Istorii militare secrete ale românilor

După ce a scos din dosarele Securităţii adevăruri neştiute despre părintele Arsenie Boca, istoricul, publicistul şi teologul Florian Bichir lansează două noi volume despre istoria secretă a românilor. De data aceasta, subiectele sunt dezinformarea şi propaganda radio şi atentatul asupra mareşalului Ion Antonescu.

Cele două volume vor fi lansate vineri, 22 mai, orele 16, la standul Editurii RAO din cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2015, de la salonul ROMEXPO din Capitală.

Primul volum se intitulează „Război în eter. 23 august 1944 pe unde radio. Dezinformare şi propagandă”,  iar cel de-al doilea poartă titlul „Atentat la Mareşal. Olăneşti, 28 iulie 1944. Ion Antonescu – ţinta paraşutiştilor sovietici”. Ele vor fi prezentate de către domnii Gl. Mr. (r) Prof. Univ Dr. Mihail E. Ionescu, Director al Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară şi Comandor Dr. Marian Moşneagu, Şeful Serviciului Istoric al Armatei, care ne oferă şi detalii despre cele două volume ale doctorului în teologie şi jurnalistului Florian Bichir.

„Rămâneţi pe recepţie. Urmează şi alte comunicate importante despre Ţară!”

„Dată cu profundă rezonanţă istorică şi zi naţională pentru mai bine de patru decenii, 23 august a fost, este şi va rămâne în istoriografia românească – şi nu numai – un reper incontestabil pentru o decizie politică având multiple conotaţii în cronologia celui de-al Doilea Război Mondial, ieşirea României din război fiind considerată „un eveniment militar de prim ordin, pe care posturile de radio anglo-americane l-au semnalat şi comentat cu un entuziasm rar întâlnit în emisiunile radiofonice oficiale“.

Deşi aparent şocantă, această decizie politico-militară crucială a fost, cu certitudine, decisivă în grăbirea deznodământului celei mai sângeroase conflagraţii din istorie. De aceea, orice nou demers complementar precedentelor apariţii de excepţie în domeniu poate surprinde, în special prin relevarea unor surse inedite pe care arhivele româneşti şi străine le tezaurizează. De veghe peste partea cea mai tentantă şi imprevizibilă a patrimoniului arhivistic naţional – am numit Arhivele fostei Securităţi –, Florian Bichir, apreciat istoric şi publicist, specializat în ştiinţe politice şi relaţii internaţionale, excelează prin flerul, intuiţia şi maniera originală cu care abordează, în sens constructiv, şi valorizează documentul de arhivă. Fapt confirmat şi în prezenta lucrare, lansată în anul de graţie 2015, când s-au împlinit 70 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, dar şi în care, într-o cu totul altă abordare, conflicte regionale asimetrice, unele din proximitatea graniţelor României, sunt susţinute mediatic într-o manieră specifică războiului psihologic.

Prin introducerea în circuitul publicistic a „Actului de la 23 august în lumina comentariilor străine“, purtând pecetea Direcţiei Radio-Ascultare din Ministerul Propagandei Naţionale, Florian Bichir (re)lansează istoricilor, analiştilor militari şi specialiştilor în comunicare o nouă şi subtilă provocare. Cea referitoare la propaganda adversă, absconsă şi insinuantă, instrument utilizat cu abilitate şi cu consecvenţă de către agresori, atât în timp de pace, cât şi în campanie. Este ceea ce a avut de contracarat, în cazul de faţă, Ministerul Propagandei Naţionale, dar şi Secţia Propagandă din Marele Stat Major Român, ca şi alte instituţii specializate.

În cazul domniei sale, observaţia omnidirectivă a jurnalistului şi analiza pertinent argumentată şi sintetică a istoricului alcătuiesc un binom sinergic demn de invidiat, însă şi de admirat. În toată această salutară stratagemă editorială, generatoare de senzaţional, dar cu un incontestabil suport ideatic şi ideologic, Florian Bichir, detaşat de orice patimă, îşi reconfirmă atitudinea vizibil echilibrată şi echidistanţa conceptuală, postându-se deliberat între predecesori şi contemporani, între notorietatea unor teze şi argumentări şi subtilităţile unor mecanisme şi subterfugii politice, diplomatice, militare sau de comunicare recent descoperite, sesizate sau deductibile.

Cât priveşte arsenalul mediatic utilizat de posturile anglo-americane (Londra, New York şi Agenţia Reuter) şi cele germane şi axiste (Berlin, Dunărea, Ilse II, Budapesta şi Agenţia Transocean), în contrapondere cu informaţiile transmise de posturile de radio sovietice (Moscova, Narcomsveazi şi Agenţia Tass), cu termeni, noţiuni şi metode confuzioniste, strategia de manipulare şi dualismul mesajelor trasmise în eter anterior, în cursul şi după producerea actului memorabil de la 23 august 1944, Florian Bichir adoptă o expectativă analitică notabilă, raportându-se, selectiv şi condescendent, la autori consacraţi şi istorici reputaţi. Mă refer, evident, la Gheorghe Buzatu, Florin Constantiniu şi Dinu C. Giurescu, cât şi la Ioan Scurtu, Eugen Denize, Mioara Anton sau Cezar Mâţă.

A fost, cu adevărat, Bucureştiul, în sfânta zi de miercuri, 23 august 1944, ţinta a două (sau, poate, mai multe?!) mari campanii de dezinformare? De pe poziţia lui de moderat tălmaci de culise, Florian Bichir ne ispiteşte, ne incită şi, în final, reuşeşte să ne convingă, cu suficiente argumente pertinente şi relativ facile trimiteri la surse şi autori consacraţi, asupra unei realităţi încă insuficient descifrată, îmbrăcând deseori roba exegetului.

O tehnică temeinic exersată, care-l defineşte, l-a consacrat şi îl onorează deopotrivă.

Rămâneţi pe recepţie. Urmează şi alte comunicate importante despre Ţară!

Comandor Dr. Marian MOŞNEAGU, Şeful Serviciului Istoric al Armatei

„Un eveniment Top Secret,într-o lucrare de excepţie”

Când am consimţit să semnez, alături de Corneliu Andone,Ion Giurcă, Vasile Popa şi Florian Tucă volumul Mareşali ai României, apărut în 2013 la Editura Rao, lucrare coordonată de generalul prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, nu m-am gândit că voi fi nevoit să revin, parţial, asupra unuia dintre subiecţi, într-un context total diferit. Dar „iscoada“ din Arhivele Securităţii, întruchipată în persoana neobositului jurnalist, istoric şi cercetător Florian Bichir, doctor în teologie şi specialist, în egală măsură, în ştiinţe politice şi relaţii internaţionale, m-a ademenit la o complicitate editorială pe care nu am putut să o refuz.

Subiectul Ion Antonescu este, neîndoielnic, unul perpetuu. Inevitabil,istoriografia românească şi străină a consemnat, prezintă şi va continua să investigheze şi să eticheteze, cu instrumente de lucru specifice, obiectiv, dar şi subiectiv, una dintre cele mai controversate personalităţi militare ale României, intrate în jocul dur al politicii. Aceasta – şi, evident, deciziile sale ferme, controversate, îndelung răstălmăcite şi, după caz, salutate ori demontate – l-au transformat şi adus, în decurs de numai câţiva ani, în unele medii româneşti şi străine, de la celebritate la detestare. Sfârşitul său tragic, în 1 iunie 1946, în urma condamnării la moarte, „acuzat de dezastrul ţării..., crimă şi dezastrul ţării, prin săvârşire de crime de război...“ încă mai constituie subiect de dezbateri, controverse şi atitudini partizane ori categoric ostile, nu numai pentru istorici, simpatizanţi sau conaţionali.

Însă aşa cum ştiut este, că istoricii pot şi, de cele mai multe ori, sunt subiectivi, motiv pentru care istoria se scrie şi se rescrie ciclic, de către alţi actori şi cu instrumente noi, era de aşteptat ca noi surprize – şi încă dintre cele mai şocante! – să ne parvină după deschiderea arhivelor şi libera circulaţie a informaţiilor între instituţiile de profil naţionale şi mai ales internaţionale. Este şi cazul istoricului Florian Bichir, cel care a avut şansa să descopere în Arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor din România documente referitoare la tentativa de atentat a unui grup de cinci legionari, paraşutat în noaptea de 27 spre 28 iulie 1944 lângă Olăneşti, cu intenţia de a-l suprima pe mareşalul Ion Antonescu. Tentativa de asasinat, dezvăluită cu ani în urmă de istoricul Cristian Troncotă, reluată de prof. dr. Sorin Oane şi preluată contextual de istoricul militar colonelul dr. Mircea Tănase, redactorul şef al revistei Gândirea militară românească, este radiografiată, cu lux de amănunte am putea spune, de Florian Bichir.

Autor de succes al peste 20 de lucrări, descoperitorul de noi istorii prezintă documente relevante care vizează atât Mişcarea Naţională de Rezistenţă, cât şi atentatul şi atentatorii din 28 iulie 1944, respectiv fişele celor cinci legionari paraşutaţi de sovietici, ancheta, interogatoriile.

Întrebări precum cine i-a salvat viaţa lui Ion Antonescu sau dacă mareşalul a avut informaţii privind iminenţa unei astfel de primejdii îşi găsesc răspunsul în conţinutul acestor preţioase documente de arhivă, care se dovedesc, încă o dată, indispensabile oricărui demers ştiinţific aprofundat.

O singură dilemă ar putea persista: ce efect ar fi produs această tentativă în cazul unei reuşite? L-a adus, oare, acest eşec pe Ion Antonescu mai aproape de marginea prăpastiei? Răstimpul de nici o lună până la 23 august 1944, zi în care avea să fie arestat, poate fi doar o jumătate din răspuns…

Norocul nu i-a surâs decât o dată. Mareşalul Ion Antonescu avea să supravieţuiască atentatului încă doi ani din viaţă. Istoricul Florian Bichir, în schimb, nu a ratat subiectul. Astfel încât, în 2015, la 70 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, el reconstituie filmul acestui eveniment Top Secret, într-o lucrare de excepţie.

Demers pe care mă simt onorat să-l susţin cu colegialitate şi pentru care îl felicit cu sinceră admiraţie.

Comandor Dr. Marian MOŞNEAGU, Şeful Serviciului Istoric al Armatei

Despre acest volum câteva detalii ne oferă şi autorul, Florian Bichir.

„Ce mai este de scris despre Antonescu?”

Când mi-am anunţat prietenii în urmă cu vreo doi ani că lucrez la o carte despre Mareşalul Ion Antonescu toţi m-au privit chiorâş. „Ce mai poţi scrie despre Antonescu?“, era întrebarea care le stătea tuturor pe buze, dar niciunul, probabil din decenţă, nu a vrut să mi-o pună. Adevărul este că s-au scris, cel puţin după 1989, câteva zeci, dacă nu sute de tomuri, mai toate realizate de istorici competenţi şi de certă vocaţie. Nici nu-i pot enumera din lipsă de spaţiu şi de frică să emit numele vreunuia, lucru total impardonabil.

Un al doilea motiv al căinării era acela al „politically correct“. „Eşti dement? Te solidarizi cu Antonescu?“ „Ba deloc.“ Mareşalul Antonescu dincolo de calităţile sale excepţionale, a făcut şi multe greşeli. Nu înţeleg deloc antisemitismul său, deportările ţiganilor şi multe, multe altele. De altfel, este de notorietate că Mareşalul avea un stil total cazon şi deloc indicat de a conduce o ţară, pe care o confunda datorită structurii sale militare cu o garnizoană. Pe un raport îngrijorător despre lipsa pâinii pentru civilii din marile oraşe, Mareşalul a pus sec următoarea rezoluţie: „A se rezolva!“ E greu de priceput că având un astfel de mod de gândire poţi guverna o ţară. Da, o poţi ajuta într-un moment de criză, de război, dar nimic mai mult!

Ei bine, subiectul acestei cărţi este altul. Este arhicunoscut că în perioada celui de-al Doilea Război Mondial paza lui Ion Antonescu era aproape simbolică, alcătuită doar din câţiva ofiţeri şi jandarmi care îl însoţeau în deplasările sale. Nimeni niciodată nu s-a gândit să suplimenteze această mică gardă de corp, să ia măsuri speciale de protecţie a Conducătorului Statului. Şi nimănui nu i-a trecut prin cap că exista posibilitatea unui atentat. Cu toate acestea, un astfel de atentat la viaţa Mareşalului s-a produs!

În noaptea de 27 spre 28 iulie 1944, sovieticii (de fapt N.K.V.D.-ul) au paraşutat lângă Olăneşti cinci legionari cu intenţia clară de a-l suprima pe Mareşalul Antonescu, care urma să vină la tratament în această localitate.

Au existat atentate la adresa lui Hitler, a lui Churchill etc. Ei bine, toate aceste atentate au generat sute de cărţi, filme, poveşti nemuritoare, legende urbane. Din acest punct de vedere intrăm şi noi în rândul lumii. Am avut şi noi un atentat, iar această lucrare este prima care dezbate acest subiect.

Pionieri în domeniu au fost istoricii Cristian Troncotă şi Sorin Oane, cărora le mai mulţumesc o dată, dar care din lipsă de documente palpabile s-au mulţumit în a expedia subiectul în 2-3 pagini sub forma unor articole.

Şansa mea a fost să descopăr după doi ani de trudă şi cercetări încrucişate în dosarele din Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (ACNSAS) adevărul despre Atentatul de la Olăneşti. Iar Arhiva CNSAS are nu mai puţin de 28 de kilometri liniari. Cu toate „periajele“ făcute de sovietici, tot au rămas urme!

Adevărul nu dispare niciodată!

În al doilea rând, acest demers ştiinţific ridică o întrebare fundamentală pentru istoriografia românească. Întrebare la care de acum încolo va trebui să se răspundă. Dacă Mareşalul negocia cu Aliaţii, deci inclusiv cu sovieticii, de ce s-a încercat lichidarea fizică a lui? Să fi fost toate discuţiile doar o şaradă? A câta oară am fost traşi pe sfoară?

În încheiere aş dori să mulţumesc colegilor de la CNSAS pentru sprijinul acordat, dar şi editorului pentru promptitudine şi profesionalism. Sunt fericit că prin descoperirea acestor documente, fără falsă modestie, Atentatul de la Olăneşti devine o bornă de neocolit în istoria Neamului Românesc.

Dr. Florian Bichir,  Membru al Colegiului CNSAS.

Cine este Florian Bichir

Florian Bichir (n. 29 iulie 1973), istoric şi scriitor român.

Doctor în teologie, doctorand în ştiinţe politice, relaţii internaţionale, SNSPA. Absolvent al Colegiului Naţional de Apărare (C.N.Ap).

Decorat de M.Ap.N. cu Emblema de Merit Partener pentru Apărare clasa I „în semn de apreciere pentru contribuţii deosebite în susţinerea activităţilor armatei“.

În martie 2012 a fost ales de Parlamentul României membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

A publicat 20 de volume.

Istoricul şi jurnalistul Florian Bichir, despre cărţile sale lansate la Bookfest