Un domn bătrân... VIDEO
0
PATOS După 34 de ani, reputatul regizor Steven Spielberg îşi rescrie, în „Marele Uriaş Prietenos“, capodopera „E.T.“, rezultând un alt film de referinţă, pentru care apelează cam la aceiaşi colaboratori ca la cel din 1982.
La prima vedere, noul film al lui Steven Spielberg pare un film pentru copii, important fiind că este prima „întâlnire“ între două genii ale poveştii, regizorul american şi scriitorul britanic Roald Dahl (1916-1990), autorul cărţii inspiratoare (fără să mai vorbim că este o coproducţie între Amblin Entertainment şi Walt Disney Pictures). Dahl este autorul unor volume de referinţă, devenite clasice, adresate tinerilor cititori, multe dintre ele ecranizate: „Charlie şi fabrica de ciocolată“, „Matilda“, „James şi piersica uriaşă“, „Fantasticul domn Fox“, dar acest „The BFG“ nu a mai fost transpus pe ecran până acum, cu excepţia unei animaţii TV din 1989.
Pe măsură ce curge filmul, îţi dai seama – mai ales dacă ai cât de cât cunoştinţă de textul original – că acesta este în primul rând un film de Spielberg, cu alte cuvinte că regizorul îşi adjudecă ferm materialul inspirator şi îi pune ştampila propriei creativităţi şi a propriilor obsesii artistice. Nu întârzie mult şi este clar şi modelul la care Spielberg se raportează în modul în care spune povestea: „E.T. Extraterestrul“, filmul din 1982 pe care mulţi îl consideră în continuare cel mai bun al regizorului.
Colecţionarul de vise
La fel ca şi acolo, avem o fiinţă străină şi neajutorată prinsă captivă într-un univers ostil şi ameninţător, dar – culmea – aici acest tipar poate fi văzut în ambele sensuri. Fetiţa Sophie ajunge pe tărâmul crud al uriaşilor, răpită de la un orfelinat de Marele Uriaş Prietenos (M.U.P. sau, în original, B.F.G.), care trebuie acum s-o protejeze de toţi ceilalţi uriaşi, mult mai uriaşi şi deloc prietenoşi.
La rândul său, însă, M.U.P. este stângaci şi neajutorat în lumea noastră – uriaşul se ocupă cu culegerea şi colecţionarea viselor, de pe tărâmul care le este dedicat, şi suflarea acestora printr-o trompetă, în timpul nopţii, „omuleţilor“ adormiţi – şi are nevoie de ghidajul fetiţei. Când cei doi ajung la Palatul Buckingham pentru a cere sprijinul Reginei, filmul capătă un farmec indicibil, iar protecţia şi suportul pe care suverana şi generalii săi le acordă lui M.U.P. şi Sophie aminteşte mult de efortul pe care copiii din „E.T.“ îl fac pentru a-l trimite pe extraterestru acasă. Cum s-ar spune, „Sophie go home“, sau „B.F.G. go home“.
Bătrânul şi copilul
În plus, tandemul format de fetiţă şi uriaş sugerează situaţia din multe alte filme ale regizorului, în care un copil se bucură de protecţia unui adult (a unui bătrân, în cazul de faţă, deşi ni se spune că „urieşii“ trăiesc de când lumea), vizibilă mai ales în atât de subestimatul „A.I. Artificial Intelligence“ (2001, copilul-robot Haley Joel Osment şi gigolo-ul Jude Law). (Ca o sugestie pentru regizor, acesta ar putea să ecranizeze cele două cărţi clasice paradigmatice pentru această situaţie: „Huck Finn“ al lui Mark Twain – dar ecranizare tale quale, nu o adaptare imbecilă, aşa cum se practică – şi „Kim“ al lui Rudyard Kipling.)
Multe dintre temele şi motivele dragi regizorului se află în „M.U.P.“ la ele acasă, în primul rând copilul, eroul spielbergian cel mai des întâlnit în filmografia sa. O minimă răsfoire a cărţii lui Roald Dahl te face să-ţi dai seama cum umorul şi dialogurile tipice autorului britanic (este vorba, totuşi, de un volum pentru copii) sunt înlocuite, în filmul lui Spielberg, de patosul, sentimentalismul (nu în sens rău) şi orchestraţiile ample, care sunt, de atâta vreme, marca regizorului american.
Umanitatea lui M.U.P.
Este evident, aşadar, de ce Spielberg a ales să se aplece asupra cărţii lui Dahl, pentru a o augmenta cu propriile teme şi obsesii. Pentru aceasta, el a lucrat pe un scenariu scris de Melissa Mathison (fosta soţie a lui Harrison Ford, plecată dintre noi în noiembrie anul trecut), care s-a afirmat tocmai cu scenariul original de la „E.T.“, ceea ce nu are cum să fie o coincidenţă.
Restul colaboratorilor sunt cei cu care Spielberg lucrează în mod constant: Janusz Kaminski (imaginea, din 1993), John Williams (muzica, din 1974) etc. Interpretul rolului titular, Mark Rylance, este preluat din precedentul film al regizorului, „Bridge of Spies“ (pentru care actorul a câştigat Oscarul pentru rol secundar), şi – pentru profunda umanitate pe care o conferă acestui „domn bătrân“ (chiar dacă fără aripi), deşi e vorba de un „motion capture“ – ar merita anul viitor încă un Oscar, de data aceasta pentru rol principal.
Info
Marele Uriaş Prietenos / The BFG (SUA, 2016)
Regia: Steven Spielberg
Cu: Mark Rylance, Ruby Barnhill, Rebecca Hall, Penelope Wilton
4 stele
PORTRET DE REGIZOR
Steven Spielberg – creatorul de vise
Nu prea pare a se mai putea spune ceva nou despre Steven Spielberg, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi cineaşti din istoria filmului, despre care probabil s-a scris până acum o bibliotecă întreagă. Viitorul regizor s-a născut pe 18 decembrie 1946 în Cincinatti, Ohio, cu numele de Steven Allan, într-o familie de origine evreiască, şi şi-a realizat primele filme cu o cameră „de familie“, primită în dar de la părinţii săi. Este vorba, desigur, de nişte „scurte“, regizate de la 13-14, care acum se găsesc ca bonusuri pe DVD-uri.
Debutează ca regizor de televiziune şi, în anii ’70, devine un principal reprezentant a ceea ce s-a numit „New Hollywood“ – grup de tineri regizori care-au schimbat faţa cinematografului american –, alături de George Lucas, F.F. Coppola, Martin Scorsese, Brian De Palma şi alţii. De fapt, Spielberg şi Lucas sunt socotiţi principalii responsabili, prin filmele blockbuster pe care le-au realizat de la o anumită vreme, de transformarea proiecţiei cinematografice într-un spectacol nelimitat pentru publicul larg, mai ales pentru aşa-numiţii teenager-i (adolescenţi).
Copii în război
Genialitatea marelui cineast se putea observa, însă, şi din filmele realizate până la acest moment de „străpungere“. Vorbim despre thrillerul „Duel“ / „Duel pe autostradă“ (1971), o impecabilă bijuterie în crearea tensiunii şi a suspansului, realizată în condiţiile producţiei de televiziune, şi de primul său film „serios“, drama „The Sugarland Express“ (1974), un road movie rămas de referinţă. Succesul comercial înregistrat cu „Jaws“ / „Fălci“ în 1975 îi deschide un drum al tuturor posibilităţilor, pe care se va instala până în ziua de astăzi.
În toată filmografia sa, însă, dincolo de aspectul comercial, regizorul va continua să-şi urmărească propriile teme şi obsesii, Spielberg fiind în acelaşi timp şi un mare stilist. Două sunt marile obsesii ale cineastului: a doua conflagraţie mondială (în care-a servit şi tatăl său), redată în numeroase filme, şi copilul, în general aflat în pericol (E.T. e la rândul său un copil, care rezonează cu alţi copii pământeni). Uneori, cele două teme se combină, cum se-ntâmplă în cazul filmelor „Imperiul Soarelui“ sau „Lista lui Schindler“ (paltonul roşu al fetiţei evreice).
Top 5 filme importante
1. E.T. Extraterestrul (foto dreapta, SUA, 1982)
2. Întâlniri de gradul trei (SUA, 1977)
3. Lista lui Schindler (SUA, 1993)
4. Hook (SUA, 1991)
5. A.I. Artificial Intelligence (SUA, 2001)
Citeşte şi:
„Tintin, detectivul-minune“ – cronica mea la „Aventurile lui Tintin“, filmul de animaţie al lui Steven Spielberg din 2011
„Războiul lui Joey“ – cronica mea la „War Horse“ / „Calul de luptă“, filmul lui Steven Spielberg din 2011
„Naşterea unei naţiuni“ – cronica mea la „Lincoln“, filmul lui Steven Spielberg din 2012
„Războiul lumilor“ – cronica mea la „Bridge of Spies“, filmul lui Steven Spielberg din 2015
Copilul E.T. şi „om(u)leţii“. Cum ar spune M.U.P.
Se încarcă comentariile...
