Silviu Radu: „Poporul român are dreptul de a cere să-i fie respectate valorile aşa cum i-au fost lăsate moştenire“

Silviu Radu

La începutul lunii aprilie a acestui an a văzut lumina tiparului cel de-al treilea volum al trilogiei „Codex Aureus“, respectiv „Ultimul pion“, purtând semnătura lui Silviu Radu. Lansarea oficială va avea loc la Muzeul Naţional al Literaturii Române miercuri, 24 aprilie 2019, de la ora 18.00, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8.

De ani întregi, peste orice discuţie care are ca subiect Codex Aureus planează un soi de umbră, pe alocuri însoţită de tristeţe. E ca şi cum Codex Aureus se află sub o interdicţie cu caracter sacru, a cărei încălcare atrage automat sancţiuni severe, după cum ne informează DEX-ul că înseamnă tabu. Dacă faci parte din acei oameni care nu se mulţumesc cu informaţiile de pe wikipedia şi cercetezi cu simţ de răspundere arhivele, bibliotecile, ai şansa să înţelegi de ce vorbim despre tristeţe. Dacă te mulţumeşti cu puţin, limitându-te la google, atunci poţi dormi mai departe liniştit. Adevărul este că de o spoială de cultură dai la fiecare pas. E mai cu adevărata cultură. Ea înseamnă studiu, efort, concentrare, tenacitate, seriozitate, responsabilitate, asumare.

Aidoma viorii lui Nicolo Bussotti, cunoscută şi sub numele de „Vioara roşie“, Codex Aureus îşi spune şi el povestea prin intermediul lui Silviu Radu. Destinul aproape mistic al acestei viori rarisime, creaţie a unui lutier italian, a atins sufletele a milioane de oameni. Codex Aureus, atât cel real, cât şi cel imaginat de Silviu Radu, parcurge parcă acelaşi destin, transcende moartea şi viaţa, distanţe şi epoci, într-un pelerinaj prin lume şi timp. Codex Aureus este un fragment dintr-un tetraevangheliar latin pe pergament realizat la comanda lui Carol cel Mare (742-814), în anul 810. În anul 806 împăratul, încheind expediţiile militare de cucerire, s-a dedicat proiectelor culturale, asistat de mari intelectuali ai epocii. La curtea imperială din Aachen a întemeiat Schola Palatina, unde se studia gramatica, retorica, greaca, muzica şi scrierea caligrafică. La îndemnul savantului Alcuin a reformat lectura textelor bisericeşti şi a impus transcrierea în formă artistică a cărţilor religioase şi juridice. Manuscrisul este o adevărată perlă, de valoare inestimabilă, exemplar unic şi rarisim, atât prin calitatea excepţională a ilustraţiei, cât şi prin faptul că a fost scris integral cu cerneală de aur. Au fost realizate, din iniţiativă germană, două facsimile ale manuscrisului integral, la München în 1967 şi la Lucerne în 2000.  

Trilogia Codex Aureus lasă loc imaginaţiei cititorului să se manifeste. Autorul şi-a perfecţionat tehnica de ţesere a poveştilor din cuvinte, însă acestea înfăţişează chipul realităţii chiar dacă, din când în când, sunt redate prin simboluri care par a fi rodul instalării fantasticului în naraţie. Când a început să scrie primul roman din trilogia Codex Aureus, Silviu Radu a chibzuit bine. „M-am gândit că eu, ca cititor, n-aş vrea să las cartea din mână până nu ajung la ultima filă. Aş citi pe nerăsuflate doar o poveste în care suspansul, istoria şi acţiunea se îmbină deplin, fără să le pot vedea separat. Cred că scrisul nu este o profesie, ci o pasiune care te consumă fără oprire, la fel de tare cum cred că doar un spirit liber poate învinge timpul. Prima parte a trilogiei nu doar învinge timpul, dar îl face să devină mic în faţa unor mize uriaşe“, afirmă Silviu Radu.

Silviu Radu s-a născut la 29 iulie 1972 la Brăila. A urmat cursurile Liceului „Nicolae Iorga“ din Brăila. A studiat economia la Universitatea „Eftimie Murgu“, a absolvit Institutul Diplomatic Român, Colegiul Naţional de Apărare, Colegiul Naţional de Afaceri Interne. A cochetat cu scrisul pe blogul personal din 2014. În 2017 a lansat la Brăila primul său roman de ficţiune din trilogia Codex Aureus intitulat „Codex Aureus - Nume de cod“. În 2018, al doilea volum „Codex Aureus - Cele 3 pergamente“. Tot atunci a apărut şi varianta în engleză a primului volum. La începutul lunii aprilie 2019, Editura Proilavia a scos pe piaţă şi al treilea volum „Codex Aureus – Ultimul pion“.

 „Romanul lui Silviu Radu surprinde nu atât prin construcţia sa narativă precisă, capitolele îmbinându-se eficient şi exact ca piesele unui ceas elveţian, cât mai ales prin forţa personajelor sale şi realismul scenelor care se succed dinamic ca într-un film de acţiune hollywoodian“, scria despre primul volum al trilogiei Aura Costea.

Scriitorul, chiar şi cel aflat la început de drum, trebuie să fie într-un permanent contact cu viaţa, cu victoriile ei, cu înfrângerile ei, cu durerile ei. Niciun scriitor adevărat nu se va aşeza în faţa calculatorului şi nu va începe să scrie până nu va ştii despre ce, cine, cum, când şi unde. Scrisul este din acest punct de vedere un proces de descoperire. Un scriitor cunoaşte mediul în care trăiesc personajele lui, ştie o mulţime de lucruri despre personajele lui, ştie exact ce va spune fiecare dintre ele şi când va acorda libertate acestora. Din momentul în care cititorul receptează mesajul putem considera că este vorba despre un act literar. Afirm toate acestea acum, când am terminat de citit trilogia Codex Aureus. Mi-e aproape teamă să spun ceva. De ce? Pentru că după ce citeşti, nu mai gândeşti ca înainte. Nu mai priveşti la fel. Curaj, asumare, perseverenţă, pentru toate acestea îl invidiez pe autor. Ar putea deveni, în anii următori, unul dintre cei mai de succes scriitori români. Aceasta este credinţa mea. Am citit cel dintâi volum, „Nume de Cod“, în trei ore. M-a ţinut cu sufletul la gură. Total neaşteptat. Mi-a recompus lumea, dacă mi-e permisă sintagma. Am simţit că este o experienţă intimă, că nu sunt numai cititor, ci şi personaj al poveştii. Am simţit că toate informaţiile adunate de-a lungul timpului sunt aşezate cap la cap, toate întrebările mele primesc răspuns intantaneu şi că bucăţile dintr-un puzzle uriaş se aşază în sfârşit şi pot vedea imaginea de ansamblu clar ca lumina zilei. Am simţit că volumul a devenit un motiv de introspecţie, nu doar unul de conversaţie. „Cele trei pergamente“, al doilea volum al trilogiei, mi-a luat ceva mai mult, dar nu m-am dat bătută. Cât despre cel de-al treilea, „Ultimul pion“, l-am parcurs într-o după-amiază ploioasă de aprilie, cu sentimentul că până acum am trăit într-o altă lume decât cea descrisă de autor. Am simţit că de pe ochii mei sunt luate mii de văluri şi că dintr-odată se limpezesc gânduri care nu-mi dădeau pace. Nu mai poţi fi la fel, nu mai poţi să te ascunzi după degete după ce parcurgi trilogia lui Silviu Radu. Se simte faptul că a cercetat, că nu s-a mulţumit doar cu inspiraţia. Cu siguranţă nu este deloc simplu să petreci zile întregi în biblioteci, să cauţi prin manuscrise vechi şi să afli multe, mult mai multe informaţii decât ceea ce ajunge la un cititor obişnuit. Citind această trilogie te întrebi dacă este ficţiunea perfectă sau realitate pură. Descoperi incompetenţă, prostie, rea-credinţă. Descoperi că în România modernă a existat permanent şi necinste, şi minciună, şi trădare. Sunt convinsă că majoritatea cititorilor se vor întreba care şi unde este adevărul. Tot ce pot remarca este faptul că orice eveniment istoric are nevoie de timp de decantare. Numai după ce acest timp se scurge în clepsidră suficient de mult, poţi înţelege ce a fost cu el de fapt.

Stând de vorbă cu Silviu Radu am descoperit că nu se teme să-şi poarte luptele pentru succes de unul singur şi că ştie să preţuiască la adevărata valoare rezultatul muncii lui. Din cărţile sale rezultă un fapt peste care nu poţi trece cu vederea, credinţa în vitalitatea indestructibilă a neamului românesc. Gândindu-mă la realitatea de care ne lovim zilnic, nu o dată am avut sentimentul că o mână nevăzută a deschis larg porţile unei case de nebuni, că singura speranţă rămâne spiritualitatea interioară pură a acestui neam. Simt că singurul mijloc de apropiere a sufletelor omeneşti este cultura, rafinamentul artistic. Poate de aceea Silviu Radu a ales să tacă scriind, încercând să dea un motiv cititorilor de a descoperi adevărul ascuns din cărţile lui. Citind volumele din trilogia Codex Aureus a lui Silviu Radu te poţi trezi cu creionul în mână subliniind pasaje al căror înţeles vrei să-l pătrunzi cu adevărat.

L-am întrebat pe Silviu Radu ce-l motivează să scrie şi cum a început drumul lui în lumea cărţilor? „Asta este o discuţie vastă. Cred că motivaţia mea a pornit din dorinţa de a prezenta cititorilor întâmplări petrecute în România, dar văzute prin ochii minţii mele. Drumul meu în lumea cărţilor a început din mijlocul unei tăceri. O tăcere pe care o simţeam ascunsă între frazele nerostite ce-mi umblau prin minte. Pentru mine scrisul este o scormonire, o cercetare, o investigaţie. Se spune că acela care scrie este un neliniştit. Tot asa se zice şi despre cel liniştit, că este fericit. Însă eu cred că fericirea mea este sinonimă cu neliniştea.  Această «nelinişte» pe care eu o port în interiorul meu mi-a transformat gândul în fraze, “, mi-a mărturisit Silviu Radu.

„Ficţiunea mea despre adevărul lor“, astfel îşi promovează autorul trilogia Codex Aureus, ceea ce m-a determinat să-l întreb dacă ar fost un alt tip de scriitor în cazul în care lucrurile ar fi stat altfel? „Da. Este o frază pe care o folosesc atunci când vreau să-mi definesc cărţile. Eu am dorit în romanele mele să transmit mesaje cât mai inteligibile cu putinţă. Nu ştiu dacă am reuşit, deoarece eu vin din două direcţii: exploatez, folosesc, întrebuinţez din materialul cotidian realismul cel mai atroce, cel mai dur, care merge până la naturalism, dar în acelaşi timp vin şi spun că totul este o ficţiune. Cred că dacă lucrurile în România ar fi stat altfel eu nu m-aş fi apucat de scris. Când spun «altfel» mă refer la o Românie căreia să nu-i mai fie şterse în mod constant istoria, identitatea şi valorile ca neam şi ţara“, spune Silviu Radu.

„Lumea, aşa cum arată astăzi, tinde să devină o formă fără fond“, crede autorul trilogiei. „Nu reuşesc să înţeleg de ce trebuie să ne omogenizăm în tradiţiile altora“. Oare deviza celebră „UNITATE PRIN DIVERSITATE“ nu mai este de actualitate? „Eu vreau să-mi păstrez optimismul că ROMÂNII nu sunt şi ei prinşi în acest vârtej numit globalizare, care poate avea efect de «RESET» asupra noastră ca naţiune“, afirmă Silviu Radu.

Ca orice scriitor care se respectă, există personaje cu care nu este de acord, cu altele duce o adevărată luptă. Motiv să pun şi această întrebare: „Cu care dintre personajele tale simţi că rezonezi?“ şi să primesc răspunsul aproape imediat: „Personajele mele sunt fireşti, necosmetizate, fără ornamente false. Atunci când încep să le construiesc sunt nevoit să intru în pielea fiecăruia. După ce înaintez în poveste apare momentul când mă despart de personajele care depăşesc graniţa moralităţii. Aşa că doar cititorul poate să constate care este personajul care mă reprezintă cel mai bine“.

Cineva spunea că artiştii nu ies la pensie, ei pur şi simplu mor. Crede Silviu Radu că şi scriitorilor li se întâmplă la fel? „Mai devreme sau mai târziu fiecare din noi păşim în nefiinţă. Asta se întâmplă şi cu scriitorul. Vine un moment când el părăseşte corpul fizic însă cărţile lui rămân în viaţă, făcându-l nemuritor. Spiritul scriitorului nu moare niciodată. Mesajele cărţilor lui rămân, pentru că literatura nu moare niciodată. Dacă literatura ar muri, atunci şi umanitatea ar muri“.

Mesajul pe care Silviu Radu vrea să-l transmită cititorilor săi este acela că „de foarte mulţi ani se încearcă ruperea României. Se duce, pe ascuns, o luptă pentru ca ea să fie împărţită. Fiecare generaţie de după 1990 a văzut sau a simţit asta. În ciuda acestui fapt, generaţia mea a reuşit totuşi să scrie România cu «R» mare. A reuşit asta pentru că a avut şansa să miroasă pământul reavăn, să simtă fânul proaspăt cosit, să vadă curgând sudoarea muncii fizice, sub soarele dogoritor ori sub vânt şi viscol. În plus, a mai avut o şansă uriaşă, aceea a unor lecturi solide, a unor dascăli de excepţie, dăruiţi şcolii şi naţiunii. Astăzi, toate acestea s-au pierdut. Zestrea acestui neam zace în cărţi pe care nu le mai citeşte nimeni. Dacă nu luăm măsuri, riscăm să devenim toţi o gloată cu minţile odihnite şi goale, instrumente bune de manipulat de către forţe malefice, care stăpânesc comunicarea şi care au puterea să ne îndrepte pe calea dorită de ele. Chiar dacă gestul meu de a scrie despre aceste fapte este unul mărunt, fac asta sperând totuşi că aceste poveşti vor ajuta generaţiile viitoare să nu uite că noi existăm aici de peste 2000 de ani“.

Este foarte adevărat, mai ales în ultimii ani, că întâlnim noi forme de respingere faţă de ţară, mai ales atunci când vorbim de civilizaţie. Este justificat acest sentiment?, l-am întrebat pe Silviu Radu. „Sentimentul acesta este rezultatul aceloraşi manipulări. Legarea solidă de pământul din care te-ai născut, sentimentul apartenenţei la familie, la comunitate, la naţiune şi la credinţa oamenilor ţării reprezintă un pericol pentru globalişti, pentru că-i face pe oameni profunzi, critici, circumspecţi, fideli. Românii sunt un popor deschis şi primitor şi s-au lăsat uşor antrenaţi în acest proces dirijat, de «deschidere» fără limite. Poporul român este pătruns de un sentiment de dreptate şi de loialitate faţă de toate popoarele acestei lumi. El respectă drepturile şi religia fiecăruia, dar acelaşi popor român are dreptul de a cere să-i fie respectate valorile aşa cum i-au fost lăsate moştenire“, a încheiat autorul trilogiei Codex Aureus, Silviu Radu.

Autorul trilogiei Codex Aureus a lucrat timp de două luni şi la un scenariu şi efortul lui a fost răsplătit: Igor Cobileanski a acceptat să semneze regia. Nu este lucru puţin. Nu-mi rămâne nimic altceva de făcut decât să vă invit să citiţi această trilogie şi să participaţi, de ce nu, la lansarea celui de-al treilea volum al ei, „Ultimul pion“, care va avea loc la Muzeul Naţional al Literaturii Române, miercuri, 24 aprilie 2019, ora 18.00. Cine ştie, poate veţi înţelege realitatea mai bine sau vă veţi lăsa imaginaţia să atingă neatinsul!