Câtă cinste a acordat Johannis eroilor Smurd: Republica Moldova în doliu, România Nu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Republica Moldova a fost Zi de Doliu Naţional pe data de 3 iunie 2016
În Republica Moldova a fost Zi de Doliu Naţional pe data de 3 iunie 2016

Patru membri de echipaj Smurd au murit în Republica Moldova în timpul unei misiuni pe o vreme nu tocmai potrivită. În al doilea stat românesc a fost decretată Zi de doliu Naţional, însă în România preşedintele ţării a ales să facă o simplă postare pe Facebook. Este vorba de patru români ce au murit pentru ca în viitorul apropiat România şi Republica Moldova să devină un singur stat.

România depune eforturi consistente la nivel de societate civilă pentru ca reUnirea din anul 2018 să devină inevitabilă. Acest lucru se întâmplă şi la nivel de instituţii, acolo unde profesorii, doctorii, istoricii, artiştii, uneori chiar politicienii, depun eforturi consistente pentru ca imaginea României să devină cât mai bună şi să contracareze propagandă rusă dusă.

Extinderea Smurd-ului dincolo de Prut a reprezentat un gest salutat de către toţi românii. Extinderea salvatorilor şi dincolo de Prut nu a făcut decât să ajute fenomenul unionist. Salvatorii României s-au extins pe întreg teritoriul României.

În Republica Moldova decesul celor patru persoane, membri ai echipajului Smurd, a primit toată atenţia cuvenită onoarei de a muri ca un erou, un erou pentru ţara ta. Evenimentul a stârnit o vie emoţie şi preşedintele celui de al doilea stat românesc, Nicolae Timofti, a decretat ziua de 3 iunie Zi de Doliu Naţional.

image

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Bucureşti, unde se pare că preşedintele Klaus Johannis nu consideră decesul echipajului Smurd important, cel puţin nu cât să îi aloce mai mult decât o postare pe Facebook. Acum că preşedintele atâta poate, am înţeles demult, dar şi că şi-a ales consilieri care îl îngroapă de tot, asta nu prea mai înţeleg.

Să declare alţii Zi de Doliu Naţional, dar nu şi tu... nu pot concepe o ruşine mai mare.

Se pare că patru morţi pe frontul de est nu reprezintă suficient pentru preşedintele României. Oare cine mai trebuie să moară pe teritoriul dintre Prut şi Nistru pentru ca să se ofere respectul cuvenit celor care au trecut graniţa pe calea aerului pentru a-şi servi în mod corect ţara?

Cel mai probabil, deoarece moartea celor patru nu mai putea genera nici o consecinţă politică, adică nu mai era nici un guvern de dat jos şi pentru care să merite să moară, Klaus Johannis, cel care în mod ironic a devenit preşedintele ţării, nu a considerat util pentru a dezbate prea mult subiectul. La Colectiv a fost altceva... a fost nevoie, din viziunea preşedintelui, de zeci de morţi pentru ca guvernul Ponta să plece. Cam asta înţelesese el din tragedia din toamna anului trecut.

Acesta este efectul înţelegerii dintre PSD şi PNL, care şi-au respectat planul iniţial stabilit pe când exista USL, respectiv ca unul din partide să deţină guvernul şi celălalt preşidenţia. Asta înseamnă să ai o ţară în care partidele politice nu mai lucrează în interesul ţării ci în interesul celor care conduc partidele.

Dumnezeu că îi primească la ceruri, iar pe noi să ne ierte.

image
image
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite