Efectul FILIT

Festivalul Internaţional de literatură şi traducere de la Iaşi (FILIT), ediţia a 5-a, a reuşit să înroşească sinapsele reţelelor sociale: înaintea, în timpul şi după evenimentul desfăşurat între 4 şi 8 octombrie, participanţii - peste 300 -  au arătat o surescitare entuziastă şi o efervescenţă vecină cu euforia. Nu-i aşa că nu avem nevoie decît de un pumn de cuvinte pentru a fi fericiţi? E ceea ce face literatura din noi.

Dincolo de adicţia de a ne etala emoţiile (literare) pe Facebook, ce rămâne cu adevărat dintr-un festival de literatură e palpabil: i-am văzut pe scriitori, de cele mai multe ori ochi în ochi, alteori de la distanţa mulţimii, i-am ascultat confesându-se, le-am perceput emoţia, forţa, am râs împreună, făcând parte dintr-o miraculoasă conectare pe viu la spiritul lor şi la puterea nemăsurată a cuvintelor de a da sens lumii şi individului în lume.

FILIT 2017 a fost un fel de ţarc uriaş al literaturii, cât Iaşiul de mare, unde aveai şansa să-l vezi, spre exemplu, pe Gao Xingjian, laureat al Nobelului pentru literatură în 2000, păşind în curtea bojdeucii lui Creangă din Ţicău, pe Olga Tokarczuk, vibrând ca un mac roşu incandescent, pe scena Teatrului Naţional sau pe Emil Brumaru, recitând şi vorbind poezie, înconjurat de o sală arhiplină de tineri la Casa Dosoftei.

Mircea Cărtărescu, Olga Tokarczuk şi Robert Şerban

Nimeni n-a putut să fie peste tot, la dezbaterile de la Universitate sau de la Institutul francez, la întâlnirile Alecart, ale scriitorilor cu liceenii sau la clubul Logos, la dialogurile din Casa FILIT - cortul alb din inima Iaşiului: cu o culpabilizare delicioasă, mi-am făcut FILIT-ul meu personal, de care dau seama aici, parţial şi subiectiv, luând în braţe formularea superbă a lui Bogdan Creţu, critic literar şi profesor universitar. „Un text devine literatură în acelaşi mod în care o partitură devine muzică“, i-a răspuns Bogdan Creţu scriitorului somalez de limbă engleză Nuruddin Farah, care-şi întreba partenerii de dezbatere ce anume numim literatură într-o împreunare de cuvinte. Când o partitură e interpretată, când o pagină e citită, când scriitorul e ascultat, când există o transmisiune, doar atunci se aude sunetul acela esenţial care legitimează gratuitatea artei, a literaturii.

La excelenta întâlnire moderată cu mână sigură de Bogdan Creţu s-a mai pus o întrebare fertilă, esenţială pentru scriitorii stabiliţi în altă parte decât ţara de origine. Ce e „acasă“?. „Acasă e oriunde NU am voie să intru. Acolo e paradisul.“ a răspuns acelaşi Nuruddin Farah, scriitor de limbă engleză interzis, condamnat la inexistenţă în ţara sa natală, Somalia, cu care întreţine de altfel, prin literatură, un emoţionant cordon ombilical: „Mi-am menţinut ţara în viaţă scriind despre ea“. „Dacă eşti acasă cu tine, eşti acasă în multe locuri“ am auzit-o spunând pe Dana Grigorcea, scriitoare de limbă germană stabilită în Elveţia, cea care mărturiseşte că, precum personajele ei, nu face decât să caute Bucureştiul în toate celelalte oraşe din lume. Pentru Ioan T. Morar, stabilit în Franţa, acasă e desigur „acolo unde scoţi totul din valize şi pui valizele pe dulap“, însă cea mai bună casă pentru un autor rămâne cartea pe care o scrie sau a scris-o.

Ce e „acasă“? Cu scriitorii Nuruddin Farah, Dana Grigorcea, Ioan T. Morar şi Bogdan Creţu

Beneficul efect FILIT: mărturisesc că înainte de festival n-am ştiut nimic despre Nuruddin Farah, născut în 1945 în Somalia, romancier, dramaturg şi autor a numeroase eseuri polemice, iniţiatorul în anii 1970 al transcrierii dialectelor somaleze în alfabet latin. În prezent profesor invitat la Bard College la New York, scriitorul african a fost tradus şi în limba română cu titlul Ascuns la vedere, apărut la Polirom în 2015. Prin FILIT, Iaşiul l-a avut oaspete, un creator profund şi modest, un spirit ironic şi bonom, o voce puternică de scriitor dezrădăcinat pentru care relaţia cu ţara interzisă a fost nevroza care i-a alimentat continuu scrisul, autentic. 

Aleg un alt stop-cadru, o fotografie în plan larg, de fetru moale şi senzual, ca să mărturisesc cum e să te cufunzi în anonimatul splendid al sălii Teatrului Naţional din Iaşi, între alte câteva sute de oameni fericţi să-i asculte pe scriitori, Mircea Cărtărescu şi autoarea poloneză Olga Tokarczuk într-o complicitate luminoasă, dirijată de Robert Şerban. Mircea Cărtărescu - ca un copil încântat povestind despre caii care păşteau pe acoperişul de iarbă al unor turnuri din America, Olga Tokarczuk gesticulând cu toată fiinţa, „uneori îmi ajunge să fiu om, aş vrea să fiu şi altceva“, şi între ei pelerinajul voluntarilor FILIT cu fiţuicile de întrebări venite din sală, „dacă ar fi să trăiţi într-un poem care ar fi acela şi de ce“.

A fost un ping-pong spectaculos de replici şi de confesiuni în duel. Olga Tokarczuk scrie „căutând disperată un cititor“, cu încredinţarea că există o particularitate a literaturii central-europene, una care nu prea iubeşte femeile, o literatură traversată de experienţa totalitară şi de prezenţa sensibilităţii evreieşti. Mircea Cărtărescu, citându-l pe Nabokov, e convins că literatura „se înţelege cu şira spinării“, nu cu compasul delimitărilor geografice, pentru că tot scrisul intens nu e altceva decît poezie, iar literatura, fie ea din est, din sud, din vest sau din nord, e în esenţă aceeaşi, atîta vreme cât „te face să atingi cerul cu mâna“.

Miraculosul efect FILIT: spectatorii din sala plină a Teatrului Naţional au pus atîtea întrebări pe hârtiuţele ajunse la moderator, încât Robert Şerban a fost gata să se transforme într-o uşă de frigider, tapetată cu post-it-uri literare.

Scriitorul Gao Xingjian la Bojdeuca lui Creangă

Ce e „acasă“ pentru Gao Xingjian, Premiul Nobel pentru literatură în 2000, creator polimorf, pictor, dramaturg, cineast, romancier şi poet care, locuind în China până în 1987, a hotărât, după evenimentele din Piaţa Tiananmen, să se stabilească în Franţa şi să nu se mai întoarcă niciodată în ţara limbii sale de scriitor. Libertatea a fost tema cheie a întâlnirilor cu marele scriitor tradus în 40 de limbi, limba română fiind, de curând, cea de-a 41-a, cum a subliniat jubilatoriu în timpul dialogului dens cu Bogdan Ghiu.

În China fiind, Gao Xingjian l-a tradus pe Eugen Ionescu, Cântăreaţa cheală – pentru care a trebuit să iventeze o limbă chineză care nu exista nicăieri până atunci, dar a fost fascinat de piesa Rinocerii, cu acest sentiment trăit acut în timpul revoluţiei culturale, al riscului „rinocerizării“, când toată lumea se ascundea sub o mască. Publicarea în limba franceză a romanului Muntele sufletului (La Montagne de l’âme), care i-a adus o mare notorietate lui Gao Xingjian, a fost subiect de conferinţă, cu acelaşi fir roşu al temei libertăţii, pe care traducătorul său, Noel Dutrait, prezent la FILIT, a susţinut-o la Universitatea Cuza din Iaşi. Laureatul Nobel lasă o mare libertate traducătorului, iar Noel Dutrait, profesor emerit de literatură chineză la Universitatea Aix-Marseille din Franţa, a povestit cald şi plin de miez din culisele acestei traduceri „infidele“ care a durat trei ani, cu negocieri savuroase şi renunţări inerente între lumi atît de diferite pe teritoriul ideilor şi al literaturii.

L-am întrebat pe Gao Xingjian dacă faptul de a scrie literatură ajunge să vindece sau dimpotrivă să adâncească „le mal du pays“, melancolia originilor. Scriitorul de Nobel mi-a răspuns că nostalgia nu e o energie care te duce înainte, scrisul în schimb deschide o cărare care merge totdeauna către viitor. La 77 de ani, Gao Xigjian a mărturisit pe scena Naţionalului ieşean că a avut norocul şi fericirea să trăiască trei vieţi distincte: cea din China, cea din Franţa şi cea de cetăţean al lumii. Dovadă prezenţa sa la Iaşi, un loc plin de cititori despre care nu ştia până ieri că există. Miraculosul efect FILIT: Iaşiul începe să existe pe hărţile celor mai importanţi scriitori ai lumii.

Despre fabulosul efect FILIT al Maratonului de poezie - cu 300 de spectatori la miezul nopţii în mijlocul Iaşiului, ascultându-i vrăjiţi pe poeţii de azi - voi scrie într-un articol viitor. Ca şi despre alte nenumărate întâlniri cu scriitori români şi străini, cu traducători sau jurnalişti, cu cititori şi profesori de literatură, cu voluntari şi liceeni, tineri care se formează cu acest sentiment pe care FILIT-ul îl sădeşte de timpuriu în fiinţa lor: scriitorii sunt importanţi, literatura e vie când ne aduce împreună, stârnind emoţii şi idei dintr-un pumn de cuvinte.

Reverenţa n-ar fi completă dacă n-am recunoaşte că FILIT nu înseamnă doar oaspeţi, ci şi un excepţional spirit de echipă, în culise. Împreună cu managerul Lucian Dan Teodorovici - care a preluat ştafeta festivalului de la Dan Lungu - Florin Lăzărescu, Monica Salvan , Amelia Gheorghiţă, Georgiana Leşu au ridicat ştacheta foarte sus printr-o organizare impecabilă, profesionistă. Dacă ar exista un seismograf care să măsoare febrilitatea, cantitatea de energie şi de stres necesară aducerii împreună a peste 300 de invitaţi sau imensa diplomaţie obligatorie în faţa orgoliilor atîtor creatori, cred că echipa Muzeului Naţional al Literaturii Române din Iaşi, organizator principal al FILIT, ar bate toate recordurile.

M-am întrebat ce le motivează efortul şi pasiunea. Foarte probabil astfel de întrebări - mai frumoase decît orice răspuns - precum cea venită de la o tânără din public pentru scriitorul FILIT de pe scenă:

„Care e legătura între literatură şi fericire?“

Mergeţi la FILIT şi veţi afla.

............................

Scriitori FILIT 2017, traduşi în limba română:

Mircea Cărtărescu, Solenoid, Humanitas, 2015; Peisaj după isterie, Humanitas, 2017; Orbitor, Humanitas, 1996, 2002, 2007.

Nuruddin Farah, Ascuns la vedere, Polirom, 2015.

Gao Xingjian, O undiţă pentru bunicul meu, Polirom, 2017; Literatură şi libertate, Editura Muzeelor literare, 2017.

Dana Grigorcea, Sentimentul primar al nevinovăţiei, Humanitas, 2016.

Ioan T. Morar, Sărbătoarea corturilor, Negru şi Roşu, Lindenfeld, Polirom, 2013, 2016.

Olga Tokarczuk, Străveacul şi alte vremi, Polirom, 2002; Rătăcitorii, Editura Art, 2013; Casă de zi, casă de noapte, Cartea de ştiinţă, 2017.