Agatha Christie: cum a fost influenţat unul din romanele sale poliţiste de scrisori vechi de 4.000 de ani

Când preotul egiptean Heqanakht le-a trimis o serie de scrisori tăioase membrilor familiei sale, în timpul celei de-a 12-a Dinastii (1991-1802 î.e.n.), cu siguranţă nu-şi imagina că avea să creeze contextul literar potrivit pentru scriitoarea de romane poliţiste Agatha Christie (1890-1976), 4.000 de ani în viitor.

„Moartea vine ca un sfârşit” (1944) este singurul dintre romanele scriitoarei care nu are acţiunea în secolul XX şi în care nu există personaje europene. Moartea concubinei unui preot declanşează o serie de crime în familie. Cartea va fi adaptată pentru micile ecrane, de către BBC, în 2019, conform The Conversation.

Deşi există numeroase paralele între acţiunea din roman şi Scrisorile Heqanakht (aşa cum papirusul a fost denumit), scrisorile înseşi oferă o imagine unică a vieţii familiale cotidiene şi a gestionării pământului în Egiptul Antic. 

În înscrieri, Heqanakht le arată copiilor săi calcule meticuloase privind randamentul culturilor şi le oferă instrucţiuni pentru investiţii agricole, urmate de o menţiune care spune că orice deviere de la instrucţiunile sale va fi pedepsită sever.

Documentele conţin şi aluzii la neînţelegeri din familie, legate de venirea în gospodărie a unui nou membru: cea de-a doua soţie a lui Heqanakht. În romanul Agathei Christie, sosirea concubinei lui Imhotep, Nofret, duce la o ură capabilă să dea naştere unor crime.

Scrisorile Heqanakht sunt banale în conţinut, dar unice în formă: se întâmplă foarte rar ca documente atât de vechi, care exprimă în detaliu dinamica familiei de pe vremea respectivă, să se păstreze în condiţii bune pentru mii de ani. Artefactele au fost descoperite de către arheologii de la Muzeul Metropolitan de Artă în jurul anului 1920, în timpul ce excavau mormântul vizirului Ipi, din perioada Regatului Mijlociu, în apropiere de Luxor. Traduceri ale papirusului şi analize ale oamenilor de ştiinţă au urmat descoperirii şi sunt continuate şi astăzi.

Christie în Egipt

Agatha Christie avea, cu siguranţă, multe informaţii legate atât de Egiptul Antic, cât şi de cel contemporan. Aceasta a vizitat ţara pentru prima dată în tinereţe, în iarna anului 1910, locuind la hotelul Gezirah Palace din Cairo pentru trei luni, împreună cu mama sa Clara. Timpul petrecut aici a marcat-o, în mod cert, pentru că primul său roman (nepublicat) îşi avea acţiunea la Cairo.

Experienţa sa în Egipt a influenţat-o şi mai târziu, punând pe hârtie povestirea „Aventura cu mormântul egiptean” (1923) şi, 14 ani mai târziu, romanul „Moarte pe Nil”, care-l au drept personaj central pe abilul detectiv Hercule Poirot.

Mariajul Agathei din 1930 cu arheologul britanic Max Mallowan i-a sporit fascinaţia pentru Egipt şi pentru Orientul Apropiat.

Aducerea la viaţă a Egiptului

Prietenia ei cu egiptologul Stephen Glanville, profesor la University College din Londra, a fost decisivă pentru hotărârea de a explora posibilitatea scrierii unui roman poliţist care să mute acţiunea din saloanele art deco în deşert.

Însăşi Christie a menţionat în nota autorului din „Moartea vine ca un sfârşit” că atât personajele, cât şi intriga au fost inspirate de scrisorile lui Heqanakht.

Deşi cartea e primit laude din partea criticilor la momentul publicării sale din 1944, a creat şi câteva încurcături în viaţa personală a Agathei Christie. Soţul său Mallowan nu a fost prea încântat de colaborarea scriitoarei cu Glanville. Acesta din urmă a replicat printr-o scrisoare, unde menţiona:  „Nu ştiu dacă ţi-e teamă că romanul îi va strica reputaţia de autoare de romane poliţiste sau dacă esti de părere că arheologia nu ar trebui înjosită prin această reprezentare din carte.”

„Moartea vine ca un sfârşit” nu este printre cele mai cunoscute opere ale scriitoarei, dar rămâne un experiment fascinant: un mariaj între arheologie, egiptologie şi ficţiune.