Viaţa de zi cu zi în comunism a „duşmanilor de clasă“

Am citit cu maxim interes şi o mereu realimentată empatie volumul „Lungul drum al nopţii către zi - Memorii - 1948-1978“ (Editura Vremea, Bucureşti, 2017).

Cartea a fost scrisă de Dinu Ghika, purtător al unui nume celebru, absolvent a două facultăţi (Academia Comercială şi Facultatea de Drept), în tinereţe rugbist de top, mai apoi posesor al unui doctorat în Economie, cunoscut, poate, unora dintre cititori şi în calitate de autor a două cărţi de popularizare apărute pe vremuri la Editura Ştiinţifică.

În primă instanţă, cartea înseamnă o lungă (400 de pagini), însă deloc plictisitoare autobiografie. Consemnează meritoriu, cu maximă acuitate şi cu o foarte bună calitate a rememorării, avatarurile existenţei autorului şi a familiei sale (mama, soacra, soţia, fiul, un frate condamnat la ani grei de închisoare executaţi în întregime) de-a lungul a 30 de ani. Anii adolescenţei, tinereţii şi ai maturităţii petrecuţi într-o Românie comunistă care, departe de a fi egală cu sine, pentru simplul motiv că nici comunismul românesc nu a fost astfel, ci dimpotrivă, era mereu supus revizuirilor atitudinale  (fiindcă aşa o cereau interesele PCR şi ale conducătorilor lui vremelnici) s-a dovedit totuşi necondiţionat ostilă celor socotiţi a avea „dosar prost“, neconvenabil. Indiferent, de faptul că, periodic, strînsura şurubului devenea mai puţin chinuitoare, iar lupta de clasă era aparent dată uitării, niciodată cei proveniţi din fostele „clase avute“, „exploatatoare“, din rândul vechilor elite, nu au avut o viaţă cât de cât normală în România comunistă. Erau, câteodată, socotiţi utili, li se dădea dreptul să se manifeste profesional, însă controlat, niciodată în voie, în plan public, însă nu erau priviţi decât drept nişte instrumente pe care partidul le întrebuinţa ori le arunca cât-colo în funcţie de politica lui de moment.

Viaţa acestor „foşti“, care se încăpăţânau totuşi să trăiască (unii dintre ei au recurs, la un moment dat, asemenea autorului cărţii, la soluţia emigrării) nu a fost niciodată una normală. A fost veşnic supusă supravegherii. Exercitată de oamenii partidului şi ai securităţii. Indiferent că era vorba despre ofiţerul politic din Armată care şi-a spus drastic cuvântul în anii executării serviciului militar, de şeful de cadre de la slujbă (omul cu nevăzute galoane din Serviciul Personal al oricărei întreprinderi), de vreun director care făcea orice, comitea orice fărădelege numai şi numai pentru a-şi salva postul şi a-şi asigura o eventuală avansare, de vecinii şi ei încatenaţi Securităţii, de colaboratorii din justiţie.

În fapt, Lungul drum al nopţii către zi este, în opinia mea, înainte de toate, o carte despre anormalitatea vieţii cotidiene în România comunistă. Am citit-o nu atât ca o istorie personală, cât, mai curând, ca o mărturie despre felul în care se urmărea distrugerea individului, într-o ţară lovită de ceea ce Alain Besançon (şi nu doar el) socotea una dintre cele două faţete întruchipate de nenorocirea secolului. În cazul de faţă, comunismul. Se avea în vedere distrugerea fizică, politică sau juridică, operaţiuni  evocate şi detaliate de acelaşi Alain Besançon într-o remarcabilă carte chiar în lunile din urmă reeditată de Humanitas.

Un loc aparte este deţinut în carte de evocarea avatarurilor traiului în comun. La un moment dat, de fapt încă de la începuturile dominaţiei sale agresive, comunismul a recurs la această formulă aberantă, de inspiraţie sovietică (celebra komunalka), invocând pretextul rezolvării unor stringente probleme de ordin locativ. În realitate, aşa după cum bine ştim din multiple mărturii, între care şi acelea conţinute în scrisorile pe care Ecaterina Bălăcioiu le-a expediat la Paris fiicei sale, Monica Lovinescu, era vorba despre o strategie prin care PCR urmărea şicanarea, urmărirea, supravegherea „duşmanului de clasă“.

Evocarea cu lux de amănunte a momentelor de „non-convieţuire“, frecvent ajunse  la paroxism, reprezintă însă doar unul dintre punctele-forte ale cărţii. Multiplicarea perspectivei, pătrunderea în diferitele planuri ale vieţii cotidiene înseamnă alte argumente în favoarea lecturii.

Dinu Ghika - LUNGUL DRUM AL NOPŢII CĂTRE ZI - MEMORII - 1948-1978, Colecţia Aristocărţi; Editura Vremea, Bucureşti, 2017