„Sieranevada“ sau familia ca microcosm VIDEO Cel mai important film al lui Cristi Puiu de până acum intră de azi pe ecrane

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trece timpul şi
regizorul începe să se gândească la cele sfinte: Valer Dellakeza
(preotul) şi Mimi Brănescu
(şeful de clan)
Trece timpul şi regizorul începe să se gândească la cele sfinte: Valer Dellakeza (preotul) şi Mimi Brănescu (şeful de clan)

DRAMEDIE În cel mai nou film al său, care l-a costat patru ani, Cristi Puiu combină mecanismul buñuelian, amintiri din „viaţa-i“, radiografia socială, dialoguri de-o naturaleţe rară, precum şi influenţele rohmeriene şi eustachiene, rezultând aproape o capodoperă, în orice caz un film mare. Cel mai recent film al celebrului regizor Cristi Puiu, „Sieranevada“, are de vineri premiera în Bucureşti şi în alte 30 de oraşe.

Propunerea României la Premiile Oscar pentru cel mai bun film străin, lungmetrajul „Sieranevada“, în regia lui Cristi Puiu, ajunge de astăzi în cinematografele din toată ţara. Pelicula – o comedie cu accente dramatice, sau o dramă cu accente comice, depinde cum vrem s-o privim –, care îi are în distribuţie pe actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu, Bogdan Dumitrache, va rula pe marile ecrane din Bucureşti şi numeroase alte oraşe.

Ne pricepem la „politică“

„«Familii, vă urăsc», ar putea spune, pe urmele lui Gide, Cristi Puiu, legat de noul său film, «Sieranevada»“, scria criticul de film Eugenia Vodă în corespondenţa sa despre film de la Cannes. Într-adevăr, cele trei ore de film – aproape în timp real – funcţionează ca un revelator al familiei româneşti illo tempore, cu bunele şi relele ei. Aproape toate poncifele şi defectele acesteia sunt surprinse, câteodată cu o expresivitate formidabilă – mai ales neostoita noastră disponibilitate de a ne pricepe şi a vorbi despre orice, de „a face politică“, cum spun de mai multe ori personajele, ceea ce ar putea fi una dintre explicaţiile titlului, care teoretic nu doreşte să semnifice nimic.

De aici, din acest aer familiar, faptul că se râde des şi copios la proiecţii, spectatorul recunoscând frecvent situaţiile de pe ecran.

„Nu cunosc neam care să consume mai multă energie în politică“, spunea Mircea Eliade în interbelic,

şi filmul lui Puiu dă seama şi despre asta, pentru că nimic nu s-a schimbat în aproape un secol.

„Valorile tribului“

Este posibil ca publicul românesc să rezoneze mai în cunoştinţă de cauză decât cel din afară la dialogurile şi situaţiile din filmul lui Puiu. Pentru că despre „valorile tribului“, despre „idolii tribului“ este vorba în film şi despre felul deformat în care ne raportăm în prezent la ele. Sub pretextul unui parastas care strânge laolaltă un întreg familion (câteva ramuri ale clanului) şi care se lungeşte nepermis de mult, sunt trecute în revistă toate „obsesiile“ omului comun, toate reacţiile stupide, toate motivele de dihonie interfamilială.

De la „teoria conspiraţiei“ despre 11 septembrie şi discuţiile pro sau contra comunismului – oamenii zic că „fac politică“ vorbind astfel în dodii – până la soţii înşelate care pun piciorul în prag şi ramuri ale familiei care nu s-au suportat niciodată, nimic nu lipseşte din galantarul lui Puiu. Totul se întâmplă în cele câteva camere ale unui apartament de bloc – extrem de solicitat şi de ingenios operatorul filmului, Barbu Bălăşoiu (a lucrat şi la filmele lui Bogdan Mustaţă) –, iar când ieşim afară – pentru că soţia lui Lary, personajul lui Mimi Brănescu (excelenta Cătălina Moga), a fost blocată în parcare – asistăm la o dezlănţuire de violenţă tribală (deocamdată verbală) tipică pentru spaţiile orientale.

Ana Ciontea, cum nu o ştiaţi

Dincolo de excelenţa regizorului şi a DoP-ului de care aminteam, „Sieranevada” este în primul rând un film de actori, conduşi spre performanţă cu mână sigură de Cristi Puiu. Toate partiturile din film sunt excepţionale, iar Mimi Brănescu se află într-unul dintre cele mai bune roluri ale sale, personajul său fiind un fel de raisonneur al filmului.

image

Trei actori seniori, în sensul real al cuvântului: Dana Dogaru, Ana Ciontea (centru) şi Sorin Medeleni (1952-2015)

În afară de câteva noi apariţii demne de urmărit în continuare (Cătălina Moga, Judith State, Marin Grigore), „Sieranevada“ este şi filmul unor reveniri spectaculoase: Tatiana Iekel, Dana Dogaru (a mai lucrat cu Cristi Puiu şi în „Moartea domnului Lăzărescu“), Ioana Crăciunescu („este reîntoarcererea mea la cinema“, a spus actriţa după proiecţia de la Cluj) şi – cea mai importantă dintre toate, mi se pare – Ana Ciontea. Fostă ingenuă a teatrului şi filmului românesc („Ciocârlia“ de Jean Anouilh, Irina în „Trei surori“), actriţa poate fi văzută în filmul lui Puiu rostind cuvântul cu „p“, şi nu în orice context. Este doar unul din momentele de vârf ale filmului.

Mecanism buñuelian

Cu „Sieranevada“, Cristi Puiu arată că a înţeles şi foloseşte bine mecanismul buñuelian, cel din „Farmecul discret al burgheziei“. Masa la care trebuie să se aşeze personajele este permanent întârziată de fel de fel de întâmplări neprevăzute, iar când în sfârşit se întâmplă îţi dai seama că tot ce a fost şi s-a spus până atunci nu-i decât „suflare de vânt“.

Cristi Puiu se află la cel de-al patrulea lungmetraj (al cincilea, dacă socotim şi excelentul exerciţiu de la Toulouse), şi ceea ce este extraordinar este că, de la „Marfa şi banii“ din 2001, face de fiecare dată alt film, nu se cantonează într-o formulă comodă. Cu toată lungimea sa, „Sieranevada“ are un potenţial de acces la public mult mai mare decât experimentul sulfuros din „Aurora”.

image

Cu trecerea timpului, Cristi Puiu devine din ce în ce mai preocupat de pariul pascalian:

Dar dacă afli după moarte că Dumnezeu există? Tam-tam! Cristi Puiu regizor, la Adevărul Live

Citeşte şi: „Cristi Puiu faţă cu Antihristul sau Soloviov văzut prin Rohmer“ – cronica mea despre „Trei exerciţii de interpretare“, excelentul atelier al lui Cristi Puiu de la Toulouse [„Cristi Puiu are ideea genială (în sensul cel mai propriu al termenului) de a pune cuvintele textului profetic al lui Vladimir Soloviov în gura – şi în minţile! – unor personaje contemporane, francezi ai secolului XXI.“]

Info

Sieranevada (România-Franţa-Bosnia şi Herţegovina-Croaţia-Macedonia, 2016)
Regia: Cristi Puiu
Cu: Mimi Brănescu, Bogdan Dumitrache, Judith State, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Cătălina Moga, Rolando Matsangos, Marin Grigore, Ilona Brezoianu, Tatiana Iekel, Marian Râlea, Ioana Crăciunescu, Simona Ghiţă, Andi Vasluianu

5 stele

Obsedaţi de atentate


Acţiunea din „Sieranevada“ are loc la trei zile de la atentatul din redacţia hebdomadarului parizian „Charlie Hebdo“ şi la patruzeci de zile de la moartea unui tată de familie, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să îşi petreacă ziua de sâmbătă însoţit de tânăra lui soţie, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut. Evenimentul, însă, nu se derulează conform aşteptărilor.

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Cristi Puiu are imaginea semnată de Barbu Bălăşoiu. Jean Paul Bernard, Filip Mureşan şi Christophe Vintrignier au realizat sunetul, Maria Pîtea s-a ocupat de costume, în timp ce Mojca Gorogranc Petrushevska a realizat machiajul. Letiţia Ştefănescu şi Ciprian Cimpoi au semnat montajul, iar Cristina Barbu scenografia. Anca Puiu, soţia regizorului şi mama copiilor săi, este producător.

„Sieranevada“ este o producţie Mandragora în coproducţie cu studiouri din Bosnia, Croaţia, Macedonia şi Franţa: Produkcija 2006 Sarajevo (BIH), Studioul de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, Sisters and Brother Mitevski, Spiritus Movens, Alcatraz Films.

„Sieranevada“ pentru tot poporul

„Sieranevada“ va rula în Capitală, la Cinema City AFI Cotroceni, Grand Cinema & More Băneasa, Movieplex, Hollywood Multiplex, Cinema Elvira Popescu, Cinema Muzeul Ţăranului, Cinemateca Union şi Cinema Europa, dar şi în oraşe ca Bacău, Bârlad şi Odobeşti sau Vulcan, informează producătorii.

30 de proiecţii de gală cu „Sieranevada” au loc în perioada 8-18 septembrie în Moldova, Ardeal şi Banat. Aseară au avut loc gale în Iaşi, Arad, Cluj-Napoca, iar următoarele evenimente se vor desfăşura, tot în prezenţa echipei, în oraşele: Botoşani (9 septembrie), Târgu Mureş (9 septembrie), Oradea (9 septembrie), Suceava (10 septembrie), Lugoj (10 septembrie), Turda (10 septembrie), Timişoara (11 septembrie), Gura Humorului (11 septembrie), Alba Iulia (11 septembrie), Braşov (12 septembrie), Vatra Dornei (12 septembrie), Deva (12 septembrie), Piatra Neamţ (13 septembrie), Covasna (13 septembrie), Haţeg (13 septembrie), Buzău (14 septembrie), Galaţi (14 septembrie), Caransebeş (14 septembrie), Oraviţa (15 septembrie), Reşiţa (15 septembrie), Oneşti (15 septembrie), Piteşti (15 septembrie), Târgu Jiu (16 septembrie), Focşani (16 septembrie), Vulcan (16 septembrie), Craiova (17 septembrie) şi Slobozia (18 septembrie).

Sieranevada
image

Foto dreapta sus: Cristi Puiu, un „premier“ al cinematografiei, şi Dacian Cioloş, un „regizor“ al guvernării, la premiera oficială a „Siereinevada“

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite