INTERVIU Partea a III-a. Alexandru Paleologu: „Uniunea Europeană este anti-Europa însăşi!”

24 decembrie 2004. Cu câteva zile înainte, publicasem în revista “Eurolider” forma ciuntită a interviului cu Domnia Sa. Îl intitulasem “Un mare boier al culturii române nu crede în integrare: Alexandru Paleologu: ”. Fusese socotit reacţionar şi periculos. Nu se încadra în linia editorială a publicaţiei. Mi se ceruse să căsăpesc cea de-a doua parte.

Pusesem într-un plic varianta cenzurată şi publicată, dar şi pe cea integrală, trasă la imprimantă. Chiar dacă Aurelian Titu Dumitrescu, cel care mi-a deschis casa şi inima Maestrului, mi-a dat asigurări că Domnia Sa nu se va supăra, că va privi cu detaşare şi umor incidentul, mi-era o ruşine cruntă să-i explic ce s-a întâmplat. Aşa că am strecurat plicul în cutia poştală, fără să mai sun la uşă. În preajma Crăciunului, Titu a hotărât abrupt că trebuie să mergem la domnul Paleologu, ca să-l colindăm. Eu, el şi Constantin Ciocan, fotoreporterul care-l imortalizase pe Maestru în timpul interviului. Costel voia să-i ceară să compună o tabletă despre arta fotografiilor sale. Mi-era groază, de la interviu ieşisem transpirat şi tremurând de emoţie. Acum voi fi nevoit şi să-mi cer iertare! Deci, chiar în Ajun, cu câte o floare albă în mâini, am tropăit în faţa intrării. Doamna Sa ne-a poftit cu dragoste mare. Maestrul ne aştepta în fotoliul din living, îmbrăcat impecabil, ca de obicei. Dar, din cauza bolii, aristocratul Alexandru Paleologu îşi aştepta amicii cu  haina luată doar pe o mână. Titu s-a apropiat, ca un copil de suflet şi ca ultim discipol, a luat mâna Maestrului, l-a îmbrăcat, i-a închis nasturii şi i-a zâmbit. Domnul Paleologu a exclamat: “Dar te pricepi, dragă, să îmbraci oamenii bătrâni!”. Titu a răspuns:“Când iubeşti, mâna îşi găseşte uşor drumul”. Conu’ Alecu era bucuros să ne revadă, dornic de taclale, pus pe şotii, luminat de veselie. Am încercat să mă scuz, dar m-a concediat  cu un gest tandru. Apoi a început să vorbească, privindu-ne pe rând în ochi, ca şi cum tocmai i-am fi întrerupt discursul lăuntric cel neîntrerupt sau ca şi cum ar fi continuat să-mi răspundă la nişte vechi întrebări. Titu mi-a făcut din priviri un semn scurt şi am început să înregistrez.

“Sunt civilizat, tocmai fiindcă vin de pe vremea lui Pazvante!”

De aproape două milenii, s-a ivit creştinătatea. Era bipolară. Dar nu exista o polemică între catolici şi creştinii din Răsărit. Ci doar ambiţia cu Papa. Au venit după aceea protestanţii, fel de fel de hahalere, fel de fel de nordici cu idei. Şi s-a stricat. Dar ideea că eşti membru al unei ţări şi ceri să fii admis prin vot în aceeaşi zonă unde te afli este o tâmpenie colosală. Asta e Europa! Asta ne propune nouă Europa! Adică tot ce e mai antieuropean! Am ajuns să trăim asemenea gogomănii enorme, că aşa zic nişte parlamentari europeni, cu mutre de altfel stimabile. Aaaa, eşti contra mariajului între persoane de acelaşi sex?! Păi ce să facă două femei sau doi bărbaţi cu un copil?! E ceva fabulos! Şi nu poţi să strigi asta fiindcă eşti imediat taxat drept învechit, depăşit, de pe vremea lui Pazvante. Păi da, de pe vremea lui Pazvante! Că d-aia sunt civilizat!

- În sfârşit, discriminarea pozitivă a ajuns şi în Europa.

- E ceva de groază chestia asta. Cum adică să aderăm la Europa? Suntem de-aici! Aşa cum am mai spus, Europa ţine de la Atlantic până la Urali. Nu se poate altfel! Acuma vin gugumani de-ăştia. Cum e un scriitor ceh, altminteri remarcabil, care susţine că Europa are ca margine de est arcul carpatic sau graniţa cu Bielorusia. E până la Urali, domnule! Când spun asta, ei au o justificare sufletească: ciuda pe ruşi! Ciudă pe ruşi avem şi noi. Dar atât de mult mă enervează dobitocia asta: un rusnac! Domnule, ruşii sunt un popor formidabil şi o mare civilizaţie. Că au făcut acolo experimentul bolşevic, e cu totul altceva. S-a viciat complet gândirea despre lume! Dacă spui lucruri care sunt verificabile prin sute de ani de cunoaştere eşti taxat drept retrograd. Domnule fotorepoter Ciocan, mi-aţi trimis un set de zece fotografii. Sunt vreo două minunate acolo. Prima, aceea cu o femeie frumoasă, ţigancă probabil, cu o fetiţă mică lângă ea, în picioare, siluetă. O frumuseţe princiară. Uite ce atitudine nobilă! Ce distinsă! Eu nu-i urăsc pe ţigani, cum face lumea. Am o simpatie mare pentru această etnie. Sigur, nu entuziasm, mă enervează în multe împrejurări. Frumuseţea femeiască a cam dispărut. Înainte erau femei superbe ţigăncile. Acuma, nu ştiu din ce motive, au ajuns să aibă feţele tombate, buzele vinete şi ochii tulburi. Nu mai sunt aşa frumoase ca odinioară. În copilăria şi tinereţea mea, am apucat nişte ţigănci superbe. Superbe femei! Pe stradă, ale noastre umblă toate-n pantaloni, ca nişte putori, ca nişte idioate. Femei în pantaloni! Singura graţie pe care a oferit-o Dumnezeu lumii a fost femeia cu fustă. Şi ele umblă-n pantaloni! Ei, ţigăncile poartă fuste frumoase. Nu ca ale noastre, nişte idioate, în pantaloni! Mai este o fotografie cu o maică şi-un măgar, care mi-a plăcut imens. Mai este una cu două maici şi două ne-maici, patru femei. Asta cu măgarul e o încântare. Şi mai sunt încă vreo două. Dumneata ai darul să despoceşti lumea. O scoţi din pocitura în care a căzut. Îi redai chipul arhetipal, de mare eleganţă şi distincţie. Iată, mai ai o reuşită aici. E un fel de tipologie degenerescentă. E cineva cunoscut? Aaa, şi asta e o chestie frumoasă. Băieţelul în pielea goală pe stradă, la o cişmea! Aici e mama cu fiica? Pare o femeie gospodină, serioasă. Poza asta e amuzantă şi graţioasă. Un copil în pielea goală care stă la o cişmea e o imagine superbă. Simt că nu mai sunt suspect!  Domnule, te felicit. Ai un talent grozav. Acesta este unul dintre argumentele că, în mod sigur, fotografia e o artă. Trebuie să prinzi secunda care trece şi nu mai revine. Este colosală inspiraţia de a apăsa la timp pe declanşator. Asta e de la victoria lui Băsescu, ha, ha, ha! Cu cravata dezordonată, aşa! Şi asta-i nostimă! Asta în care se pupă cu Tăriceanu şi cu Vosganian! După ce i-a aruncat pălăria! Colosal. De unde o fi avut ăsta, Băsescu, o canadiană oranj?

-  E culoarea lor electorală. O  poartă toţi.

-  În consens cu ucrainienii sau aşa s-a nimerit?

“Bun simţ nu mai are nici ţăranul, dar nici nimeni altul”

-  Aici sunt nişte poze de la mitinguri.

-  Şi asta cu patriarhul. Aţi văzut la televizor depunerea jurământului? Patriarhul a fost foarte elegant. Ce lume creştină, dom’le la noi! Bolşevicii creştinaţi! Pe bune sau pe nu!

-  Băsescu a ştiut ce face. A speculat prezenţa patriarhului. Îşi atrage electoratul de la sate.

-   Foarte bine, foarte bine. E limpede că satele habar n-au ce votează. Aşa cum apare la Marin Preda, pare că ţăranii au ajuns să fie destul de isteţi în materie de politică. Habar n-au! Era o babă care zicea că-l votează pe Adrian Tănase. Habar n-au!

-  Oare de ce nu pătrunde cultura politică la sate, domnule Paleologu?

-  Eu cred că nu pătrunde nici un fel de cultură. Noi am făcut mare caz cu folclorul, cu etnografia, cu bunul simţ al ţăranului român. O fi fost ăsta poate adevărul, nu ştiu. Actualmente nu mai există. Bun simţ nu mai are nici ţăranul, dar nici nimeni altul. Deloc! Mie îmi place ăsta, Băsescu, pentru că ştie să se exprime pe şleau. A fost la televizor faţă în faţă cu ăstălat, Adrian Năstase. Ei bine, Năstase avea nişte discursuri gata făcute, chibzuite şi complet neconvingătoare. Băsescu răspundea, o secundă mai târziu, dar abrupt şi perfect. La obiect şi colorat. Aşa cum arată el, caraghios - numai a preşedinte nu arată! -  are un talent oarecare: ştie să formuleze foarte scurt şi foarte percutant. Iată însă la Iliescu, aşa cum apare în pozele acestea din urmă: a început să fie elegant. Nu ştiu cine-l sfătuieşte, dar poartă nişte costume impecabile. Dar nu s-a putut dezbăra de ale lui. S-a arătat acum, cu scandalul ăsta formidabil, o ruşine!, cu revocarea graţierii lui Cozma. Dom’le, eu înţeleg că l-a graţiat pe Cozma fiindcă-i era îndatorat. Acele brutalităţi, acel atentat criminal la adresa societăţii l-au sprijinit mulţi ani Iliescu în autoritate. Îi era obligat. A ajuns la puşcărie pentru 18 ani, deci era obligat să facă demersul de a-l graţia. Nu–l apăr pe Cozma! Să-i fi dat mii de ani în mii de temniţe! Despre altceva este vorba. Iliescu trebuia să-l graţieze. Era o chestiune de onoare. Există un cod de onoare şi la criminali. Dar nici chiar codul de onoare al criminalilor nu se încalcă în aceeaşi zi! Este o ruşine fără margini şi fără precedent.

-  Portretele dumneavoastră au ieşit excelent.

-  Da, formidabil de variate şi de multe. Nu mă credeam atât de plural şi de expresiv. De unde mi-ai găsit domnule atâtea mutre?

“Unde o fi România aia cu deştepţi, pe care am apucat-o?”

-  Salutări de la domnul Neagu Djuvara.

-  Am să-i dau un telefon. Nu ştiam când s-a întors din concediu. A fost în Franţa. Am văzut la televizor că a revenit. Nu i-am telefonat, că-l ştiu foarte ocupat.

-  A fost bolnav de gripă o vreme.

- Eu am 86 de ani neîmpliniţi, el e cu trei ani mai mare. Deci o să aibă curând 89 de ani! Nu-i jucărie asta!

-  Vă salută şi domnul Şora.

- Şora are 86 acuma. Îi poartă foarte bine, domnule! Nu pare mai tânăr, dar pare un bărbat viguros. Sunt încă unii care se ţin bine. Eu nu mai sunt, că am ajuns să depind de porcăria asta de cadru, care este umilitoare, şi urâtă, şi incomodă. Îmi dă un aspect absolut de dispreţuit. Când stau în fotoliu, am impresia că mă pot scula şi că pot merge. M-am săturat de porcăria asta aşa de umilitoare, care aşa îţi distruge vanităţile şi orgoliul!!! Poate că nu este mai bună educaţie creştinească despre rele decât cadrul.

-  Vă este însă folositor.

-  Faci paşii ceva mai uşor decât atunci când te sprijini de mobile. La o vreme, mergeam cu bastonul. N-a mai ajuns. Mă sprijineam de mobile. Foarte periculos! Poţi să cazi. Şi pe-ăsta poţi să-l împingi în faţă. Cazi cu capul drept înainte şi te-a văzut Dumnezeu! Până acuma n-am păţit-o.

-  Interviul pe care vi l-am luat a avut succes. Cred că aţi reuşit să le explicaţi românilor ce înseamnă integrarea, globalizarea.

- Cum să le explici ceea ce este inexplicabil? Globalizarea este un fenomen la care, când aveam 13-14 ani, mă gândeam ca la un ideal. Nu-i ziceam globalizare, dar tot despre asta era vorba. Globalizarea este o nenorocire care survine din cauză că planeta e mică. Şi că orice invenţie tehnică sau orice inovaţie în ordinea economică se produce la fel în toate părţile. Maşinile sunt la fel, aparatele radio sunt la fel, televizoarele sunt la fel. Şi oamenii sunt aproape tot la fel.

- Există vreo diferenţă între globalizare şi comunism?

- Este noua formă de comunism. Noi abia acum trăim în plin comunism. Românului îi place comunismul pentru că permite chiulul, permite hoţia până la anumite limite - acum s-a ridicat mult limita asta – şi permite iresponsabilitatea. Comunismul le conferă mult confort moral românilor. Aseară, la televizor, am urmărit un interviu dat de Patapievici pare-mi-se lui Turcescu. Deşi era îmbrăcat ca dracu’, cu un pulover alb care nu-i stătea bine pe umeri, Patapievici spus că nu-i place România. Şi am înţeles ceva ce nu pricepusem până atunci. El vorbeşte mereu de modernitate. Ce e aia modernitate, domnule? Păi, se referea la momentul când a venit Carol I. După domnia lui Cuza , care nouă ne era foarte simpatic; aşa ne fusese prezentat şi la şcoală, şi în presă,  şi chiar aşa arăta: un tânăr distins, elegant, frumuşel, imoral, care a agravat ..... sistemul acela pungăşesc, cum îi zice?.... corupţia,  cu cinismul lui spiritual. El a fost capul răutăţilor. El a fost domnul care a introdus cinismul şi neruşinarea în viaţa publică, ca necesităţi de guvernământ. Când a venit Carol I, a înţeles că a lupta cu succes împotriva corupţiei înseamnă să creezi instituţii care prin ele înşile lucrează şi îi obligă pe oameni să fie piese din mecanismul care face să funcţioneze statul. Toate acestea s-au petrecut până la Carol al II-lea, pe care eu l-am admirat foarte mult şi care mi-era simpatic, dar care a readus corupţia în ţară. Însă ce corupţie a redus Carol al II-lea? Favoriza prin corupţie pe cei mai deştepţi.

Tatăl meu a păţit o chestie. Nu şi-a dat seama decât mai târziu. El a fost liberal înainte. Până a murit Ionel Brătianu. În acel timp, ţărăniştii aveau însă o elită intelectuală extraordinară. Care erau oamenii lui Stere. Stere îi adusese pe aceşti intelectuali la ţărănişti. Dar Carol al II i-a momit şi i-a pus la locurile potrivite. Iar ţărăniştii au rămas cu tâmpiţii pe care îi are şi acum.  Or tata a crezut că va trăi într-un partid cu elită intelectuală. Nu erau, domnule. Erau tot atât de tâmpiţi cum i-a văzut şi Coposu, în perioada 1996-2000. O cohortă de tâmpiţi. Or cu tâmpiţii ăştia nu se mai poate continua! Prea sunt tâmpiţi! Patapievici zicea aseară la televizor: “Iubesc acea Românie pe care am apucat-o în copilărie”. Şi eu am apucat-o pe cea de demult. Avea o societate de oameni subţiri, cultivaţi, cu care puteai purta o conversaţie plăcută, puteai schimba bancuri amuzante. Femei politicoase, bărbaţi eleganţi...Era o lume remarcabilă. Nu au distrus-o comuniştii ci lichelele. Chiar în plin comunism, pe vremea lui Ceauşescu, am putut întâlni în vreo două-trei locuri anumiţi factori de decizie care aveau nişte mutre prezentabile, care erau evident deştepţi, puteai discuta cu ei. Nu o arătau prea mult, pentru că era periculos să fii deştept. Cu ei puteai avea relaţii convenabile, omeneşti şi civilizate. Asta nu mai există. Numai tâmpiţi acuma sunt. Unde o fi România aia cu deştepţi pe care am apucat-o? Or mai fi, dar toţi îi dispreţuiesc. Idiotul ăla de Mitică Dragomir avea criteriul ăsta: “Păi ăla e mai deştept decât mine, mă, că e mai bogat!”. În capul lui de tâmpit, a fi deştept înseamnă a fi bogat. Or, oamenii deştepţi, dacă nu cumva nu sunt bogaţi de la naştere şi nu-şi risipesc avutul, sunt bogaţi. Dar nu se ocupă de chestia asta! Un om deştept nu este preocupat de cum să se îmbogăţească. Numai proştii se gândesc doar la bogăţie şi la nimic altceva.

“Trăiam foarte prost, dar ne distram foarte bine!”

-  Ne-am pierdut şi simţul umorului din cauza prostiei!

-  Complet! Aţi mai auzit vreun banc bun? Nu.

-  Era o tehnică de supravieţuire, pe vremea lui Ceauşescu.

- Era şi de supravieţuire, dar chiar şi de vieţuire, domnule! Nu poţi trăi ca lumea dacă n-ai umor şi nu te-alinţi. Iar când vine vreo nenorocire, trebuie să ţi-l aperi cu dinţii. Te ajută să treci peste. Am traversat toată perioada comunistă mulţumită acestei tehnici. Erau nişte bancuri grozave pe vremea lui Ceauşescu. Ne amuzam tare. Trăiam foarte prost, dar ne distram foarte bine. Nu plecaţi! Soţia mea ne va aduce să gustăm ceva.

- Noi, aştia nu foarte tineri, ne-am pierdut de tot speranţa. Nu mai avem nici perspective, nici repere.

- Da, nu mai aveţi nici un reper. Ce reper?

- Şi mă îngrozesc gândindu-mă la ce vor trăi copiii noştri.

- La asta mă gândesc şi eu. Până la 54 de ani, eu n-am avut copii şi nici o femeie nu mi-a spus că a rămas însărcinată cu mine. Cum să mor liniştit când ştiu ce lume idioată las în urmă?! Problema e că lumea în care am intrat nu e numai ticăloasă - ăsta n-ar fi mare lucru – dar e tâmpită. Şi ce poate fi mai greu pe lume decât prostia? Bagă de seamă,  chestia asta mă înnebuneşte: românilor (dar cred că şi altor naţii; văd că şi englezilor) nu le plac deştepţii. Omul inteligent ce hram poartă? Ce urmăreşte cu deşteptăciunea lui? Asta îi macină. E periculos de inteligent! Asta se zice. Dar numai prostul e periculos! Ideea că trebuie să te fereşti de deştept fiindcă e periculos este cheia catastrofei în care intrăm. Altă prostie care se mai spune: “ E diabolic de inteligent”. Păi, diabolică e numai prostia! Ura împotriva inteligenţei e un fenomen quasigeneral.

În ultimul episod al interviului, Maestrul Alexandru Paleologu vorbeşte despre imbecilitatea electorală, despre cultura şi civilizaţia occidentală, despre ideologi şi terorişti

(Interviu publicat integral în volumul „Destine fără noi”, apărut la editura „Badea”, în 1996. Fotografii de Constantin Ciocan)