Marţi seară, în grădina Verona, a avut loc un eveniment organizat de Laboratorul de artă, dedicat tenorului Teodor Ilincăi. Acestuia i s-a alăturat şi contratenorul Adrian George Popescu, alături de care a depănat amintiri legate de locul natal, Mălini, dar şi legate de felul în care şi-a început activitatea în operă. Ilincăi a alternat momentele de povestire cu unele muzicale, încântându-şi astfel audienţa.

Teodor Ilincăi (34 de ani) a povestit marţi seara despre viaţa sa, despre împrejurările şi oamenii care l-au adus astăzi unde este, trecere în revistă pe care a făcut-o cu ajutorul contratenorului Adrian George Popescu, unul dintre prietenii săi buni. 

<b>S-a născut în muzică</b>

Întrebat despre momentul în care şi-a dat seama că drumul său în viaţă este legat de domeniul artei, Teodor Ilincăi a răspuns ferm: „De când am deschis gura”. Acesta a povestit că la vârsta de doi ani, a găsit o înregistrare făcută de unchiul său, al cărei protagonist era bunicul său care spunea bancuri, recita poezii şi cânta şi la fluier. Acesta avea voce de tenor, cântând în corul bisericii din satul său natal, Mălini, acolo unde a început şi el să cânte prima dată.  Cea care l-a introdus în cor a fost mama sa care cânta „la vocea a doua”, o mezzosoprană cu voce caldă, cu un volum nu foarte mare. Datorită ei a început să cânte, fiind „foarte urechist”, ghidându-se după vocea sa. 

„A fost ceva normal, nu ceva căutat şi apoi asumat, ci a fost pur si simplu ceva care a făcut parte din mine de la bun început, muzica”, a spus Ilincăi.

Tenorul a fost completat de Adrian George Popescu care a spus că era aproape imposibil să nu iasă un artist de talia lui Teodor Ilincăi dintr-un „spaţiu în care şi casa cântă, şi pereţii cântă, şi coasa cântă, bănuiesc.”

<b>„Bucureştii au trecut prin Suceava mai întâi”</b>

Cel care avea să ajungă unul dintre cei mai buni tenori ai României nu a luat imediat drumul Bucureştiului, ci s-a oprit înainte în Suceava. Acolo a dat examen şi a făcut clasa a V-a după ce întreaga familie, adică fraţii şi mama, căci tatăl a murit pe când acesta avea opt ani, au decis ca el să fie singurul din familie care să urmeze calea muzicii profesioniste. 

Ajuns la şcoala din Suceava, Teodor Ilincăi şi-a dorit să studieze chitara clasică, însă acest lucru nu a fost posibil, locuri disponibile fiind la oboi. A studiat instrumentul cu strângere de inimă, dar datorită lui a ajuns să fie pasionat şi astăzi de instrumentele de suflat, de caval, de fluier şi, recent, chiar şi de saxofon.

„Astăzi sunt îndrăgostit de sunetul de oboi, dar atunci, în clasa a V-a, a fost prima mare contradicţie în sufletul meu”, a spus Ilincăi. 

<b>Borca, Presley şi Chopin </b>

A urmat o perioadă în care Teodor Ilincăi a întrerupt studiul intens al muzicii pentru a se dedica studiului filologiei, lucru care, a mărturisit el, a fost extrem de important pentru el, pentru că l-a ajutat să îşi descopere sinele. Ilincăi nu putea să facă doar muzică, fiind atras şi de alte „laturi ale artei”, limba română fiind şi ea una, pe care o consideră „mai artă” decât alte limbi.

„Celelalte popoare, nu că nu au tradiţie sau nu au istorie, dar de altă natură. Noi suntem puţin mai spirituali aşa, mai înrădăcinaţi într-ale tradiţiei străvechi, ca să spun aşa”, a adăugat Teodor Ilincăi.

Deşi a studiat filologia la Borca, nu a întrerupt complet contactul cu muzica, cântând în continuare în biserică, căci ştia muzică psaltică de la fraţii săi. În acea perioadă, Ilincăi era cântăreţ la biserica din Borca, „Pârâul Cârjei”, unde avea corul său de copii pe care îi dirija, unde organiza cenacluri literare şi unde cânta muzică folk la chitară. 

Tot în această perioadă îi descoperă pe Elvis Presley şi pe Chopin, acestea fiind primele casete audio cumpărate pe care le asculta la casetofonul primit cadoul de la unul din fraţii săi. 

„...şi am putut să ascult muzică de suflet şi parcă vibram cu muzica respectivă, cu Elvis Presley, cu arta lui vocală, cu arta lui interpretativă şi cu dedicarea cu care cânta tot ceea ce cânta”, a povestit tenorul. 

Contratenorul Adrian George Popescu în dialog cu tenorul Teodor Ilincăi 

Din căldura şi dedicarea cu care Presley cânta, a subliniat Ilincăi, ar putea să înveţe foarte mult şi studenţii aflaţi la început de drum în studiul operei pentru că, cel mai adesea, aceştia sunt rigizi pentru că nu se raportează şi la alte lucruri. 

„Un artist complet trebuie să se raporteze la absolut, pentru tot ce ţine de el şi ce se întâmplă în jurul său. Altfel niciodată n-o să fim compleţi şi  nu vom putea să transmitem adevăratul sens pe care l-a vrut compozitorul şi textierul şi libretisul, dacă vreţi”, a explicat el.

Activităţile s-au diversificat, a mai povestit Teodor Ilincăi, ia acesta a ajuns să facă parte dintr-o trupă de teatru, dar şi una de dansuri populare. „N-am întrerupt nicio clipă, practic, legătura mea cu arta, începută de acasă şi continuată la Suceava”, a adăugat el. 

A descoperit opera la emisiunea "Bravo Bravissimo"

Văzând la televizor emisiunea „Ploaia de stele”, şi-a zis că oricine începe prin a imita, aşa că s-a dus şi el la emisiune pentru a-l imita pe Elvis Presley. În semifinale însă, a ajuns să imite un alt artist.

„Băi, mă duc să-l imit pe Elvis Presley. Şi am sfârşit în semifinale, imitându-l pe Ray Orbinson”, a adăugat artistul. 

După acest episod, nu s-a lăsat, iar când a apărut emisiunea „Bravo Bravissimo”, prezentată de Dan Bittman, Ilincăi şi-a spus că acolo e de el, aşa că a luat trenul şi a venit la preselecţii în Bucureşti. La preselecţii, cineva l-a văzut şi i-a spus: „tu trebuie să te muţi în Bucureşti şi să faci muzică”.

Teodor Ilincăi cântă o melodie de Elvis Presley

În clasa a XII-a s-a transferat, iar mai apoi, a absolvit liceul teoretic Constantin Brâncoveanu, din Bucureşti, fără însă a avea o ţintă clară.

„Nu eram convins ce drum vreau să urmez. Opera încă nu se ivise în calea mea”, a spus tenorul. 

La Bravo Bravissimo a descoperit opera pentru că, acolo, când a câştigat, unul dintre regizorii muzicali, Călin Marian, a auzit ceva în glasul său şi i-a spus că are o impostaţie naturală.

„Mi-a zis: <<Băi, băiatule, tu ai voce de operă. Tu trebuie să cânţi operă.>>  Nu mi-a venit să cred, dar am zis, hai să încerc", şi-a amintit Ilincăi. 

Urlând în sala de la Conservator

Prima legătură cu opera, a mai spus Ilincăi, a fost prin canzoneta Santa Lucia. Acesta şi-a descoperit acutul, întâmplător, urlând într-o sală de conserator, moment din care nu l-a mai uitat niciodată. 

Între timp dăduse examen la Conservator, unde intrase la muzică bizatină. Iniţial, nu intrase pentru că erau doar zece locuri, iar el intrase al 11-lea. Pentru că nu a avut bani să plătească, a trebuit să renunţe şi să se angajeze ca profesor suplinitor în comuna Periş. După o lună a primit însă un telefon: un student se retrăsese, locul era al lui. 

În facultate a descoperit cântatul în comun cu colegii, cântatul elevat, cântatul pe aer şi fraza muzicală. În această perioadă, un sprijin important i-a fost dirijorul Daniel Jinga, în prezent maestru al corului Operei Naţionale Bucureşti. 

„Mi-a dat posilibitatea să fac parte din acel cor şi mi-a dat posibilitatea să fac solouri în acel cor. Aşa m-am dezvoltat”, a povestit Teodor Ilincăi despre Jinga. 

Întâlnirea cu maestrul Corneliu Fânăţeanu

Când s-a angajat în corul operei, a făcut cunoştiinţă cu opera adevărată. Ilincăi a povestit că, pentru că nu era entuziasmat de toţi soliştii invitaţi, s-a gândit că el ar putea să facă mai bine ceea ce făceau ei. Urmarea a fost că şi-a luat inima în dinţi şi a mers la Corneliu Fânăţeanu căruia, a mărturisit tenorul, îi datorează aproape totul.

„El a fost cel care m-a echilibrat în ceea ce priveşte arta vocală. Din punctul meu de vedere, el nu era un profesor de canto, ci era un om în adevăratul sens al cuvântului”, a adăugat Ilincăi.  

Fânăţeanu nu i-a fost un simplu profesort, ci pedagog, adică un om care se pliază pe fiecare dintre elevii lui. Totuşi, acesta nu l-a acceptat din prima. 

Când s-au întâlnit, Fânăţeanu avea mulţi cursanţi şi când l-a auzit cum cântă, l-a trimis la fonolog. 

„Ai tu ceva voce, dar, uite, mergi tu la fonolog să se uite în gâtul tău. Şi vii peste jumătate de an”, i-a spus Corneliu Fânăţeanu. 

După jumătate de an, Teodor Ilincăi era în faţa maestrului care îl ştia de undeva, dar nu îşi amintea de unde. Aspirantul i-a explicat că fonologul i-a spus să nu era în nimic în negulă cu gâtul său. Maestrul l-a întrebat dacă mai are fraţi, acesta i-a spus că 12, iar Fânăţeanu i-a replicat: „de mâine vii la lucru”. 

Tenorul îşi aminteşte că maestrul său, stătea în jilţ, având mobilitatea redusă din pricina unor problem de sănătate, iar el, stătea în faţa lui, pe celălalt jilţ, unde Fânăţeanu îl invita: „Treci pe scaunul de totură, tenore”. 

Iar maestrul intra în universul elevului său, făcea vocalize cu el, spuneau bancuri, citeau poezii şi vorbeau despre filosofie. 

„Nu ştiu câţi dintre profesori au această intuiţe şi această răbdare de a lucra separat cu fiecare dintre  elevii săi şi de a-i înţelege pe deplin. Eu am avut marea şansă să-l cunosc pe acest om de pus la rană...”, a mai spus Teodo Ilincăi. 

Primul rol în operă

Pentru că studiase cu Fânăţeanu, şi-a făcut curaj şi a dat audiţie la Opera din Bucureşti, unde l-au acceptat ca solist. Primul său rol a fost Ionică din „Motanul încălţat” care, a povestit el, l-a avantajat pentru că acea operă are ceva, un subiect  de basm, de tradiţie, de origine şi, pentru că probabil şi înfîţişarea îl ajuta. 

Tenorul a vorbit şi despre cultura românească şi mai ales despre faptul că trebuie protejată.

„Cel mai mult pe lumea asta, şi mai ales în România, de indiferenţă mi-este cel mai urât. Nu suport indiferenţa. Şi eu încerc să nu fiu indiferent”, a spus Ilincăi. 

Acesta a spus că iubitorii de cultură trebuie să ia atitudine când observă că lucrurile o iau într-o direcţie greşită, să se strângă în grupuri şi să protesteze paşnic. Tenorul a pledat pentru eleganţă, mizând pe armele publicului. Acesta nu trebuie să aplaude dacă spectacolele sunt de o calitate îndoielnică pentru că astfel actanţii nu mai învaţă şi nu se mai dezvoltă.

Ilincăi a povestit că şi el  a avut spectacole în care nu a fost aplaudat sau a fost aplaudat foarte puţin, dar a învăţat ceva din acest lucru- că trebuie să fie mai atent la frazare, la prezenţă şi la tot ceea ce ţine de un personaj pe care îl creează pe scenă.

Acesta a mai vorbit şi despre credinţa sa în renaşterea lumii prin artă, prin arta pe care fiecare o face în fiecare zi, orice activitate trebuind să fie făcută bine şi plăcută ochiului.

„Eu cred că arta pură reiese dintr-un şi printr-un univers de gânduri impure”, a mai spus el.

Tenorul a îndemnat publicul să nu îşi nesocotească niciodată gândurile, indiferent de felul acestora, glumind că „dacă nesocotim gândurile impure, vom ajunge să suprapopulăm raiul.”

Tenorul Teodor Ilincăi cântă la saxofon 

Improvizaţii la operă<i></i>

Teodor Ilincăi şi-a exprimat şi preferinţa pentru jazz unde a spus el, se poate impoviza şi care este, uneori, mai sensibil. Singurul fel în care în operă se poate improviza, a glumit el, este când se inventează cuvinte.

Acesta a povestit că la un moment dat a avut o bursă la Viena unde a trebuit să cânte Mozzart în faţa unor austrieci, bineînţeles. Acolo, de la emoţii, a uitat din cuvinte aşa că a inventat unele noi.

Un alt episod i s-a întâmplat pe când juca în La Boheme. Când Mimi intră cu lumânaea stinsă, îi cere poetului Rodolfo lumină. Problema lui a fost că, într-unul dintre spectacole, Mimi a venit cu ea aprinsă. Deşi primul impuls a fost să stingă lumânarea, acest lucru nu i-a ieşit decât în clipa în care a stins-o cu degetele, moment în care îi venea să pufnească în râs, lucru care s-a simţit şi în interpretarea sa.

Cât despre debutul său internaţional, în 2009, se pare că în MacBeth, la Hamburg, nu trebuia să joace el. Tenorul lor s-a îmbolnăvit şi au apelat la Opera din Bucureşti, unde cel mai potrivit ar fi fost Marius Manea care avea mult mai multă experienţă decât el la acea vreme. Totuşi, acesta trebuia să joace a doua zi în Rigoletto, aşa că a ajuns să ia el rolul. După succesul din Hamburg, a ajuns să cânte la Viena, în rolul lui Ismaele din Nabucco.

Acolo, aplecându-se după valiză, i s-au rupt pantalonii. Era cu spatele la cor şi trebuia să se întoarcă şi să iasă cu spatele la public, dar nu a mai putut. A ieşit cu faţa, ca şi cum le-ar fi mulţumit anticipat pentru final.

Reţeta rezistenţei în operă

Întrebat despre dificultăţile operei şi despre felul în care face faţă într-o astfel de lume, Teodor Ilincăi a răspuns prin enumerarea „ingredientelor”: eleganţă, bun simţ, echilibru, punctualitate, seiozitate, studiu şi modestie.

„Fără modestie nu facem nimic în niciun domeniu”, a spus tenorul. 

Acest lucru se aplică şi în operă, a continuat el, unde modestia este necesară, unde este nevoie ca ei să asculte şi părerile celorlalţi chiar dacă îşi păstrează uneori părerile lor. 

„Eu cred că într-o zi voi putea să cânt Otello, dacă nu, voi continua să cânt ceea ce mi se va potrivi”, a mai spus Ilincăi.

Legat de următorul spectacol din România, tenorul a spus că va avea onoarea să cânte alături de soprana Angela Gheorghiu, pe 15 septembrie, în Piaţa Constituţiei, într-un concert în aer liber. 

  Poeme şi aforisme

  Pe lângă rememorările făcute, Teodor Ilincăi a citit câteva din poemele sale, dăruind invitaţilor şi un volum de poezii semnat de el, „Cromatisme” (Editura Bestseller, 2013).

De asemenea, acesta scrie şi aforisme, împărtăşind cu publicul şi câteva dintre acestea, dintre care redăm două mai jos. 

„Poetul nu face altceva decât să culeagă la vremea cuvenită, cuvintele coapte din pomii de pe ogoarele sufletului său şi să le transforme în gemuri şi dulceţuri  cu care cititorii se vor delecta în vizită la bunica sufletului lor.”

„Există o complicitate între Dumnezeu şi om în sensul în care omului îi e permis a face bine într-atât încât să nu-şi eclipseze creatorul şi a face rău încât să nu-i fure pâinea diavolului. Însă omul încalcă frecvent această din urmă înţelegere.”