Constantin Schifirneţ: Spiru Haret, „un reformator al societăţii româneşti”

„Despre Spiru Haret se spune că este omul şcolii, ctitorul şcolii româneşti, reducând astfel personalitatea lui la o singură dimensiune. Într-adevăr, Haret a reformat învăţământul românesc iar unele dintre ideile sale continuă să stăruie până astăzi. Se neglijează, însă, faptul că Spiru Haret este, în realitate, un reformator al societăţii româneşti", a afirmat prof. univ. dr. Constantin Schifirneţ.

Citeşte şi:
Spiru Haret, „ce-a fost şi ce-a ajuns!". De la ctitor al şcolii româneşti, la o universitate particulară

Profesorul universitar din cadrul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA) a răspuns, pentru adevarul.ro, la câteva întrebări despre Spiru Haret.

Cum a influenţat Spiru Haret învăţământul din România?

Constantin Schifirneţ: Personalitate emblematică a perioadei moderne româneşti, Spiru Haret este unul din marii creatori de instituţii din România.

Se cuvine întâi să amintim că el a obţinut titlul doctor în matematici cu lucrarea „Sur l'invariabilité des grands axes des orbites planétaires" („Despre invariabilitatea axelor mari ale orbitelor planetare"), disertaţie care dezvoltă şi corectează cercetările lui Pierre Simon Laplace, Joseph-Louis Lagrange şi Siméon Denis Poisson asupra varietăţii axelor orbitelor planetare. Este primul român cu acest titlu ştiinţific obţinut în capitala Franţei, cu o teză de o reală însemnătate ştiinţifică.

Calitatea tezei de doctorat şi aprecierile deosebit de elogioase ale unor matematicieni francezi, de pildă Henri Poincaré, erau motive suficiente pentru proaspătul doctor în matematici să rămână profesor la o universitate din Paris. Cum în întreaga sa viaţă s-a condus după precepte morale foarte riguroase, tânărul Haret a decis să revină în România pentru a-şi oferi expertiza statului din ale cărui fonduri a putut să-şi asigure cheltuielile, ca bursier, în Franţa.

Despre Spiru Haret se spune că este omul şcolii, ctitorul şcolii româneşti, reducând astfel personalitatea lui la o singură dimensiune. Într-adevăr Haret a reformat învăţământul românesc iar unele dintre ideile sale continuă să stăruie până astăzi. Se neglijează însă faptul că Spiru Haret este, în realitate, un reformator al societăţii româneşti. El a intuit, la fel cum au gândit Cuza, Kogălniceanu, Maiorescu şi Eminescu, că o societate predominant agrară şi ţărănească trebuie modernizată din interiorul ei de către instituţii adecvate. Una dintre aceste instituţii este şcoala, concepută de Haret ca mijloc fundamental al unor transformări în mediul ţărănesc. Haret a înţeles că el poate fi un important agent al reformelor structurale în învăţământul românesc aflat în la sfârşitul secolului al XIX-lea într-o febrilă căutare a căilor optime de modernizare reală.

Reforma şcolii avea loc într-o societate în care, după recensământul general al populaţiei din anul 1899, procentul total al analfabeţilor era de 78%, iar în mediul rural se ridica la 84% din populaţie. Acesta a fost rezultatul, după 35 de ani, de funcţionare a şcolii în virtutea instituirii învăţământului primar obligatoriu de către legea instrucţiunii din 1864. Chestiunea principală era asigurarea unei orientări realist-pragmatice în educaţie şi instrucţie, depăşirea condiţiei şcolii de instituţie ce pregătea tinerii numai pentru profesii bugetofore.

Încă de tânăr, Haret a ocupat poziţii importante în Ministerul Instrucţiunii Publice, pregătindu-se astfel pentru demnitatea ministerială. În 3 aprilie 1883, este investit inspector general al şcolilor, poziţie în care s-a ocupat de cunoaşterea stării reale din şcoală, prin o varietate de modalităţi: vizite la şcolile din ţară, inspectarea activităţii corpului didactic, elaborarea de rapoarte despre problemele învăţământului. În anul 1884, înaintează ministrului Instrucţiunii Publice Gh. Chiţu Raport general asupra învăţământului secundar prezentat d-lui ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor. Când a ajuns ministrul Instrucţiunii, în 1897, Haret avea deja programul de reformă elaborat încă din 1884.

După cum se vede, Haret a ajuns ministru al Instrucţiunii Publice nu din întâmplare sau ca un oarecare politician obligat de partidul său să ocupe o funcţie. El avea deja o experienţă de 15 ani în activitatea de cunoaştere şi organizare a şcolii, de elaborare de acte legislative şi administrative. Spiru Haret a fost de trei ori ministru al Instrucţiunii Publice (1897-1899, 1901-1904, 1907-1910).

La 3l martie 1897 Haret este desemnat ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor. În cei doi ani de ministeriat el pune în aplicare ideile gândite de-a lungul timpului ca specialist acreditat în domeniul învăţământului. Trece prin parlament două legi fundamentale: a învăţământului secundar şi superior (1898) şi a învăţământului profesional (1899). În acelaşi răstimp s-a adoptat programa şcolilor secundare, s-au elaborat regulamentele pentru toate treptele din sistemul de învăţământ, au fost înfiinţate şcolile de adulţi, grădiniţele şcolare, cantinele şcolare, a apărut revista „Albina", a fost instituită me¬dalia „Răsplata muncii" pentru învăţă¬mântul primar.

Primul său ministeriat ia sfârşit la 11 aprilie 1899 odată cu demisia guvernului liberal prezidat de Dimitrie A. Sturdza.

După revenirea, în 14 februarie 1901, la conducerea Ministerului Instrucţiunii Publice şi Cultelor, Haret a trebuit să repună în vigoare legea învăţământului primar din 1896, legea învăţământului secundar din 1898 şi legea învăţământului profesional din 1899, acte legislative anulate de guvernul P.P. Carp în 1900. În acelaşi timp a stabilit baza de calcul pentru micşorarea salariilor din cauza puternicei crize în care se afla ţara la începutul secolului XX. Acest demers a fost etichetat „Curba lui Haret".

În ministeriatul din perioada 1901-1904 Haret a acţionat pentru restructurarea sistemului de învăţământ în raport cu cerinţele procesului de modernizare a societăţii. Prin urmare, a înfiinţat un număr mare de şcoli profesionale elementare şi inferioare. În toamna anului 1903, Haret a înaintat Regelui Carol I „Raport asupra activităţii ministerului de Instrucţie", în care a prezentat legile şi alte acte normative despre şcoala în perioada 1 octombrie 1895-31 august 1903.

În ce priveşte organizarea învăţământului secundar, a redus cursul liceului la trei ani, a păstrat trifurcarea liceului în secţii distincte cu profil clasic, real sau modern, a desfiinţat examenul de absol¬vire de la sfârşitul liceului, a stabilit ca înscrierea în facultate să se facă numai după trecerea unui examen de admitere.

Haret a reformat şcoala, şi implicit societatea românească, nu ca politician, ci ca un reformator din poziţia de specialist, dovedită cu prisosinţă în toate împrejurările. Ca ministru acorda atenţia necesară oricărui detaliu fără a se mulţumi doar cu trasarea unor direcţii generale, aşa cum procedează un politician. El mai mult consilia pe alţii decât să se fi lăsat consiliat. Fiecare decizie avea la bază o amănunţită documentare, după cum spune Gh. Adamescu, unul din colaboratorii săi. Ministrul redacta personal circularele şi deciziile Ministerului Instrucţiunii Publice şi Cultelor. În plus, îşi făcea timp pentru a scrie învăţătorilor ce îi trimiteau petiţii. Ţinea legătura direct cu ţara prin audienţele acordate la minister dar şi la propria locuinţă. Orice cerere era satisfăcută numai dacă era în acord cu legea, şi nu ţinea cont de apartenenţa politică a petenţilor. Din această cauză unii dintre membrii partidului său i-au devenit adversari.

Toate aceste iniţiative dovedesc un comportament de demnitar preocupat de tot ce se petrece în domeniul său. Este aici şi o probă de pasiune însufleţită pentru problemele şcolii şi ale societăţii. El nu rămâne în cercul strâmt al protipendadei politice şi caută să cunoască România profundă, adică România rurală unde schimbarea de tip modern se producea destul de lent şi fară efecte directe asupra populaţiei ţărăneşti.

Haret este exemplar ca om al dialogului, al dezbaterilor publice. A fost interesat de opiniile şi ideile tuturor celor preocupaţi de schimbări structurale. Multe din deciziile sale aveau la bază lungi studii şi dezbateri cu actorii sociali ai şcolii. Peste tot pe unde a activat a lăsat amprenta puternicei sale personalităţi dând astfel sens concret lucrului cu temeinicie făcut.

În afara de apetenţa lui pentru dialog direct cu învăţătorii, recunoaştem în conduita lui Haret expresia unei administraţii ineficiente, din cauza căreia ministrul trebuia să urmărească aplicarea întocmai a tuturor deciziilor.

Fără îndoială, şcoala a fost o instituţie fundamentală în ridicarea nivelului de instruire şi de educare a tuturor naţiunilor. În România învăţământul a fost o cale de formare a burgheziei naţionale şi a elitelor moderne.

Modernitatea românească s-a produs de sus în jos, de la grupurile conducătoare, care au aderat la valorile moderne, către toate celelalte grupuri sociale. S-a creat organismul instituţional politic şi juridic modern, necesar în susţinerea spiritului naţional, în lipsa unei baze economice de tip capitalist.

În lucrarea din 1906, Pagini de istorie Haret aminteşte de situaţia financiară dezastruoasă a ţării la începutul anului 1900, fapt care avea consecinţe economice şi politice, printre acestea numărându-se pericolul dependenţei statului român de organizaţii financiare internaţionale: ,,Controlul european! Adică o comisie de bancheri străini, care să ia în mână administraţia finanţelor noastre, să reguleze veniturile, să supravegheze urmărirea impozitelor şi să mărginească cheltuielile în felul şi după conivenţa lor. Cu alte cuvinte, robia ţării, impusă nu cu armele, după luptă vitejească, ci în chip ruşinos, ca robia risipitorului fără minte, căzut pe mâna cămătarilor, care-i storc averea şi-şi bat şi joc de dânsul". Nu este greu de observat cum se repetă ciclic, în perioade de criză, presiunea instituţiilor financiare internaţionale asupra societăţii româneşti.

Modernizarea societăţii româneşti este benefică numai dacă produce mutaţii în conduita şi gândirea morală individuală şi colectivă. Iată ce spunea în articolul ,,Constatări triste", publicat în ,,Revista generală a învăţământului" din octombrie 1906: ,, Pe noi ne încântă strălucirea exterioară, mulţimea palatelor clădite şi lungimea şinelor de fier care străbat ţara; nu băgăm însă de seamă că lăsăm neatins fondul moral care forma temelia mizeriei bizantine, împlântată la noi de infamul regim fanariot. Dar tocmai aceasta este principala, unica reformă care trebuie făcută, ca să avem dreptul a vorbi de repedea noastră intrare în lumea civilizată. Drumuri de fier şi palate se construiesc în centrul Africii; dar pe câtă vreme va înflori acolo domnia celui mai tare, celui mai şiret sau celui mai neruşinat, nu va putea fi vorba de civilizaţia continentului negru".

Reforma lui S. Haret are în centrul ei principiul învăţământului modern despre şcoală ca intrinsecă schimbării societăţii, şi din această perspectivă a elaborat, pentru contextul românesc, un program de construcţie instituţională în care cultura şi educaţia devansează economicul. Evoluţia modernă în România a avut loc în mod diferit faţă de modernitatea occidentală, unde dezvoltarea economică de tip capitalist a impus burghezia ca forţa socială dominantă în societate, clasă socială care a edificat un cadru instituţional concordant cu valorile ei. Procesele de modernizare românească pot fi descrise prin noţiunea „modernitate tendenţială", prin care desemnăm actul de dezvoltare modernă în direcţie inversă faţă de modernitatea clasică, recte occidentală.

Haret afirmă rolul fundamental al corpului didactic în reformarea şcolii, idee regăsită apoi în toate actele sale ministeriale. Chestiunea personalului didactic ,,este tot aşa de importantă, dacă nu chiar mai importantă decât a programelor; căci un bun profesor cu o programă mediocră dă tot mai bune rezultate decât un profesor mediocru cu cea mai bună programă".

Haret dezvăluie preocuparea exclusivă a întregului învăţământ pentru instrucţie, în dauna educaţiei. Accentul este pus numai pe însuşirea unui mare volum de cunoştinţe, fără a se lua în seamă formarea conştiinţei civice: ,,Se poate prea bine concepe un bun cetăţean şi părinte de familie care nu ştie istoria coifului lui Alexandru cel Mare; însă cineva care nu va avea iubire de familie şi de ţară, onestitate, curaj civic şi militar, abnegaţiune, simţ de dreptate, activitate, energie, nu e cu putinţă a fi cetăţean folositor; din contra, va fi mai mult decât un ignorant o piedică, dacă nu un pericol pentru ţara şi familia lui".

Marele savant si om de stat a lasat o valoroasa opera teoretica si a reformat mediul romanesc, el insusi reprezentand un model de comportament si gandire moderna intr-o societate inscrisa pe calea recuperarii unor decalaje si a unui timp istoric pentru a fi sincronizata la spiritul veacului, asa cum o indreptatesc toate potentele ei istorice, spirituale, economice si culturale. Viziunea sa este de o actualitate incontestabila in orice societate in tranzitie.

Care este percepţia românilor de azi despre Spiru Haret?

Constantin Schifirneţ: Este dificil de discutat despre această percepţie în lipsa unei cercetări sistematice. Totuşi am putea afirma că emblematica personalitate a lui Spiru Haret nu este cunoscută în toate straturile societăţii româneşti. Aş da doar un exemplu: Spiru Haret nu se regăseşte în clasamentul stabilit de mult controversata emisiune „Mari români" difuzată în anul 2006 de Televiziunea Română prin care erau identificaţi cei mai mari români din toate timpurile. El nu este un produs mediatic.

De ce mulţi tineri, şi chiar adulţi, îl asociază, mai degrabă, cu liceul sau cu universitatea privată omonimă, decât cu fondatorul şcolii moderne româneşti?

Constantin Schifirneţ: Asocierea lui Haret cu instituţiile care îi poartă numele este un act de recunoaştere a operei şi acţiunilor sale de ctitor al învăţământului nostru modern. Cred că în fiecare judeţ există o instituţie şcolară care-i poartă numele, fiind, probabil, una dintre personalităţile al cărui nume este conferit unui mare număr de instituţii. De aici paradoxul Haret: deşi circulă în spaţiul public opera şi activiatatea sunt în mică măsură cunoscute. Nu este o excepţie fiindcă la fel se întâmplă cu orice altă personalitate înscrisă pe frontispiciul unei instituţii.

Cum a influenţat regimul comunist cunoştinţele românilor despre Spiru Haret? Putem afirma că neştiinţa de astăzi a fost generată şi de restricţiile din timpul comunismului?

Constantin Schifirneţ: Este dificil de a vorbi despre cunoştinţele românilor în general despre Haret. În perioada comunistă s-a scris despre viaţa şi opera sa. Apoi, trebuie spus că după renunţarea la sistemul sovietic de organizare a şcolii, după 1963 s-a revenit la sistemul de învăţământ naţional conservându-se în bună parte principiile haretiste. Lichidarea alfabetizării, de pildă, a constituit un obiectiv al lui Haret, realizat, cu mijloacele specifice epocii de către regimul comunist. Construcţia de şcoli în cele mai îndepărtate cătune, idee scumpă lui Haret, s-a produs în perioada de dinainte de 1989. Organizarea învăţământului liceal aşa cum a gândit-o Haret, a continuat. Mai remarcăm că revista „Albina" înfiinţată de Haret în 1897 a funcţionat în toată perioada comunistă. În acelaşi răstimp, recunoscându-i-se valoarea cercetărilor în matematică, în anul 1976, cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la naşterea lui, Uniunea Internaţională a Astronomilor a dat numele Haret unui crater de pe faţa invizibilă de pe pământ a Lunii.

Însă regimul comunist nu a acceptat haretismul ca doctrină socială şi politică prin care se propovăduia ca orice acţiune reformatoare este benefică numai dacă la realizarea ei sunt implicate toate clasele şi categoriile sociale. În acest sens era necesar un program naţional de emancipare a ţărănimii prin educaţie şi o strategie de dezvoltare economică a satului. Or, după cum se ştie, regimul comunist a avut ca ţintă industrializarea rapidă şi colectivizarea agriculturii, cu efecte profunde asupra societăţii româneşti, pe care le resimţim puternic şi astăzi.

Prof.univ.dr. Constantin Schifirneţ a editat Operele lui Spiru Haret, 11 volume, Editura Comunicare.ro, 2009-2010, cu un studiu introductiv. Note pentru fiecare volum.