Corespondenţa dintre Proust şi unul dintre iubiţii săi, compozitorul Reynaldo Hahn, scoasă la licitaţie. „Vreau să fii aici tot timpul, dar ca un zeu deghizat”

Marcel Proust şi Reynaldo Hahn

În martie 1896, tânărul Marcel Proust compunea o scrisoare de dragoste pentru compozitorul Reynaldo Hahn. Proust nu a recunoscut public niciodată că ar fi homosexual, cerându-i compozitorului să fie discret. O parte a corespondenţei dintre cei doi va fi scoasă la vânzare, joi, la Paris. La licitaţia organizată de Sotheby's vor fi vândute mai multe manuscrise şi scrisori apariţinându-i lui Proust, din colecţia strănepoatei acestuia.

O colecţie alcătuită din manuscrise, cărţi şi corespondenţe de-ale scriitorului francez Marcel Proust va fi scoasă la vânzare, multe dintre acestea nemaifiind văzute de public până acum. Colecţia îi aparţine lui Marie-Claude Mante, strănepoata lui Proust, fiica singurei nepoate a scriitorului, Suzy, care îşi vedea unchiul ca „un fel de magician”, după cum informează The Guardian. 

După moartea lui Proust, în 1922, moştenirea i-a revenit fratelui său mai tânăr, Robert, iar apoi fiicei acestuia care a încercat să îi onoreze memoria, încurajând publicarea operelor şi corespondenţelor scriitorului, încercând totodată  să ascundă detalii care ar fi indicat că este homosexual. În 1960, aceasta vindea o parte a colecţiei bibliotecii franceze naţionale, restul fiind împărţită, la moartea sa, în 1986, celor trei copii, conform aceleiaşi publicaţii.

Joi, vor fi scoase la vânzare şi schiţe ale operelor lui Proust, precum cele ale celui de-al şaptelea volum din „În căutarea timpului pierdut”, notele de subsol descriind dezacordurile pe care scriitorul le avea cu criticul de artă britanic John Ruskin. În cadrul aceleiaşi licitaţii, va fi vândută şi o colecţie de 138 de scrisori de la editorul lui Proust, celebrul Gaston Gallimard, dintre 1912 şi 1922, anul morţii autorului.

Într-una dintre scrisori, Gallimard mărturiseşte afecţiunea specială pe care i-o purta autorului său preferat. 

„Am o afecţiune amestecată cu gelozie atât pentru opera ta, cât şi pentru tine: deci spune-mi sincer ce vrei şi voi face toate eforturile să nu te dezamăgesc niciodată”, îi scria Gallimard lui Proust.

Valoarea corespondenţei dintre Gallimard şi Proust este aproximată la 150.000 de euro. 

Saltul de la prietenie la iubire: Proust şi Hahn 

Din corespondenţa scoasă la licitaţie, iese în evidenţă un grup de 10 scrisori, pe care tânărul Proust i le-a trimis iubitului său, Reynaldo Hahn, un compozitor şi muzician popular în acea perioadă în saloanele pariziene. Relaţia celor doi a fost cunoscută doar în cercurile de prieteni, rămânând secretă pentru public. 

„Vreau să fii aici tot timpul, dar ca un zeu deghizat, pe care niciun muritor nu l-ar putea recunoaşte”- Proust, într-o scrisoare către Hahn

Cei doi şi-au scris adesea  folosindu-se de un cod cu ortografia modificată, presărată cu mulţi termeni de alint, şi, uneori, cu desene pe care Proust le realiza special pentru Hahn, după cum scrie hcl.harvard.edu. Autorul îi descria adesea prietenului său ambiţiile  şi dificultăţile de a scrie romanul  „În căutarea timpului pierdut”. Proust i se adresa compozitorului cu  „micul meu Reynaldo”, rugându-l să fie discret şi să ardă scrisoarea după ce o citeşte. La rândul său, Hahn îi alinta pe scriitor, „Marcelch”. 

Marcel Proust şi Reynaldo Hahn s-au întâlnit în vara lui 1894, în salonul unei pictoriţe  pe nume Madeleine Lemaire, cea care se ocupa de ilustrarea primei cărţi a lui Proust, „Plăcerile şi zilele”, unde aveau să fie incluse şi patru piese pentru pian, compuse de Hahn. Împărtăşind iubrea pentru pictură, literatură şi admiraţia pentru compozitorul francez Gabriel Faure, nu a durat mult până când între cei doi s-a format o legătură puternică.  

La scurt timp, în ciuda atenţionărilor pictoriţei, Proust şi Hahn au călătorit în Bretania, în septembrie 1895. Această călătorie avea să constituie inspiraţia scriitorului pentru descrieri din cel de-al doilea şi cel de-al patrulea volum din „În căutarea timpului pierdut”. 

Într-o scrisoare adresată de Hahn Madeleinei Lemaire, acesta i se adresează cu „mamă”, spunându-i că Marcel şi celălalt băiat îi vor scrie mai multe a doua zi. În volumul ”Proust and the Arts”, editat de Christie McDonald şi François Proulx, autorii punctează că Hahn se raporta la pictoriţă ca la un părinte adoptiv, cei doi fiind conştienţi că ea era cea care le proteja relaţia. 

Relaţia lor a luat sfârşit în 1898. Totuşi, au rămas prieteni, continuând să îşi scrie, mai mult Hahn lui Proust însă.

„Totul în viaţă e o chestiune de neînţelegere. Poate crezi că mă descurc fără veştile tale, e un semn că tu te descurci uşor fără ale mele...Dar nu voi renunţa cât timp am această mare afecţiune pentru tine…te rog ia seamă, că mai presus de toate nu e nicio urmă de reproş aici, iubindu-te aşa cum o fac, eşti singura fiinţă pe care nu o pot blama că îmi scrie atât de puţin pentru că ştiu toate motivele care te opresc din a-mi scrie mai des”- Reynaldo Hahn către Proust.

Marcel Proust şi Reynaldo Hahn au ţinut legătura peste ani. În 1915, spre exemplu, cel din urmă, înrolat în armată, îi trimitea autorului  o scrisoare însoţită de o fotografie cu el în uniformă. Chiar şi ani mai tâziu, legătura se păstrase, la fel şi codul  în care îşi scriau, aşa-numitul „lansgage”. Conform nonsolusblog, Hahn termină această scrisoare cu un cuvânt inventat de ei, „Hasdouen”.