FRAGMENT „Imaginea celuilalt. Negri, evrei, musulmani şi ţigani în arta occidentală în zorii epocii moderne. 1453-1800”, de Victor Ieronim Stoichiţă

Victor Ieronim Stoichiţă                                                                                         Fotografii: David Muntean

Sâmbătă, 21 aprilie, de la ora 17.30, librăria Humanitas de la Cişmigiu va găzdui o întâlnire cu reputatul istoric de artă şi profesor la Universitatea din Fribourg Victor Ieronim Stoichiţă, care revine în faţa cititorilor din Bucureşti pentru prezentarea volumului „Imaginea celuilalt. Negri, evrei, musulmani şi ţigani în arta occidentală în zorii epocii moderne. 1453-1800”, publicată la Editura Humanitas.

 Invitaţi alături de autor sunt Anca Oroveanu şi Ruxandra Demetrescu, istorici de artă şi traducătoare ale volumului. Ioana Măgureanu, istoric de artă, şi Andrei Oişteanu, etnolog, antropolog, istoric al religiilor şi mentalităţilor.

Detalii de tablou, gesturi, portrete şi trupuri, contraste, tehnica marilor maeştri sunt câteva dintre elementele analizate şi alăturate unor fragmente literare şi unei vaste selecţii de tablouri sau gravuri, între care găsim opere de Giotto, Leonardo da Vinci, Tiţian, Peter Paul Rubens, Albrecht Dürer, Hieronymus Bosch, Paolo Uccello, Caravaggio şi Rembrandt. Această carte a fost construită pe baza celor cinci conferinţe pronunţate de Victor Ieronim Stoichiţă la Paris în cadrul seriei Catedra Luvrului, care au avut loc în Auditoriul Muzeului Luvru în septembrie şi octombrie 2014. 

Pregătirea şi publicarea conferinţelor a fost precedată de cursuri şi seminare consacrate imaginii alterităţii susţinute la Universitatea Fribourg din Elveţia şi la Universitatea Elveţiei Italiene din Lugano.

-FRAGMENT-

Frumuseţi negre

„Cum am văzut deja, în ochii călătorului Celălalt este, în primă instanţă, „un corp“ şi doar accidental sau prin incidenţă „un chip“. La fel se întâmplă la Bosch, care îşi populează universul cu siluete sumbre, dar indefinite. Este, poate, unul din motivele pentru care în călătoria sa prin Ţările de Jos şi aflat în vizită la contele de Nassau pe 27 august 1520, Dürer pare să nu fi fost în nici un fel interpelat de Grădina deliciilor, care îl frapase atât de puternic, cu trei ani mai devreme, pe Antonio de Beatis. În însemnările în care relatează vizita sa la palatul din Bruxelles, artistul german menţionează frumuseţea edificiului, vederea splendidă care se descoperă de pe înălţimile lui, calitatea unei picturi de Hugo van der Goes şi întârzie asupra impresiei pe care i-a produs-o contemplarea unui mare meteorit, căzut la pământ pe domeniul seniorului. Nici un cuvânt despre Bosch, însă.

Unul din motivele acestei tăceri poate să fi fost faptul că interesul artistului faţă de figurile alterităţii se îndreptase deja de bună vreme în altă direcţie, focalizându-se pe studiul chipului ca loc al manifestării individului, dar şi ca spaţiu al convergenţei stereotipurilor. Dacă există ceva cu adevărat tulburător în atenţia pe care Dürer o acordă „celuilalt“ negru, este modul în care el ezită între o simplificare sistematică a fizionomiilor în sensul unei generalizări şi cercetarea expresiei individuale. Întâi de toate, este clar că pentru Dürer, ca şi pentru majoritatea contemporanilor săi, negrul scapă canonului în vigoare: „Există mari diferenţe între albi şi negri. Chipurile negrilor sunt arareori frumoase, din pricina nasului lor prea plat şi a buzelor groase; în plus, gambele lor au o formă care le face mai puţin agreabile de privit decât cele ale albilor. Dar am văzut eu însumi negri care aveau corpul atât de bine format, încât ar fi fost dificil de găsit ceva mai frumos.“

Se citeşte aici în filigran posibilitatea unui clivaj al criteriilor estetice în funcţie de obiectul contemplării, aprecierea corpului negru devansând-o pe cea a chipului negru. Cu toate acestea, atenţia artistului se concentrează cu mai mare forţă asupra studiului chipului, şi nu a corpului. La nici câteva luni după vizitarea colecţiei contelui de Nassau, marcată de ceea ce aş numi „cecitatea în faţa Grădinii deliciilor“, Dürer a realizat unul din cele mai emoţionante portrete de negru ale Timpurilor moderne. E vorba de celebrul desen cu acul de argint reprezentând-o pe Katharina, slujnica neagră a gazdei sale din Anvers, João Brandão, comite al regelui Portugaliei.

Katharina e o slujnică (în însemnările sale de călătorie el se referă la ea ca la „maura lui Brando“), ea are douăzeci de ani – cum aflăm din inscripţia care însoţeşte portretul – şi judecată conform criteriilor estetice pe care tocmai le-am evocat, ea nu e o frumuseţe. Dar ea este, fără nici o îndoială, „o persoană“. Dürer se apropie de ea cu curiozitate, fireşte, dar şi cu simpatie şi înţelegere. Culoarea epidermei ei e sugerată prin utilizarea savantă a haşurilor şi umbrelor, iar trăsăturile chipului sunt redate cu atenţie, fără a fi şarjate sau stereotipizate. Deşi individualizată cu grijă, Katharina nu e, totuşi, o parteneră de dialog, cel mult un obiect de studiu. Şi ea ştie acest lucru. Slujnica maură a lui Brandão „consimte“, dar – antrenată în acest joc inechitabil – pleacă privirea. 

Va trebui să aşteptăm alte câteva decenii pentru ca femeia neagră să ridice privirea. Se asistă atunci la naşterea şi cristalizarea unui imaginar bogat al „frumuseţii sumbre“, ale cărei urme pot fi detectate atât în artele figurative, cât şi în poezie, în jur de 1600. E totuşi impresionant să constatăm că în evocările plastice, ca şi în cele literare, autonomia estetică a „Negrului“ rămâne relativă, căci se înscrie întotdeauna într-o poetică a „contrastului“, în care „Albul“ e implicit sau tacit prezent.” (Copyright: Editura Humanitas) 

Victor Ieronim Stoichiţă (foto: dreapta) este profesor la Universitatea din Fribourg (Elveţia) şi, din ianuarie 2018, titularul Catedrei europene la Collège de France. Este doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti şi al Universităţii Catolice din Louvain. Este membru al Academiei Naţionale Italiene şi al Academiei Europene. 

A fost titularul Catedrei anuale a Muzeului Luvru şi i-a fost conferit titlul de „Chevalier des arts et des lettres“ al Republicii Franceze. Cele mai recente scrieri: „Efectul Sherlock Holmes. Trei intrigi cinematografice“, „Despărţirea de Bucureşti. O povestire“, „Cum se savurează un tablou şi alte studii de istoria artei“, „Imaginea Celuilalt. Negri, evrei, musulmani şi ţigani în arta occidentală în zorii epocii moderne, 1453-1800“. „L’image de l’Autre. Noirs, Juifs, Musulmans et „Gitans“ dans l’art occidental des Temps Modernes“, Hazan, „Oublier Bucarest. Un récit“, Actes Sud, Arles. În februarie 2018 a susţinut la Ateneul Român conferinţa cu titlul „Călătorie în iconosferă“, în cadrul primei ediţii a seriei de conferinţe „Despre lumea în care trăim“.