Despre elite, altfel

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două cărţi, apărute în anul 2004 şi 2005, la editura bucureşteană Curtea veche- Între Vatican şi Kremlin şi Biserica Ortodoxă în primul deceniu comunist, cărţi dedicate feluritelor aspecte ale vieţii religioase şi destinului Bisericii ca instituţie.

O carte scrisă în colaborare cu politologul Vladimir Tismăneanu despre una dintre cele mai fascinante şi ticăloase figuri din istoria comunismului în România, nimeni altul decât Leonte Răutu –Perfectul acrobat (Editura Humanitas, Bucureşti, 2008) . O serie de trei volume, apărute tot la Humanitas, despre politicile şi elitele culturale în feluritele etape ale regimului comunist în România- Literatura şi artele în România comunistă- 1948-1955 (2008), Politicile culturale comuniste în timpul regimului Gheorghiu-Dej (2011), Viaţa intelectuală şi artistică în primul deceniu al regimului Ceauşescu 1965-1974 (2014). O carte aflată în pregătire al cărui titlu(de lucru?) este Literatură şi ideologie în anii 1970 şi 1980. Nenumărate studii şi articole apărute în reviste de specialitate ori în publicaţii culturale de primă mărime şi de amplu impact.

Toate acestea figurează pe cartea de vizită a lui Cristian Vasile, cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Istorie “Nicolae Iorga”. Pe care îl reîntâlnim acum în calitate de coordonator dar şi de autor al unui studiu pe coperta cărţii “Ne trebuie oameni!” Elite intelectuale şi transformări istorice în România modernă şi contemporană. Volum apărut în anul 2017 la editura Cetatea de Scaun din Târgovişte, editură despre care trebuie să spun că dispune de o consistentă şi extrem de performantă ştiinţific colecţie dedicată studiilor de istorie.

Lui Cristian Vasile i-au stat alături cinci cercetători. Patru dintre ei – Ionuţ Florin Biliuţă, Valentin Săndulescu, Camelia Zavarache, Anca Maria Şincan sunt istorici, cu doctorate în domeniu susţinute fie la Universitatea Central-Europeană din Budapesta, fie la Institutul “Nicolae Iorga”. Cel de-al cincilea – Călin Cotoi- este licenţiat în Medicină şi Sociologie şi are un doctorat în Filosofie. Cei şase- alţi şase care nu au nici o legătură cu primii, cei ce au provocat o anume vâlvă în ultimele luni de existenţă ale puterii comuniste din România- şi-au reunit eforturile şi au alcătuit o carte al cărui prim titlu – Ne trebuie oameni!-  reproduce un strigăt şi patetic, şi disperat al lui Nicolae Iorga, strigăt datând din anii de după Marea Unire din 1918.

Subtitlul – Elite intelectuale şi transformări istorice în România modernă şi contemporană – lămureşte doar parţial enigma. Realizăm că volumul îşi propune să urmărească ce s-a întâmplat cu elitele după feluritele răsturnări istorice şi sociale ce au marcat istoria României în perioada modernă şi contemporană. Lămuririle definitive ne sunt aduse de capitolul introductiv foarte elaborat, scris de Cristian Vasile, capitol intitulat Elitele intelectuale şi procesele de modernizare.

Înţelegem clar că lucrarea nu se doreşte eminamente o colecţie de studii referitoare la procesul de conservare a unor elite (culturale,religioase, ştiinţifice), ci o carte perfect articulată care să ofere o perspectivă nouă. Nu în antiteză cu cele anterioare, ci complementară acestora căci ea dovedeşte complexitatea fenomenelor din zona “suprastructurii” înregistrate în timpul desfăşurării unor momente-cheie din istoria modernă şi contemporană a României.

Mai exact. Îndeosebi atunci când este vorba despre destinul elitelor în trecerea bruscă de la societatea capitalistă la comunism se vorbeşte despre eliminare, exterminare, lungi perioade de puneri la index. Nimeni, cu atât mai mult semnatarii capitolelor din cartea coordonată de Cristian Vasile, nu le neagă. Au fost însă şi alt gen de fenomene. De preluare, e drept, preluaţii trebuind să plătească marele preţ, preţul de conştiinţă, al reconversiei. Aşa s-a întâmplat cu mulţi dintre cei fascinaţi de doctrina legionară “preluaţi” de regimul antonescian şi, mai apoi, de comunişti. Despre ei scrie Valentin Săndulescu în consistentul capitol intitulat Convertiri şi reconvertiri: elite academice şi culturale şi schimbarea politică în România anilor 1930-1965. Sau cu specializaţii în psihologie (Mihai Ralea, Alexandru Roşca, Mihai Beniuc), formaţi în şcoli occidentale (ultimii doi au început în calitate de discipoli ai lui Florian Şetfănescu-Goangă), care, fie au făcut lupinguri politice, fie au trecut cu arme şi bagaje de partea “izvorului de aur” reprezentat de “înaintata” ştiinţă (psihologie) sovietică, fie, pur şi simplu, şi-au abandonat complet profesia. Despre ei, destinul şi scrierile lor, avem la dispoziţie exemplarul studiu Geometria unei relaţii complexe: elite, modele, ale modernizării statale şi regimuri politice în România secolului XX semnat de Camelia Zavarache.

Celor ştiute despre complicatele raporturi dintre Stat (reprezentat de Partidul Comunist, în calitatea lui de forţă politică conducătoare, în fapt dictatorială) şi Culte li se adaugă “dezvăluirile” despre ceea ce aş numi “miraculoasa carieră” a lui Gheorghe Nenciu. Persoană cu activitate binecunoscută înainte de instalarea regimului comunist, preluat fără probleme de acesta şi instalat în fruntea Departamentului de Stat pentru Culte, în pofida a nenumărate reclamaţii de corupţie. “Debarcat” din funcţie abia în 1977 sub acuzaţia de “salvare a legionarilor”. Respectivele “dezvăluiri”, temeinic argumentate se găsesc în capitolul intitulat Portretul lui N. Despărţirea de ortodoxia comunistă: despre politica religioasă după 1948, capitol scris de Anca Şincan.

Au şi cuvintele istoria lor! Ştim foarte bine că în comunism erau liste întregi de cuvinte interzise. Despre “eclipsa” şi “revenirea” unor cuvinte precum modern, modernitate, modernism, despre felul în care ele au fost înlocuite în literatură şi viaţa socială ( le-au luat locul progres, dezvoltare, progres social) scrie Cristian Vasile în studiul intitulat Modernitate, modernism, modernizare între discurs ideologic şi realitate în România comunistă.

Interesant, poate şi pentru că prezintă un Manea Mănescu altfel, preocupat în feluritele momente ale carierei de implementarea ciberneticii în România, este capitolul Profesii ale riscului. Economişti, statisticieni şi ciberneticieni în perioada socialistă. Nu, autorul studiului, istoricul Narcis Tulbure, nu face din fostul premier şi om de încredere al lui Ceauşescu o “figură solară”. Ne dezvăluie dublul joc al acestuia, limitat atât de propriile lui capacităţi intelectuale, dar şi de apartenenţa politică şi ideologică într-un context mai amplu legat de felul în care erau ascunse, manipulate datele economice în România comunistă.

Mărturisesc că, din motive de interes pur personal, am citit cu mai multă implicare acele capitole referitoare la elite în perioada comunistă. Ceea ce nu înseamnă că celelalte două capitole ale cărţii- “Agenţii schimbării”: Clerul ortodox din Principatele Române, datorat lui Ionuţ Biliuţă, şi Holeră, igienă, modernizare socială şi degenerare rasială în România secolului al XIX lea , scris de Călin Cotoi, nu m-au interesat deopotrivă.

Cristian Vasile (coordonator) - “NE TREBUIE OAMENI”-Elite intelectuale şi transformări istorice în România modernă şi contemporană; Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2017

lite intelectuale şi transformări istorice în România modernă şi contemporană
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite