FRAGMENT „Tăierea fecioarelor”, de Tatiana Niculescu, apare în librării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Tăierea fecioarelor”, de Tatiana Niculescu, este unul dintre cele mai recente titluri apărute la editura Humanitas. „Adevărul” prezintă în premieră, un fragment din roman.

„Tăierea fecioarelor” este povestea unei fetiţe care se pregăteşte pentru ritualul interzis al exciziei genitale. Ritualul are loc pe ascuns şi e condus exclusiv de femei. 

Romanul a fost scris în urma unei călătorii a autoarei în Africa. Potrivit unui raport ONU din 2016, în jur de două sute de milioane de fete şi femei au fost supuse mutilării genitale în 27 de ţări africane, precum şi în Yemen, Irak şi Indonezia. În fiecare an, în jur de trei milioane de fete sunt excizate (aproximativ şase pe minut), în timp ce, în clinici occidentale private şi la preţuri exorbitante, femei excentrice aleg de bunăvoie excizia din raţiuni de estetică erotică.

-FRAGMENT-

„ La puţin timp după ce am ajuns aici, m-am instruit într-ale postului alimentar musulman graţie bucătăresei mele şi am hotârât să urmez o dietă riguroasă. Nu i-am spus că fac asta din pricina căldurii excesive şi fiindcă vreau să mă menţin în formă, dar m-am obişnuit ca dimineaţa să beau o cafea şi, apoi, până la apusul soarelui, să nu mănânc nimic. Când aud dinspre moschee invitaţia la cină, affuraay, affuraay ummadda Muslimaay affuraay, scot din buzunar câteva curmale şi mă opresc la primul chioşc unde se vinde nectar de mango. Acasă ştiu că mă aşteaptă colţunaşi cu legume şi scoverzi calde cu miere şi scorţişoară. Mâine m-aş face afar, Issa, etiopian, somalez, dac-aş şti că pot să-mi iau câteva mii de neveste ca să le salvez de la tăiere ! Literalmente, de la tăiere. Doamne, Isuse, sunt aici de atâta timp şi nu pot spune c-am reuşit mare lucru ! Sfântă Fecioară, tu eşti femeie, cea mai minunată dintre femei, şi copilă fără prihană, ocroteşte-le !

De obicei, fac un tur al barurilor, ca să mă asigur că fetele îşi iau tratamentul şi să le mai duc ceva medicamente. Cazurile de HIV s-au dublat în ultimii ani, dar nenumărate alte infecţii atacă trupurile frumoase ale prostituatelor care vin din toate ţările vecine atrase de numărul mare de militari de la noi. Unele îşi lasă copiii rahitici la Asociaţie, unde am încropit un fel de grădiniţă pentru ca femeile să-şi ştie copiii în siguranţă cât sunt la lucru. Când se înnoptează, barurile se umplu cu soldaţi şi pe cei din Legiune îi recunoşti de departe. Înalţi, musculoşi, tunşi bine, bronzaţi. Fetele îi atrag pe şoptite, încercând să se vândă cât mai bine, moi, pas cassé... Sărmanele speră că vor câştiga destui bani ca să-şi hrănească copiii şi să mai trimită vreun sac cu orez şi părinţilor lor, prin satele de unde vin. Poliţia face razii dese şi le prinde imediat pe cele fără acte. Cine are bani să-i mituiască pe poliţişti, scapă. Cine nu…

Cea mai mare problemă o am cu femeile mutilate genital şi înfibulate. Chiar dacă unele au născut unul, doi, uneori patru copii, tot mai sângerează şi mor pe capete înainte să le pot ajuta în vreun fel. Mi-au trebuit câţiva ani buni până să le câştig încrederea şi să le dau curaj să mărturisească ce le doare. Odată cu extragerea clitorisului, se petrece nu numai o mutaţie fiziologică şi hormonală, dar parcă li s-ar anihila şi un organ esenţial al  comunicării : rar exprimă ce se petrece în trupurile şi în sufletele lor. Au o anumită resemnare în privire, pe care şefii religioşi ai triburilor şi imamii ar cataloga-o probabil drept binecuvântată sfială şi semn al stârpirii instinctelor păcătoase. Pentru cine are însă ceva experienţă în domeniu, privirea lor uşor absentă e semnul mutilării timpurii. Ele nu mai pot simţi nicio plăcere de natură sexuală, ca şi cum li s-ar fi extirpat centrii plăcerii direct din creier, iar continua durere le aduce, uneori, în ochi, un fel de detaşare faţă de propriul martiriu, care mă urmăreşte şi noaptea, în somn. Sunt nişte antilope gingaşe şi mute aceste femei răstignite pe altarul spaimelor şi al sălbăticiei masculine ! Aici am devenit aproape feminist, deşi nu-mi stă în caracter şi detest aberaţiile şi exagerările la care s-a ajuns în Europa şi în America pe această temă.

image

N-am ţinut o socoteală precisă, fiindcă ele vin şi pleacă, pe unele le văd un timp şi apoi le mai întâlnesc peste un an, doi, după ce au eşuat în vreo tentativă de a trece fără acte în Yemen, dar printre ele sunt şi fete netăiate. Fie că au fugit de frica tăierii şi au supravieţuit prostituându-se de mici, fie că familia maternă n-a avut cu ce să plătească circumcizia, au tot amânat-o şi, până la urmă, fata a fost condamnată să rătăcească prin târguri şi oraşe şi să se ofere pe un blid cu orez oricui ar fi vrut-o pentru o noapte. Nici nu ştiu ce e mai bine : să fie mutilate în speranţa că vor prinde o partidă bună de măritiş sau să scape întregi, dar cu riscul de a fi considerate curve şi marginalizate. Şi într-un caz şi în altul, puţine scapă nebătute. Pe lângă bărbaţii lor din triburi, militarii noştri sunt probabil foarte civilizaţi când e vorba de apropierea sexuală, deşi n-aş băga mâna în foc pentru nimeni. În Legiunea Străină întâlneşti uneori malaci tatuaţi pe piept şi pe braţe cu dragoni şi capete de mort şi antrenaţi în condiţii atât de dure să ucidă şi să supravieţuiască încât nu poţi şti niciodată la ce brutalităţi se dedau când scapă puţin din chingile disciplinei cazone.

După atâţia ani de organizat conferinţe, lipit afişe, asistat femei care mi-au murit în braţe, cerut fonduri pretutindeni, trimis petiţii, continui să mă simt un caraghios. Cel puţin, aşa mă văd eu în ochii guvernului acestei ţări şi ai localnicilor pe care încerc să-i conving cu toate argumentele medicale, religioase, morale, sociale posibile şi imposibile că această practică arhaică pune în pericol nu numai femeile, ci şi viitorul triburilor. Degeaba.Pentru ei, nu sunt decât un bătrân alb – la vârsta mea măcar mă respectă, fiindcă au tradiţia asta a respectului faţă de bătrâni – destul de ţicnit să fi părăsit Franţa ca să-şi rupă pingelele pe drumurile pline de pietroaie ale acestei ţări, luptând împotriva unei credinţe străvechi şi care, oricum, nu-l priveşte.” (Copyright: Editura Humanitas)

image

Tatiana Niculescu a debutat cu romanul Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006) ce a devenit piesă de teatru în dramatizarea autoarei şi în regia lui Andrei Şerban. Acelaşi roman a stat la baza filmului După dealuri, care a obţinut premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes în 2012. Între 1995 şi 2008, a fost redactor, prezentator şi apoi redactor-şef al secţiei române a BBC World Service. La Editura Humanitas a îngrijit volumul Cine mi-a ucis fiul? Dosarul Frumuşanu–Crăiniceanu se redeschide, semnat de Ştefan Frumuşanu (2015), a coodordonat volumul colectiv Iubirea din oglindă. Despre sex şi identitate (2017) şi a publicat volumele Regina Maria: ultima dorinţă (2015; ed. a II-a 2016), Mihai I: ultimul rege al românilor (2016) şi Mistica rugăciunii şi a revolverului. Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu, bestseller Humanitas 2017.

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite