Crăciunul cel de toate zilele

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noel III

La uşa bisericii catolice este mereu la slujba de duminică un domn discret, care apelează la mila credincioşilor. Din puţinul lui, de Crăciun a adus o pungă mare de bomboane, din care a împărţit tuturor copiilor.

Putem serba Crăciunul dacă nu suntem credincioşi?  La această întrebare, o călugăriţă venită în Franţa dintr-o ţară africană aflată în război a desenat împreună cu elevii mei un Brad în care sunt valorile pe care le sărbătorim de Naşterea Domnului. Partajarea bucuriei înseamnă şi respect, şi iertare, şi să îl asculţi pe cel de lângă tine. Amitié. Înseamnă să îi zâmbeşti, înseamnă să îl ajuţi pe cel care are nevoie. Să fii bucurie pentru celălalt. Dacă ai inima caldă, îi vei bucura pe ceilalţi, familie, prieteni şi necunoscuţi. Iar asta poţi face în fiecare zi.

Crăciunul cel de toate zilele. Copiii care au participat la ceremonia religioasă pe care a organizat-o călugăriţa au primit ciocolată caldă şi au adus mâncare pentru săraci.

Colindele noastre se potrivesc bine aici. Un cântec în care în acelaşi timp să vesteşti bucuria Naşterii şi să urezi de bine celor care te primesc în casa lor. Substantivul colindă şi verbul a colinda. Un obicei minunat, mi-au spus elevii. Să mergi la prieteni, la familie, la vecini, fără rendez-vous, Partager la joie. O semnificaţie uşor uitată. Lăudaţi şi cântaţi, şi vă bucuraţi! Când v-aţi colindat ultima dată prietenii?

Le-am povestit copiilor despre Moş Gerilă. Le-a fost aproape imposibil să înţeleagă. De ce ai interzice Crăciunul? De ce ai pune altceva în locul său, m-au întrebat. Să ne bucurăm pentru că suntem liberi să sărbătorim sau nu Crăciunul, să fim sau nu credincioşi, a fost concluzia discuţiei noastre.

Pentru a dărui din bomboanele noastre nu ne trebuie decât să privim cu simpatie în jur. Vom găsi pe cineva care să se bucure de ele.

Crăciun cu multă voie bună şi cu oameni pe care să îi înveseliţi vă doresc!
Arbre Noel
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite