Fals jurnal de ieri şi de azi. O scrisoare de la Constantin Noica

19.XII. 1986 Păltiniş. Stimate şi iubite Domnule Săraru, Abia de curând am avut răgazul să citesc cum trebuie romanul Dvoastră. Nu-mi veţi lua în nume de rău întîrzierea; mă aflu în acel ceas al vieţii cînd nu mai pot ieşi din matcă, mai ales pentru unui roman, de citit întreg.

Abia de curând am avut răgazul să citesc cum trebuie romanul Dvoastră. Nu-mi veţi lua în nume de rău întîrzierea; mă aflu în acel ceas al vieţii cînd nu mai pot ieşi din matcă, mai ales pentru unui roman, de citit întreg.

Îmi plac mult construcţia şi scrisul Dvoastră. Ştiţi admirabil să împletiţi lumi diferite, să folosiţi evocări cînd trebuie şi simplul dialog alteori. Pe de altă parte aveţi cîteodată un frumos suflu al prozei, de care nu abuzaţi însă. Vi s-ar putea reproşa că nu adînciţi şi conturaţi personaje. Dar trăim (şi nu numai aici) într-o lume în care relaţia primează asupra substanţei şi unde substanţa ţine de altceva decît de indivizi. Aceştia n-au decît relaţii exterioare, într-o lume dominantă, cum îmi place să spun, de spiritul „conjuncţiei”, al simplelor conective.

Dacă-mi place totul în felul în care construiţi şi scrieţi, trebuie să vă spun că, întocmai romanului contemporan de pretutindeni, nu aveţi şi nu puteţi avea o materie care să reziste. Proust avea încă, evocînd, ce spune. Joyce nu mai are: romanul francez nou nu mai are.”Societate” nu există, sau nu s-a refăcut încă; totul s-a uniformizat şi nicăieri nu se întâmplă nimic, decît acte teroriste sau dezastre.

Nici iubirea nu mai e iubire, nici revoluţia revoluţie. Mă întrebam cîteodată dacă n-aţi pus cu oarecare ironie titlul de : „Dragoste şi revoluţie”.

Nu mi se pare o problemă adînc umană faptul că un membru de partid e scos din Directorat. (Mă întreb ce-l aşteaptă pe Tocsobie...). Peste 50 de ani – probabil tot în comunism – asemenea şi multe alte probleme, de acelaşi soi, vor fi total lipsite de conţinut. După cîte ştiu, o revoluţie se face nu cu demnitari, ci cu luptători. Nu mai e, fireşte, ceasul lor exclusiv, dar de vreme ce sînt şi ei oamnei, ca primii, omenescul lor ar interesa într-un roman, iar nu situaţiile exterioare.

Aud că romanul siberian spune ceva. Cel sud-american îmi pare a folosireţete învechite. Ce ar putea face orice scriitor cu înzestrarea Dvoastră, nu ştiu. În genere, nu mă pricep la critică literară şi probabil am spus şi mai sus cîteva prostii. Dar le-am spus cu toată sinceritatea pe care v-o datorează cineva care crede în scriitorul din Dvoastră, admirînd deopotrivă omul ales al vieţii noastre publice.

Vă doresc mari împliniri pe ambele planuri şi vă trimit calde urări pentru Noul an. Scrisoarea mea nu cere răspuns. Am restrîns aproape total şi corespondenţa, odată cu restrîngerea pielii de sagri, ca în Balzac.

Al Dvoastră sincer devotat,

Constantin Noica

P.S. Dinu Săraru – pagini din Jurnalul unui personaj controversat provocat de Vartan Arachelian, în curs de apariţie