"Tragedie academică americană", lansat la Bookfest  VIDEO

Salonul Bookfest

Suedia este ţară invitată de onoare la Salonul de Carte Bookfest (24-28 mai). Unul dintre cei mai importanţi autori, Radu Jörgensen, este prezent în cadrul Bookfest. Duminică, de la ora 14.30, la standul Humanitas, va fi lansat volumul "Exit 45.Tragedie academică americană".

"Exit 45" este un roman academic american. Acţiunea de secol XXI descoperă o Americă scindată între radicali şi conservatori, între diferitele grupuri etnice, între intervenţionişti şi pacifişti, între cei militanţi-cu-tot-dinadinsul şi cei alergici-la-orice-idee-de-schimbare, între profesori şi studenţi, între Wall Street şi main street. Personajele vin din medii diferite ca ortodoxia sârbească şi catolicismul polonez, din China mai nou capitalistă şi Argentina pampasurilor lovite de secetă. Stereotipurile sunt deconstruite şi reconstruite, un fir narativ e vecin cu Conversaţia lui Coppola, thriller psihologic, dacă vreţi, iar altul se trage din marşul de la Selma, Alabama. Romanul nu respectă tabuuri, e un studiu de sistem şi are ritmul unei autostrăzi americane: goană cu motorul turat la maximum, depăşiri legale şi ilegale, frână până la zero, aşteptare panicată, plecare în trombă şi, din nou, goană susţinută.

Majoritatea scenelor se petrec în perimetrul Richmond — Washington — Baltimore, bine-cunoscut pentru tensiunile politice la nivel înalt, pentru lumea academică şi aşa-zisul coridor tehnologic, pentru criminalitatea ridicată şi, nu în ultimul rând, pentru cutremurele sociale iscate de lupta pentru libertăţi civile. Tensiunea se acumulează treptat de-a lungul celor patru părţi ale romanului. Ceea ce începe ca un amuzament se transformă într-o obsesie. Regulile jocului se schimbă din mers. Disperarea hackerului, a celui care ajunge să instaleze microfoane în cabinete şi săli de curs şi care monitorizează înregistrările, este, în Exit 45, cel puţin la fel de mare ca a lui Harry Caul, personajul lui Coppola din Conversaţia, sau a fotografului din Blow Up-ul lui Antonioni.

FRAGMENT

În anul patru de facultate, la insistenţele unei colege cu un inegalabil apetit sexual, CV cedase totuşi şi acceptase să meargă şi să se supună unui test de IQ, cu condiţia să nu i se spună rezultatul. Ei, colegei, puteau să-i comunice rezultatul lui, dar el, personal, nu ţinea să-l ştie. Iar ea, să-şi ţină gura. Lacomă gură, de altfel. Sigur, în momentul când neamţul de la Mensa intrase în sală cu rezultatele, sârbul înţelesese dintr-o singură privire. Omul în halat alb ştia - deşi nu-i venea să creadă, fiindcă nu mai văzuse o asemenea cifră -, CV aflase deja din privirea lui năucită, iar studenta se uita când la unul, când la celălalt şi începea, încet, să priceapă şi ea. Totul fără cuvinte. În ultima clipă, CV se întinsese şi-i luase aceluia foaia cu rezultatul din mână, schimbându-şi hotărârea. Ce era el, urs la bâlci? Băgase hârtia în buzunar şi-i ceruse neamţului un pix, după care, pe spatele unui fluturaş de reclamă de pe masa din centrul de testare, desenase patru matrici progresive şi scrisese patru cuvinte. Îi făcuse semn neamţului să ia loc în faţa lui şi îi arătase bileţelul. Spunându-i în germană:

— La numărul doisprezece cred că asta aţi vrut să puneţi acolo. E mai logic aşa. Nu-i mai faceţi pe oameni să ghicească ce aveţi în minte. Ambiguităţile nu-şi au rostul aici. Lăsaţi-i să se lupte doar cu testul, nu şi cu nesiguranţa celui care testează.

Şi, cu vârful pixului, în timpul ăsta repeta mereu o mişcare circulară peste cele patru desene, sugerând logica de formare a progresiei.

La început, organizatorul avusese (doar) aceeaşi reacţie pe care-o avusese şi colega de facultate a sârbului, surprinşi amândoi de germana lui CV. Ea, sigur, încântată şi de faptul că-n felul ăsta avea şansa să se culce şi cu-n sârb, şi cu-n... neamţ, fără să-şi mute periuţa de dinţi dintr-o cameră-n alta. După câteva clipe, cât timp cel-ce-testează nu-şi putu retrage privirea din cea a celui-abia-testat, neamţul făcu un efort şi îşi lăsă ochii în jos spre hârtie. Unde vârful pixului se rotea cu mişcări rupte, dar precise, întârziind câte o fracţiune de secundă asupra fiecărei poze. La ultima din cele patru, ceva mai mult.

— Eins… zwei… drei… vier, numărase neamţul, docil, intrând în joc.

CV oprise mişcarea pixului şi neamţul se oprise din numărătoare. Apoi făcuse din nou primii doi paşi şi neamţul reîncepuse:

— Eins, zwei…

Şi cum pixul se opri, se opri şi el din numărat. Apoi vârful pixului se aşeză, pe rând, pe două elemente din matricea a treia şi pe două dintr-a patra. Se mişcă deasupra lor, sugerând legătura şi schimbarea, adică progresia. Neamţul ridică, în fine, ochii spre el recunoscător. O zi, iată, în care învăţase ceva nou!

— Iar la întrebarea 15, ceea ce testaţi e o serie de tipul ăsta, şi testul vostru nu ţine.

Îi arătă cuvintele. La început neamţul nu pricepu nimic, testele lor fiind bazate numai pe matrici progresive. Ce cuvinte? Eliminaseră doar întrebările legate de deprinderi lingvistice cu nişte ani în urmă. După mai multe citiri, alăturarea cuvintelor lui CV produse totuşi scânteia în mintea Doctorului în Ştiinţe Cognitive de la Basel, cercetător acum la Universitatea din Köln. Ochii i se aprinseră şi începu să zâmbească.

— Cât ai, 155? îl întrebase sârbul.

Ironizat asupra vitezei relativ scăzute de reacţie, neamţul aprobase din cap cuminte, refuzând să mai fie surprins că CV îi ghicise până şi cifra de IQ. Cea cu care el, neamţul, fusese primit în Mensa cu un deceniu în urmă. Iar colega de la Matematici fu mai convinsă ca niciodată că trebuia să ţină cont de sfatul maică-sii şi să se mărite în afara branşei; fuţi ce vrei, mamă, dar de luat iei unul cu liceul, joagăr şi pârtie de schi aici la Azuga, să se chinuie el să te-nţeleagă pe tine şi nu invers.   (Copyright Editura Humanitas)      

Radu Jorgensen, romancier, traducător, jurnalist, inginer geofizician şi matematician român stabilit în Statele Unite, s-a născut în 1962, la Iaşi. Este absolvent al Colegiului Naţional Mihai Viteazul din Bucureşti şi al Facultăţii de Inginerie Geologică şi Geofizică de la Universi- tatea din Bucureşti (1987). La nivel postuniversitar, a studiat ziaristica, la Universitatea din Göteborg, şi pedagogia generală şi matematică, la Universitatea din Växjö, Suedia. În 2004 a obţinut în S.U.A. titlul de Master of Science in Mathematicsla Universitatea din Birmingham, Alabama. În 1990 a publicat în revista 22 şi în săptămânalele Expres şi Phoenix, unde a ocupat, pe rând, şi funcţia de redactor. Din vara aceluiaşi an, a trăit, până în 2003, în Suedia, timp în care a colaborat cu reportaje culturale şi comentarii politice la săptămânalele Expres Magazin, Românul, Tinerama şi la revista Fundaţiei Culturale – Curierul românesc. Peste o sută de articole semnate Radu Jörgensen au apărut în presa română, dar şi în cea suedeză, în acei ani, printre publicaţiile scandinave care i-au găzduit materialele numărându-se Göteborgs Posten, VLT, IDag Göteborgs-Tidningen, Metro şi Sala Allehanda. În 1992 a semnat regia şi scenografia spectacolului Priveşte înapoi cu mânie, montare după piesa omonimă a britanicului John Osborne, la Studio Westmannia din Västerås. Tot în anii ’90 a tradus din limba suedeză Roseanna de Sjövall-Wahlöö, Univers 1997, Moartea unui pornograf de Jacques Werup, Scandic 1998 şi Cele mai bune intenţii de Ingmar Bergman, Univers 2000. A debutat ca romancier cu Clovnul din lemn de gutui, Editura Nemira 1998, în urma câştigării Premiului Nemira. Această sagă a imigrantului european, bine primită de critica literară, a fost reeditată în 2011 într-o formă revăzută, adăugită şi definitivă la Editura Cartea Românească, sub titlul Se respinge (AVSLÅS). Din 2007 până în 2009 Radu Jörgensen a susţinut rubrica permanentă America fără prejudecăţi în revista Observator Cultural, unde continuă să publice şi azi. Eseuri şi texte literare semnate de el au mai apărut în Dilema şi pe site-ul cultural LiterNet.ro. În prezent este conferenţiar universitar în domeniul matematicii la un colegiu din Maryland, S.U.A., şi corespondent la diferite publicaţii europene.