Eugen Ciocan: „Nu se mai poate amâna problema Centrului Istoric“

Maestrul-fotograf Eugen Ciocan a redeschis FotoCabinet pe strada Lipscani nr. 41, din Bucureşti, cu expoziţia „Versus“, prin care atrage atenţia asupra degradării Centrului Istoric. Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Victor Rebengiuc, Andrei Pleşu sunt câteva dintre personalităţile care au fost fotografiate printre ruine şi pubele în Centrul Istoric.

„Adevărul": Cum a luat naştere acest proiect?

Eugen Ciocan: Deschid pentru a treia oară FotoCabinetul. Prima dată am fost lângă Biserica Albă pe Enescu, a doua oară pe strada Paris şi, reînviem pentru a treia oară, acum, pe Lipscani. De un an şi ceva, cât a durat amenajarea, am acumulat o trăire, a cărei intensitate - sincer - şi pentru mine este bulversantă: anume durerea pe care o poartă acest loc.

Mai citiţi şi:

Eugen Ciocan vede frumuseţea prin aparatul foto

VIDEO Liftul care duce în subsolul Centrului Vechi

Mi-am dat seama că nu pot să mă fac că plouă şi să fac inaugurarea în afara acestui subiect. Andreea Berecleanu a fost muza acestei îndrăzneli şi omul care şi-a tocit coatele defrişând necunoscutele acestei idei. Important este că n-am rămas singuri. Oamenii au răspuns invitaţiei noastre. Iată, suntem mai mulţi care vrem să atragem atenţia asupra unui lucru grav: nu se mai poate amâna problema Centrului Istoric.

Am văzut în fotografiile dvs. personalităţi ale culturii româneşti, care s-au lăsat fotografiate în costume elegante de epocă printre ruine, moloz, clădiri dărâmate, pubele. Cum au primit aceşti oameni provocarea?

Au dorit să facă acest lucru. Le-a plăcut ideea şi au făcut-o pentru Centrul Istoric, cu încredinţarea că acest tip de contrast pe care l-am cultivat în fotografii, între cele două lumi - cea de dinainte de război şi cea de azi - va genera o atitudine. Şi nu mă mai aştept să atingă pe cineva dintre sus-puşi, ci în primul rând, să-i atingă pe oameni, astfel încât presiunea comunităţii asupra celor aleşi să devină reală.

Nu am mai auzit de un alt orş din Europa care să nu aibă centru istoric. Aş vrea ca următorul primar să nu-şi mai permită să pună problema undeva pe la „şi altele", ci în primele trei priorităţi, fiindcă Centrul Istoric iradiază energie şi model, dacă e să funcţioneze corect. Deocamdată, el se lăbărţează ca un centru de terase.

E un soi de manifest acest proiect?

A cam trecut vremea manifestelor. Ele aparţin modernităţii. Acum suntem într-o postmodernitate mult prea gălăgioasă. Manifestele nu mai au forţa de altădată. Oricum, a fotografia, cum spune Cartier Bresson, este un mod de a trăi, nu de a dovedi ceva.

Am încercat prin tehnica sepia şi colorarea manuală a fotografiilor să creez un cadru emoţionant pentru coliziunea dramatică dintre elegantele personaje şi fundalurile „bombardate" de indolenţa noastră. Din asta sper să se degaje o emoţie. Dar dacă este să contrag într-o formulă-manifest, aş spune: „Suntem vii, aici şi acum. Vrem să trăim normal, ba chiar frumos! Rugăm deci, schimbaţi
aceste decoruri jenante, inadecvate".

Cum au fost zilele de lucru printre ruinele, praful şi mizeria din Centrul Istoric?

Am făcut imagine de film şi am o destul de mare tipicăreală la realizarea cadrului. Dar de data asta totul a mers ca uns, în ciuda situaţiilor-limită: nu s-a fotografiat chiar în condiţii de lux, ci în frig şi mizerie. De remarcat este că şi personalităţile au rezistat cu tot stoicismul acestor condiţii destul de aspre. De fapt, lucrurile au decurs într-o deplină complicitate.

Nu vă este un pic teamă că n-o să încerce nimeni să mai resusciteze ce a mai rămas din Centrul Istoric?

Problema aici este că, în afara teraselor şi a locantelor, nu prea ai unde să te refugiezi. Aşa că nu este chiar puţin dacă FotoCabinet va deveni un mic refugiu într-un oraş care trăieşte sufocat, ca în regim de asediu. Ar fi ca „o pată" din teoria aceea „leopard skin". Lângă ea mai apare încă o pată şi încă una, şi aşa începe să se regenereze o piele, iar mai apoi un întreg organism. Oricum la ce lipsuri sunt aici, nu m-ar mira dacă aş ajunge să dau şi un ton în Centrul Istoric, în spiritul pe care cred că îl are. Şi mă refer la dimensiunea sa istorică şi culturală. În rolul de buturugă mică, am mai răsturnat câteva care mari. Nu am inhibiţii de acest fel.

Cum priveaţi Centrul Istoric înainte de 1989?

Înainte de '89, Centrul Istoric nu a însemnat foarte mult pentru mine. Centru era fiecare citadelă individuală care rezista cu grija pentru a nu se stinge candela propriei conştiinţe. Iar istoricul era măsluit şi distorsionat după cum dicta politica de tip patriotard a comuniştilor. Nu îmi doream decât să plec din România. Lucrurile s-au schimbat după ce am hotărât că vreau să rămân în ţară.

Trebuie să vrei să aparţii unui loc, ca să înceapă să-ţi pese de el. Astfel am început să devin conştient de faptul că trebuie identificată o marcă stilistică autohtonă. Ori marca noastră este Urâtul. Cred că problema fundamentală a României nu este sărăcia, ci urâţenia. Există frumuseţe şi cu bani puţini, ca să nu zic, mai ales cu bani puţini. Dar când nu există educaţie şi gust, şi apar banii, atunci aceştia produc dezastre. La noi banii pârjolesc, pentru că nu există criterii şi reguli.

Când v-aţi plimbat ultima oară prin Centrul Istoric şi cu ce gânduri?

Acum câteva zile am făcut o ieşire cu Horia-Roman Patapievici, care a venit în vizită pe la noi. Nu mai fusese de mult pe aici. A rămas cutremurat. De alt­fel, a şi scris imediat după aceea un articol intitulat
„Despre patriotism, cu disperare".

Maître Photographe de la Belle Epoque

Eugen Ciocan s-a născut la 4 februarie 1963, în Bucureşti. A fost realizator TV, director de imagine, regizor, scenarist, copywriter, acum este maître photographe.

Din filmografia sa amintim câteva titluri: „Încăpăţânata iluzie", „Reportaj în Golania", „Draculaland", „Mumele", „Dolinska - colonia celor fără de acasă", „Eclipsa de la capătul tunelului". Între 1987 şi 1989 a fost fotograf şi asistent de imagine la Studioul Cinematografic Buftea. În 1992 şi 1993 a realizat filme de antropologie rurală. În 2003, a deţinut rubrica săptămânală „Ochiul tras de curent", în „Adevărul Literar şi Artistic".

Până în 2007, cu mici întreruperi, a făcut parte din echipa mai multor televiziuni, ca producător şi realizator de documentare sau de scurtmetraje de ficţiune. Din 2002 este director şi fotograf al Studioului de fotografie FotoCabinet.