Un spectacol-tortură

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
spectacol tortura foto teatru

Nu am de unde să ştiu dacă dramele Parisului pe toate le-a citit, precum Ziţa din „O noapte furtunoasă“, dar că Bogdan Georgescu a vrut să cuprindă într-un singur text şi intre copertele aceluiaşi spectacol, făcut cu finanţare acordată de AFCN, în virtutea unor atuuri estetice numai de comisie dibuite, cât mai mult din dramele şi tragediile contemporaneităţii sunt cum nu se poate mai sigur.

Am dobândit certitudinea cu pricina pe risc propriu şi prin consum nervos personal liber-consimţit în cele mai bine de 90 de minute de amaruri şi de chin petrecute în Sala Parking a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş, acolo unde se joacă Punct triplu, o piesă de Bogdan Georgescu şi, cum altfel?, în regia lui Bogdan Georgescu.

Precum Lia Bugnar în Matrimoniale, şi Bogdan Georgescu a procedat la un transfer dinspre bucătărie înspre dramaturgie şi ne-a oferit şi el o shaorma teatrală cu de toate. Aceasta fiindcă junele dramaturg şi regizor e animat, pesemne, de aspiraţia totalităţii. Cu nobilul scop de a convinge finanţatorii că e ... omni-conectat la contemporaneitate, că o simte, că o trăieşte, că o înţelege, că şi-o explică şi că vrea să ne-o explice şi nouă,  Bogdan Georgescu a atins în scrierea lui toate problemele actualităţii.

A intenţionat să demonstreze şi se pare chiar că a convins un juriu desemnat de haoticul nostru Minister al Culturii să acorde finanţări pentru tot felul de întreprinderi culturale că ştie cum stau lucrurile cu tragediile cotidianului, cu transferul cotidianului în teatru, cu mariajele cu repetiţie şi cu căsătoriile între soţi de vârste diferite şi de etnii asemenea, cu prieteniile dar şi cu adversităţile româno-maghiare. Dar şi cu soarta tristă a copiilor după divorţ şi cu cearta pentru custodia lor, ceartă cu urmări dintre cele mai imprevizibile. Că e familiarizat cu tăierile salariale abuzive şi cu nelegiuirile patronilor incorecţi, că îi e clar cât e de greu cu ratele bancare, în fapt imposibil de plătit, dar şi cum, după ce faci un master sofisticat în management, ajungi şofer de taxi. A pornit, din câte mi s-a spus, de la un fapt real, adică de la un act suicidar, l-a multiglazurat, l-a tăiat felii-felioare, l-a amestecat cu alte fapte pretins marcate de efectul de real, iar când totul a fost gata nu mă îndoiesc că a avut grijă să precizeze, să accentueze, ba chiar să şi creadă că face teatru extrem-contemporan. Ori că ceea ce a scris poate să se transforme în spectacol de teatru.

Că Bogdan Georgescu a crezut ce a crezut e problema lui personală. Că AFCN-ul s-a lăsat păcălit ori a vrut să se lase păcălit şi i-a dat bani de cheltuială inutilă şi cu efect artistic zero e o problemă ce ţine de misterele funcţionării instituţiei cu pricina. Că mai sunt şi criticiţe fermecate de aiureala în chestiune e o problemă de gust, de profesionalitate şi de deontologie. Mai grav e că, după ce a câştigat concursul binecuvântat de iresponsabilitatea afecenistă, o iresponsabilitate cu cotloane, Bogdan Georgescu a găsit un teatru care a căzut în capcană, care s-a lăsat prea lesne păcălit, care s-a iluzionat că astfel încurajează tinerii dramaturgi şi noua literatură dramatică şi care i-a pus la dispoziţie timp şi spaţiu de repetiţie, o scenografă, un light designer, plus şase interpreţi cât se poate de stimabili.

Aceştia, derutaţi de prolificul şi tezistul text, text ce se încheie cu un pasaj -lipitură ce cheamă, patetic şi moralizator, la pace şi prietenie între popoare, la bună înţelegere şi sentimente pure, şi confruntaţi cu neştiinţa în ale regiei şi în primul rând în abeceul lucrului cu actorii ale aceluiaşi Bogdan Georgescu, au devenit victimele sigure ale cufundatului în bezna ideatică a partiturii şi în întunericul sălii de spectacol, punându-şi imprudent semnătura pe o montare diformă, hidoasă, enervantă. Pe ceea ce se cheamă un spectacol-tortură. O montare care, dacă ar fi fost văzută de fraţii Presniakov, cu siguranţă le-ar fi prilejuit o completare a piesei lor, Terorism. Pe o montare pe care nu mă sfiesc nici un moment să o socotesc de-a dreptul nesimţită. Chiar dacă o atare îndrăzneală va fi drastic taxată de preotesele adoratoare ale falşilor zei ai pretinsei noi dramaturgii româneşti.

Ştiu, sunt gata să pariez că această cronică îi va supăra nu doar pe dramaturg, pe actori şi pe conducătorii instituţiei producătoare. Ştiu şi că voi fi taxat pentru ea de cronicăresele preotese, profete şi plimbăreţe. Ştiu că mi se va spune că nu înţeleg nimic din “poeticile cotidianului”. Numai că, vorba colegului meu de generaţie, Cristian Tudor Popescu: “Dacă vreau viaţă, mă plimb pe stradă sau mă duc să ascult poveşti la o coadă. Dacă vreau film, atunci mă duc în sala de cinema ca să văd şi să aud inteligenţă, sensibilitate artistică, profunzime, umor, surpriză, ritm, atmosferă”. Cam la fel stau lucrurile şi cu teatrul.

Teatrul Naţional din Târgu Mureş - Compania Liviu Rebreanu - PUNCT TRIPLU; Un spectacol de Bogdan Georgescu; Scenografia: Irina Gădiuţă; Light design: Kászoni Attila; Cu: Ion Vântu, Katalin Berekméri, Elena Purea, Mihaela Mihai, Csaba Csiugulitu, Andrei Chiran; Data reprezentaţiei: 24 noiembrie 2013    

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite