Teatru de vară - manual de utilizare: Turandot

Nu doar turismul litoral al bulgarilor îl întrece cu mult pe cel al românilor, dar şi grădinile de vară de la sud de Dunăre sunt utilizate destul de serios pentru... operă.

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Opera din Varna susţine o adevărată stagiune estivală în aer liber: Lucia di Lammermoor, Attila, Carmen, Aida, Manon Lescaut, o gală de operă şi una de balet, alături de Don Quixote, dar şi musicalurile Cats, Cei trei muşchetari, Contele de Monte Cristo şi Shakespeare in Love (care par să aibă drepturile de autor plătite la zi), cu un total de 16 reprezentaţii. Burgas (al doilea oraş ca mărime de pe litoral) nu se lasă mai prejos şi programează un festival similar: Samson et Dalila, Aida, Lucia di Lammermoor, Tosca, Turandot, Norma şi baletele Frumoasa din pădurea adormită şi Lacul lebedelor. Impresionant. Cel puţin în comparaţie cu ce se petrece în Constanţa sau în „salba de staţiuni” de pe însoritul litoral românesc, unde grădinile de vară care n-au fost abandonate găzduiesc un divertisment ieftin şi facil. Să amintim că Opera din Burgas a fost înfiinţată în anul 2000, odată cu Filarmonica, orchestra fiind comună celor două instituţii. Să mai notăm şi că artiştii lirici români şi-au văzut dublate salariile pentru a se odihni cât mai mult. Un exemplu care nu are nevoie de comentarii este cel al lui Liù de aseară: soprana Maria Tsvetkova are un repertoriu activ impresionant, în condiţiile unei cariere strict naţionale, dar adunând poate mai multe spectacole decât toate sopranele de la ONB la un loc.

Teatrul de vară din Burgas e în parcul oraşului, chiar lângă malul mării, şi are 2.250 de locuri, dar biletele la spectacolele de operă se vindeau numai pe sectorul central, probabil din considerente de acustică, aducând astfel în jur de 1000 de spectatori la acest Turandot.

Producţia Ninei Naidenova, adusă de la Opera din Ruse, foloseşte un decor unic şi multifuncţional, dar care îşi atingea scopul de a crea atmosfera exotică şi tensionată din opera lui Puccini, în special prin jocul luminilor. Costumele de epocă foarte elaborate populau schelele metalice şi scena într-un reuşit joc al simetriilor. În ciuda unor momente de coregrafie frumoase dar previzibile, ceea ce a lipsit a fost o direcţie mai animată a celor de pe scenă, mereu reduşi la gesturi schematice şi aranjamente statice. Dar în total, pentru o producţie de acest gen, a fost rezonabil.

Continuarea articolului, pe blogul Despre Opera.