Scriitorul care şi-a împuşcat accidental soţia, vrând să le demonstreze prietenilor actul Wilhelm Tell
0
Pe 6 septembrie 1951, William Burroughs, unul dintre cei mai proeminenţi scriitori americani care au influenţat literatura americană postmodernă, alături de soţia sa, Joan Vollmer, se aflau la o petrecere într-un bar din Ciudad de Mexico. Cei doi s-au hotărât să le demonstreze celor prezenţi, propriul lor act Wilhelm Tell, care s-a transformat însă, într-o tragedie care avea să marcheze atât viaţa lui Burroughs, cât şi opera sa literară.
Legenda lui Wilhelm Tell care datează de la sfârşitul secolului al XV-lea, este binecunoscută, însă nu toţi ştiu că poartă acest nume. În perioada de dominaţie a Habsburgilor, Hermann Gessler, un trimis al puterii, şi-a pus pălăria într-un par, în piaţa oraşului, cerând localnicilor să se plece în faţa pălăriei de fiecare dată când treceau pe acolo. Tell, un arcaş iscusit, a refuzat ordinul lui Gessler, iar ca pedeapsă, a fost pus să ţintească un măr aşezat pe capul fiului său, Walter. Dacă avea să nimerească mărul, Tell avea să fie iertat.
Două săgeţi
Arcaşul nu a ratat, însă Gessler a observat că în tolbă mai era o săgeată. Întrebat de ce a adus două săgeţi, Tell i-a răspuns că, în cazul în care şi-ar fi nimerit fiul, ar fi folosit cea de-a doua săgeată pentru a-l omorî pe el. Înfuriat de răspuns, trimisul Habsburgilor a ordonat ca Tell să fie urcat pe corabia lui şi dus la castelul din Küssnacht. Pe drum însă, s-a iscat o furtună, iar Tell a reuşit să scape. Totuşi, arcaşul a ajuns în cele din urmă la castel unde l-a asasinat pe Hermann Gessler, pentru ca mai apoi, să conducă o rebeliune împotriva Imperiului Habsburgic care s-a soldat cu formarea Vechii Confederaţii Elveţiene.
În loc de săgeată, glonţ
Secole mai târziu, într-un bar din Ciudad de Mexico, William Burroughs şi Joan Vollmer se aflau la o petrecere. Actul lor Wilhelm Tell a fost adaptat: Vollmer şi-a pus pe cap un pahar înalt, iar Burroughs trebuia să îl împuşte cu revolverul.
Scriitorul a ţintit însă prea jos şi a împuşcat-o pe Joan Vollmer în faţă, omorând-o pe loc. Avea 28 de ani şi a fost înmormântată în Ciudad de Mexico. Pe 14 decembrie 1953, Burroughs a fost judecat în absenţă şi condamnat la doi ani de închisoare pentru ucidere din culpă, după cum scrie thevintagenews.com. Acesta nu a stat decât 13 zile în închisoare, timp în care, se spune că familia sa a reuşit să mituiască autorităţile, după cum scrie stltoday.com. Înainte de a i se intenta procesul, scriitorul a fugit înapoi în Statele Unite al Americii.
Pagina de ziar care anunţa actul ratat (Foto:callmeburroughs.tripod.com)
Tragedia a avut însă un impact imens asupra vieţii şi operei lui Burroughs. Se pare că acesta ar fi spus de mai multe ori că singurul motiv pentru care a devenit un scriitor apreciat a fost moartea lui Vollmer.
„Sunt forţat spre concluzia îngrozitoare că nu aş fi ajuns niciodată scriitor dacă nu era moartea lui Joan...Moartea lui Joan m-a adus în contact cu invadatorul, cu spiritul urât, şi m-a manevrat într-o luptă de o viaţă în care nu am avut de ales decât să-mi scriu calea de ieşire”, scria Burroughs în romanul autobiografic ”Queer”.
Sentimentul de vinovăţie şi de singurătate, provocat de moartea lui Vollmer pe care o considera unul dintre cei mai interesanţi oameni, l-a copleşit pe Burroughs.
Joan Vollmer Burroughs în New York, în 1944. Fotografiată de Allen Ginsberg (Foto: realitystudio.org)
Scriitorul Herbert Huncke, un prieten apropiat al celor doi, care s-a întâlnit cu ei în anii 40, trăind pentru o perioadă la ferma acestora, a scris în memoriile sale, ”Vinovat de orice” (Guily of Everything), despre relaţia celor doi.
„Nu am putut înţelege acea relaţie. Cred că o respecta, căci era foarte inteligentă...Dar până la iubire- în sensul acceptat al cuvântului- sunt convins că n-avea deloc afecţiune, sau avea foarte puţină, pentru ea. Îi părea interesantă într-un fel, dar asta era tot. Nu îi plăcea ca ea să îl cicălească pra mult, deşi ea îi cerea să îi ofere puţină atenţie în fiecare seară”, scria Huncke, citat de James W. Graueholz, în lucrarea ”Moartea lui Joan Vollmer Burroughs: Ce s-a întâmplat de fapt?” ( The Death of Joan Vollmer Burroughs: What Really Happened?)
Dacă cei doi parteneri mai repetaseră actul este încă subiect de discuţii. Spre exemplu, Rob Johnson, în volumul „Anii pierduţi ai lui William S. Burroughs: Beats în Sudul Texasului” (The Lost Years of William S. Burroughs: Beats in South Texas), sugerează că cei doi aveau o rutină în ceea ce priveşte acest act. Alte voci spun însă că actul ar fi fost unul singular, caz în care moartea lui Vollmer, n-ar fi fost cauzată doar de beţie.
William S. Burroughs s-a născut pe 5 februarie 1914, în Missouri, şi a fost romanicer, eseist şi orator american, unul dintre fondatorii mişcării Beat. A fost cunoscut şi sub pseudonimul de William Lee. Este considerat unul dintre cei mai tranşanţi oameni politici ai vremii respective şi cel mai inovator artist al secolului 20. Burroughs a scris 18 romane şi nuvele, şase colecţii de povestiri scurte şi patru colecţii de eseuri. Cinci cărţi conţinând interviuri şi corespondenţe sunt publicate.
Burroughs a colaborat deasemenea în proiecte şi înregistrări cu numeroşi muzicieni şi interpreţi. Dependent de droguri ani la rând, a scris cărţi precum „Junky” sau „Prânzul dezgolit”, care reprezintă ilustrări ale fenomenului dependenţei de droguri. Despre „Prânzul dezgolit”, Newsweek scria că este o capodoperă, un strigăt infernal, o carte brutală, înfricoşătoare şi de un comic devastator care oscilează între halucinaţia nestăpânită şi satira precisă şi feroce”.
Se încarcă comentariile...
