Războiul Civil din Grecia (1946-1949), un capitol necunoscut al Războiului Rece

În rândurile de faţă voi semnala o lucrare de excepţie, intitulată „Războiul Civil din Grecia (1946-1949) şi emigranţii politici greci în România (1948-1982)“, care poartă semnătura profesorului Apostolos E. Patelakis.

Sunt mai mulţi ani de când îl cunosc pe profesorul Patelakis. Îmi amintesc că aflându-mă în ultimul an de studii, la Specializarea Istorie, în primul semestru, studiam Istoria Războiului Rece. Aveam cunoştinţe despre faimosul acord al procentajului din 9 octombrie 1944, când la Moscova, premierul britanic Winston Curchill şi liderul sovietic Iosif Vissarionovici Stalin conveniseră să îşi împartă sferele de influenţă. România, unde mişcarea comunistă intrase în legalitate după două decenii de activitate ilegală avea să rămână în sfera sovietică (90%), în timp ce Grecia, unde comuniştii greci au fost o forţă esenţială în lupta contra nazismului rămânea în sfera de influenţă anglo-americană (90%).

Pregătindu-mă pentru examenul la disciplina Istoria Războiului Rece, alesesem să prezint o temă de seminar dedicată începutului acestui conflict îndelungat. În 5 martie 1946, la Fulton, Missouri, Churchill vorbise publicului despre Cortina de Fier care căzuse peste Europa. Evident, se exprimase în mod impersonal, ca şi cum nu ar fi avut niciun amestec în această cădere a Cortinei de Fier.

De regulă, primul conflict al Războiului Rece care apărea în bibliografia românească era “Blocada Berlinului“, instaurată de Stalin (blocarea căilor de acces spre Berlinul de Vest, o enclavă occidentală în inima Germaniei ocupate de sovietici, reprezentând partea Berlinului ocupată de anglo-americani) şi contracarată de iniţierea de către americani a unei operaţiuni masive de sprijin aerian a populaţiei supuse la înfometare.

Citisem că în Grecia izbucnise un război civil între comuniştii greci şi democraţii fideli anglo-americanilor, însă informaţiile erau lapidare. Faptul că l-am cunoscut atunci pe profesorul Apostolos E. Patelakis mi-a schimbat optica asupra lucrurilor. Învăţasem limba elină (greaca veche), însă aveam noţiuni elementare de neogreacă. Profesorul Patelakis ne-a spus, cu ocazia unei întâlniri prilejuite de o manifestare ştiinţifică, aspecte necunoscute despre acest conflict, începând cu povestea vieţii sale. Părinţii săi, Evanghelos şi Maria Patelakis, luptători în războiul civil grec au venit în România ca refugiaţi politici. România şi celelalte state din Blocul de Est, la iniţiativa URSS acceptau pe teritoriul lor refugiaţi greci, de la copii, femei, bătrâni, până la foşti combatanţi.

Apostolos E. Patelakis s-a născut la Craiova, în 1951, în familia lui Evanghelos şi Maria Patelakis, stabiliţi iniţial în Colonia de la Ştefăneşti-Argeş, cei doi fiind primul cuplu de greci format prin căsătorie în acea colonie. A urmat şcoala, liceul şi facultatea în oraşul natal, integrându-se perfect în Bănie.

A primit repartiţie în Botiza, Maramureşului, a continuat studiile la Cluj, s-a căsătorit, şi-a întemeiat un cămin, iar în 1979, deci cu aproape patru decenii în urmă, s-a repatriat în Grecia, stabilindu-se în Salonic, unde a lucrat la Institutul de Studii Balcanice.

Apostolos E. Patelakis şi-a asumat sarcina de a scrie istoria războiului civil grec şi a refugiaţilor politici greci din România, realizând o operă de pionierat. A adunat date din arhive, presă, toate lucrările româneşti şi greceşti iar rezultatul este o capodoperă. Apostolos Patelakis nu este subiectiv, aşa cum s-ar aştepta mulţi. Obiectivitatea lucrării mă face să mă gândesc la aceea a lui Thukydides, autorul „Războiului Peloponesiac“. Apostolos E. Patelakis arată faptul că grecii au beneficiat de condiţii bune. Copiii au fost primiţi în şcoli, se încerca asigurarea învăţării limbii greceşti. Evident Apostolos Patelakis arată că maturii au primit locuri de muncă, chiar şi funcţii de conducere, chiar dacă aveau probleme în cunoaşterea limbii române. Prima ideea afinităţii ideologice, iar Apostolos Patelakis arată că în acelaşi timp se vor desfăşura naţionalizarea, colectivizarea, înlăturarea „elementelor duşmănoase“ din rândul românilor şi chiar al etnicilor greci, prezenţi de generaţii în România.

Autorul arată duplicitatea lui Stalin care a permis primirea de refugiaţi dar a trasat sarcini precise guvernelor statelor din Blocul de Est să nu permită posibililor voluntari să se alăture combatanţilor greci. Stalin trebuia să fie consecvent celor promise în 1944. În plus, aşa cum arată, în mod explicit, Apostolos Patelakis, prezentând în carte un crâmpei semnificativ din memoriile iugoslavului Milovan Djilas (Conversaţii cu Stalin), Stalin se temea şi, implicit, recunoştea supremaţia americanilor. În plus, ştia că partizanii greci nu puteau câştiga bătălia.

Aici, recunosc că în desele conversaţii avute în ultimii 15 ani cu Apostolos Patelakis, în momentul în care ne-am întâlnit la simpozioane şi conferinţele care au avut loc în Craiova, am înţeles că absenţa trupelor sovietice din Grecia, vecinătatea cu Iugoslavia lui Tito, care începea să acţioneze ca un „nealiniat“ l-au determinat pe Stalin să respecte principiul pe care i-l enunţase aceluiaşi Milovan Djilas, că armata unui stat aduce cu ea şi sistemul în statul pe care îl ocupă. Cu excepţia Austriei (spaţiul de tatonare reciprocă al celor două blocuri postbelice), toate statele prin care au ajuns trupele sovietice, au devenit comuniste.

Apostolos Patelakis notează cu acribie ştiinţifică epurările existente în rândul comuniştilor greci (ca şi în cazul românilor), împărţirea comuniştilor greci în două tabere (una pro-sovietică şi alta deschisă cooperării cu mişcările comuniste din statele rămase în blocul vest-european), ruptura româno-sovietică din 1964. În acest ultim caz, Apostolos Patelakis notează cu obiectivitate că grecii care au păstrat linia pro-moscovită au fost epuraţi şi scoşi din posturile de conducere, retrăgându-li-se şi cetăţenia. Este prezentată şi situaţia comuniştilor greci în anii Dictaturii Coloneilor, autorul trecând apoi la descrierea momentului repatrierii. Stabilit în Grecia în 1979, Apostolos Patelakis a văzut că grecii repatriaţi (tineri şi bătrâni) au avut probleme de adaptare şi integrare, acordul privind recunoaşterea vechimii din România pentru acordarea pensiei în Grecia, fiind adoptat abia în 1996 la 7 ani după căderea comunismului în România.

Comuniştii greci, ca mulţi dintre cei români, deşi admiteau că se asigura un minim, au văzut că regimul Ceauşescu se îndepărtase de teorie, accentuând cultul personalităţii şi represiunea politică prin instituţiile de forţă.

Din fiecare rând al cărţii, se poate vedea recunoştinţa exprimată de către autor, ţării adoptive pentru părinţii săi şi natale pentru el.

Mi-am propus să fac, în rândurile de faţă doar prezentarea Războiului Civil Grec ca prim conflict al Războiului Rece. Cartea de faţă este, dacă vreţi, prima enciclopedie a acestui conflict, care cuprinde 383 de pagini.

Închei rândurile de faţă, anunţându-vă că, dacă în data de 26 aprilie 2018 veţi fi în Bucureşti, veţi putea discuta cu autorul, la sediul Uniunii Elene din România, din Bucureşti, Strada Vasile Alecsandri, nr. 8, unde va fi lansată, începând cu ora 17.00, cartea Războiul Civil din Grecia (1946-1949) şi emigranţii politici greci în România (1948-1982), apărută la Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte în 2017.