Dincolo de bârfe şi de clişee

În calitate de “povestitoare de întâmplări adevărate”, cum se autodefineşte, Tatiana Niculescu a publicat până în vara anului 2019 la prestigioasa editură bucureşteană Humanitas câteva titluri importante, repede intrate în categoria marilor succese de librărie. A best-seller- urilor, cum să spune.

Personajele “povestirilor” scrise de Tatiana Niculescu au fost Regina Maria (Regina Maria, ultima dorinţă), Regele Mihai (Mihai I, ultimul rege al românilor), Corneliu Zelea Codreanu (Mistica rugăciunii şi a revolverului) şi Arsenie Boca (Ei mă consideră făcător de minuni). Acestor patru titluri li s-a adăugat recent Regele Carol II şi Elena Lupescu dincolo de bârfe şi de clişee, a cărei lansare oficială a avut loc cu ocazia Bookfest 2019.

Nici în cazul acestei recente întreprinderi editoriale ale cărei origini sunt cu lux de amănunte explicate de Tatiana Niculescu în Argument, autoarea nu îşi revendică statutul de istoric. Tatiana Niculescu a abordat subiectul dorind să îşi lămurească mai întâi ei însăşi adevărul despre penultimul rege al românilor şi cea supranumită cu dispreţ Duduia. Un cuplu despre care mai toată lumea ştie (cât şi cum ştie) din rodul “rodul fructuoasei cooperări dintre propaganda liberală anticarlistă, antisemitismul interbelic şi istoriografia legionară, asimilate şi îmbogăţite de cei patruzeci de ani de măsluire a monarhiei operate de comunism”. Aşa se face că scriitoarea a citit cărţi, a explorat arhive, a comparat şi juxtapus mărturii, a cercetat corespondenţa celor doi şi astfel a încercat să afle răspunsuri la două întrebări cheie. Şi anume, cât adevăr şi câtă minciună se ascund în spatele bârfelor şi clişeelor care prezintă legătura dintre Carol al II lea şi Elena Lupescu ca ceva demonic, maladiv, oricum la limita dacă nu cumva chiar dincolo de limita normalului, ţinând mai degrabă de fiziologic şi nicidecum de sentiment. Dar şi dacă relaţia aceasta a avut repercusiuni grave asupra felului în care şi-a exercitat îndatoririle de rege Carol al II lea şi, implicit, asupra destinului României anilor ‘30. Mai exact. Ar fi putut oare fi istoria României mai generoasă, mai senină dacă Regele i-ar fi fost fidel soţiei sale, Elena şi nu ar fi eşuat în tot felul de legături extra-conjugale dintre care cea cu mult hulita doamnă Lupescu a durat până la sfârşitul vieţii? “Demersul meu - precizează Tatiana Niculescu - nu este acela al unui istoric care judecă, evaluează şi încadrează în fişierul unei epoci personaje şi evenimente istorice sau politice. O biografie este povestea unei vieţi în contextul social, cultural şi familial al epocii ei. Scriind biografia acestui cuplu, m-a interesat să mă apropii cât mai mult de viaţa regelui şi a Duduii, să o privesc prefăcându-mă că nu ştiu ce a urmat, să le retrăiesc dragostea, frustrările, laşităţile, îndoielile şi disperările, punându-mă mai curând în pielea lor decât în aceea a detractorilor lor şi evitând, pe cât posibil, interpretarea unor decizii politice, locuri comune ori punctele de vedere partizane ”.

Acum, trebuie spus că opiniile despre regele Carol şi viziunea istoricilor despre domnia lui s-au mai nuanţat în vremurile din urmă. În capitolul dedicat teribililor ani 1939-1940 inclus în cartea Focul ascuns în piatră, Adrian Cioroianu arăta că Suveranul nu a fost deloc indiferent la semnele timpului, că le-a intuit prevestirile, că a făcut cam tot ceea ce a fost posibil să le contracareze. Ceea ce înseamnă şi că iubirea lui pentru Duduia (una clar autentică, fapt dovedit de fragmentele din scrisorile lui către aceasta reproduse în cartea ei de Tatiana Niculescu) nu i-a întunecat deloc minţile. La rândul lui, profesorul Lucian Boia, în cartea Suveranii României. Monarhia. O soluţie, arată că ar cam fi venit timpul ca figura penultimului Rege al României să nu fie chiar atât de demonizată precum este. Scrie Tatiana Niculescu, răspunzând la întrebarea ”ar fi fost România cu totul alta fără dragostea lui Carol al II lea pentru Elena Lupescu” ori la aceea de genul ce ar fi fost dacă ţara ar fi fost condusă de Corneliu Zelea Codreanu, de un monarh pro-sovietic sau de un alt Carol?”: “Cu siguranţă că politica internaţională a vremii nu s-ar fi schimbat, dar, pentru România, deznodământul ar fi venit, poate, mult mai curând. Dacă Elena Lupescu ar fi fost acceptată sau măcar ar fi fost tolerată de familia regală şi de politicienii cu deschidere democratică, aşa cum ar fi vrut Carol, România Mare tot nu ar fi fost salvată de efectele crizei economice şi de interesele statelor care se socotiseră nedreptăţite după Primul Război Mondial”.

Sigur, poziţia pe care se situează în chip declarat şi asumat Tatiana Niculescu nu prea ţine şi nu prea avea cum să ţină cont de suferinţele, dezamăgirile, frustrările Elenei, ale Reginei Maria ori ale lui Mihai I. Biografa cuplului Carol al II lea - Duduia spune că Regele Carol s-ar fi purtat totuşi cel puţin corect faţă de fiul său şi nu uită nici să menţioneze că acesta nu a dorit să îşi revadă niciodată tatăl, deşi din ianuarie 1948 şi unul, şi cel[lat au mâncat amara pâine a exilului. Cartea lui Stelian Tănase Convorbiri cu Regele Mihai conţine multe pasaje în care tonul critic se amestecă cu ostilitatea făţişă a fiului la adresa tatălui. Ţine şi aceasta, totuşi, de efectele asupra unor terţe persoane ale iubirii celor doi. Iubire a cărei autenticitate şi mai ales normalitate o documentează convingător cartea Tatianei Niculescu. Nenorocirea a făcut ca Duduia să fie de origine evreiască, iar Carol, rege.

Tatiana Niculescu - Regele şi Duduia - Carol II şi Elena Lupescu dincolo de bârfe şi de clişee; Editura Humanitas, Bucureşti, 2019