Povestea umilinţei poetului din Anglia secolului 19, William McGonagall, considerat cel mai prost poet al tuturor timpurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Anglia anului 1877, o scrisoare anonimă sosea la redacţia Dundee Weekly News, cu o poezie care avea să fie publicată la secţiunea „corespondenţi-cititori”, însoţită de un comentariu ironic al editorului, conform căruia autorul „caută cu modestie să îşi ascundă lumina sub un oboroc”, după cum informează independent.co.uk. Poetul era William McGonagall (1825-1902) care avea să rămână în istorie drept „cel mai prost poet al tuturor timpurilor”.

Lui William McGonagall îi lipseau modestia şi simţul penibilului. S-a apucat de scris la vârsta de 47 sau 52, căci se pare, conform independent.co.uk, că nu îşi spusese niciodată clar data naşterii. McGonagall era tatăl a şase copii şi, de asemenea, un om ferm convins că Dumnezeu i-a vorbit şi i-a spus să scrie. Publicarea de către Dundee Weekly News a poeziei sale şi lipsa simţului ironiei, i-au întărit britanicului încrederea în talentul şi menirea sa.

Despre McGonagall s-a spus că era „atât de prost înzestrat încât a susţinut involuntar geniul”.  A încercat să îşi găsească faima plecând în Londra, în 1880, iar mai apoi, chiar la New York, în 1887, de fiecare dată însă, fără a o dobâdi.  Când rămânea fără bani, era susţinut de apropiaţi.

Popularitatea de care s-a bucurat a obţinut-o mai ales în baruri, puburi, teatre şi chiar la circ, unde recita poezii şi ţinea discursuri, în majoritatea dintre acestea pledând pentru un stil de viaţă lipsit de băutul în exces.

Pentru că la un moment dat, într-o cârciumă, a recitat un poem în care era vorba despre relele pricinuite de acest obicei, cârciumarii au aruncat în el cu mazăre, după cum informează thevintagenews.com.

Poet la circ

image

Câţiva ani, McGonagall (foto: dreapta) a lucrat într-un circ din Dundee, unde îşi citea poeziile în timp ce publicul arunca în el cu diverse alimente, de la ouă,  la făină, cartofi şi până la pâine veche. Pentru această slujbă era plătit cu 15 şilingi pe noapte, însă, la un moment dat, magistraţii din oraş au interzis acest spectacol, după cum scrie telegraph.co.uk.

Această decizie l-a nemulţumit însă pe poetul de circ care, ca replică, a scris un poem intitulat „Rânduri ca protest faţă de Magistraţii din Dundee”.

În 1890, din cauză că ajunsese într-un impas financiar, prietenii lui McGonagall i-au publicat o colecţie de poeme, denumite „Nestemate poetice” (Poetic Gems), colecţie care l-a ajutat pentru o perioadă. Totuşi, în 1893, revoltat de felul în care era tratat pe străzi, a scris un poem în care ameninţa să plece din oraş. Reacţia ironică a unui ziar nu a întârziat să apară, scriind că probabil va mai sta un an odată ce va realiza că numele oraşului, Dundee, rimează cu anul în care se aflau, 1893.  McGonagall a plecat chiar un an mai târziu, la Perth, după ce încercările sale de a scrie proză şi texte pentru diverse afaceri locale au eşuat. 

Păcălit că a fost numit cavaler

Odată cu mutarea, şicanările nu au încetat, astfel că la scurt timp, poetul primea o scrisoare de la Regele Thibaw Min din Burma, în care era informat că a fost făcut cavaler sub numele de „Topaz McGonagall, Mare Cavaler al Ordinului Sfânt al Elefantului Alb, Burmah”, după cum scrie The Guardian.  Deşi era în mod evident o farsă, cel mai probabil McGonagall nu s-a prins, prezentându-se de atunci, când îşi făcea reclamă, ca „Sir William Topaz McGonagall, Cavaler al Elefantului Alb, Burmah”.

image

În 1895, McGonagall şi soţia lui s-au mutat în Edinburgh, unde, şapte ani mai târziu, a murit fără niciun ban, după ce supravieţuise până atunci cu ajutorul prietenilor săi. A fost îngropat în Greyfriars Kirkyard, în Edinburgh, într-un mormânt nemarcat.

În 1999, în memoria sa, a fost construită o placă funerară (foto:dreapta) pe care este inscripţionat: „William McGonagall, poet şi tragedian”, precum şi un poem în stilul acestuia. 

Suferind de Asperger

Astăzi, unii cercetători, cum ar fi Norman Waston, într-o biografie dedicată poetului, cred că McGonagall ar fi suferit de sindromul Asperger. Dovezile pe care Watson îşi sprijină ipoteza sunt indiferenţa poetului la umilinţa publică, repetarea mai multor fraze în poeme (precum „frumos la vedere”), dar şi faptul că nu şi-a dat seama de farsa care i-a fost jucată, conform căreia ar fi fost făcut cavaler.

 

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite