent van Gogh a fost adjudecată la Christie's New York pentru suma de 81,3 milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pictura Vincent van Gogh
Pictura Vincent van Gogh

Peisajul din 1889, ”Laboureur dans un champ”, de Vincent van Gogh, s-a vândut luni, la licitaţiile de toamnă de la Christie's New York, contra sumei de 81,3 milioane de dolari, potrivit bloomberg.com.

Tabloul a fost vândut de cuplul de miliardari Nancy Lee Bass şi Perry R. Bass. Lucrarea fusese estimată de Christie's la 50 de milioane de dolari. Cumpărător a fost Rebecca Wei, preşedinte al Christie’s Asia, în numele unui client.


Van Gogh a pictat lucrarea de la fereastra sanatoriului, în anul în care a fost internat la Saint-Paul-de-Mausole, potrivit prezentării de pe site-ul societăţii.

Recordul la licitaţie pentru un tablou de Van Gogh a fost stabilit în 1990 pentru ”Portrait du Dr. Gachet”, care s-a vândut contra sumei de 82,5 milioane de dolari la Christie's New York.

Un tablou al lui Fernand Leger din 1913, o compoziţie cubistă ”Contraste de formes”, s-a vândut în aceeaşi sesiune contra sumei de 70,1 milioane de dolari, record de preţ pentru artistul francez.

Şi tabloul "L'empire des lumieres", realizat în 1949 de pictorul belgian Rene Magritte, a stabilit un record, 20,5 milioane de dolari, depăşind estimarea casei de 14-18 milioane de dolari. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite