În mijlocul cuptorului fierbinte

Nu vom putea lăuda vreodată îndeajuns extraordinara muncă depusă de Gabriela Creţia, în calitate de competentă, eficientă şi, mai ales, sensibilă traducătoare, şi de Astrid Cambose, cea care cu o devoţiune şi o minuţie cu totul ieşite din comun a asigurat selecţia şi îngrijirea textelor, a scris prefaţa, a întocmit tabelul şi notele celor două tomuri de Scrisori către Monica de Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu.

Apărute la editura bucureşteană Humanitas, în colecţia Memorii/Jurnale.

Primul volum a fost lansat pe piaţă în 2012 şi cuprindea textele scrisorilor şi cărţilor poştale trimise în perioada 1947-1951 de Ecaterina Bălăcioiu- Lovinescu, fiicei sale, Monica, salvată miraculos din lagărul comunist de o bursă şi de un paşaport. Ambele primite cu foarte puţin înainte ca abdicarea forţată a Regelui Mihai să marcheze ceea ce părea definitiva instaurare a nopţii comuniste peste ţară.

A fost nevoie de o lungă, dar acum răsplătită aşteptare până la apariţia celui de-al doilea volum ce reuneşte între copertele sale scrisori şi cărţi poştale din perioada 1951-1958. Una încă şi mai dramatică decât cea anterioară nu doar pentru expeditoare, ci şi pentru întreaga ţară. Confruntată cu întărirea dictaturii comunisto-dejiste, cu amplificarea măsurilor de represiune, cu arestări neaştepate operate în miez de noapte, cu nesiguranţa materială a vieţii cotidiene, cu lipsuri grave în aprovizionare, cu cartele, cu sacrificii impuse de false sărbători menite să consolideze şi să certifice o dictatură (Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor pentru Pace şi Prietenie), cu fenomene naturale extreme. Scrie Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu: „Nu mai trebuie să îţi spun că partida e pierdută. Sunt aici în miezul cuptorului în care se pregăteşte viaţa de mâine şi n-o să mai scăpăm din el... Poţi scăpa din calea lavei care înghite, pârjoleşte şi distruge totul în drumul ei?”. Stranie şi cumplită intuiţie! De aici poate şi luciditatea cu care erau privite de semnatara scrisorilor zvonurile că ar veni americanii.

Toate acestea şi multe altele sunt consemnate, într-un mod sau altul, cu patetism reţinut, cu discreţie, cu onoare, fără lamentaţii şi, mai ales, extreme precauţiuni impuse de conştientizarea faptului că scrisorile expediate la Paris vor fi citite de ochi străini, deloc binevoitori, de bătrâna fosta profesoară de Limba franceză, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu. Deja de multă vreme îndepărtată de la catedră printr-o forţată pensionare. Silită acum, din ce în ce mai mult, să facă economii la sânge, să îşi mai salveze câte o haină veche, să îşi cârpească ciorapii, să îşi suplimenteze veniturile destinate asigurării unei modeste existenţe prin meditaţii particulare ori prin obţinerea, adesea ca urmare a unor demersuri umilitoare, a unor traduceri ori a unor stilizări făcute sub pseudonim prin bunăvoinţa capricioasă a Uniunii Scriitorilor. 

Dincolo de precauţiile dictate de conştientizarea omniprezenţei supravegherii, a funcţionat, şi încă mai presus de toate, dorinţa Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu de a nu-şi amărî fiica cu veşti mult prea întristătoare despre viaţa trăită de ea în România comunizată. Există, fără doar şi poate, pagini de corespondenţă în care autocenzura impusă unor astfel de veşti nu mai poate fi omeneşte controlată. Dar nu asta contează.

Contează seninătatea bătrânei profesoare nutrită din dragostea împărtăşită, din speranţa unei revederi, contează bucuria primirii unei scrisori ori a unei cărţi poştale, contează momentele în care toate relele de pe lume sunt uitate la aflarea unor veşti bune sosite de la Monica Lovinescu. Fie că e vorba despre un plus de siguranţă materială, de un angajament cât de cât stabil la Radio Paris şi, mai cu seamă, de izbutita poveste de dragoste şi de căsnicia cu Virgil Ierunca. Acel Vivian care îi devine familiar şi drag Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu graţie sentimentelor de devoţiune filială exprimate de acesta în scrisori pentru mama iubită şi îndepărtată, dar şi certitudinii că Monica Lovinescu beneficiază de un plus de ocrotire ca urmare a acestui mariaj.

Notele de subsol datorate lui Astrid Cambose aduc lămuriri, desluşesc lucruri mai greu de priceput, dezleagă referinţe culturale. Ele sunt impresionante prin copleşitoarea muncă depusă de alcătuitoarea şi îngrijitoare ediţiei în arhivele CNSAS. Acolo unde a găsit multe informaţii revelatoare pentru ultimii ani de viaţă ai Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, pentru confirmarea intuiţiilor acesteia referitoare la continua supraveghere la care era supusă de organele Securităţii, dar şi pentru presimţirea iminentei arestări.

Extrem de inspirată mi s-a părut ideea lui Astrid Cambose de a completa notele cu citate din excepţionala carte a lui Annie Bentoiu, Timpul ce ni s-a dat, ori din scrierile altor mărturisitori, sau cu fragmente din La apa Vavilonului de Monica Lovinescu.

Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu - SCRISORI CĂTRE MONICA - 1951-1958: Traducerea scrisorilor din limba franceză de Gabriela Creţia; Selecţia şi îngrijirea textelor, postfaţă, tabel cronologic şi note de Astrid Cambose; Colecţia Memorii/Jurnale; Editura Humanitas, Bucureşti, 2016