Legături bolnăvicioase

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oare cum am putea să ne aşteptăm de la o persoană care a plagiat, apoi a dat o ordonanţă prin care poate renunţa la titlul de Doctor, să aibă demnitatea necesară şi onoarea de a fi corect? Cum putem să-l credem când ne oferă atat de multe exemple negative? Cum putem înţelege acceptarea pragului la referendumul din 2012 cerut de la Bruxelles şi acceptat imediat?

Cum putem înţelege faptul că a fost de acord cu exploatarea Roşia Montană? Cum putem înţelege declaraţia sa conform căreia se va muta cu biroul în sediul MapN, eventual în biroul domnului Oprea? Cum putem crede un om, fie el şi premierul României, că a mers în Turcia pentru că doar acolo găsea linişte? Şi întrebarile pot continua...

Victor Ponta a fost prim-ministrul care după mult timp s-a aplecat asupra dialogului cu Orientul Mijlociu, cât şi cu Turcia. Lucru firesc având în vedere că această zonă reprezintă un potenţial strategic şi economic semnificativ.  Doar că premierul român a testat zona în stil propriu, a mers prima dată în Dubai cu prietenul său Sebastian, în club, într-o vizită privată chit că imi e greu să cred că a fost doar privată sau turistică. Gest sancţionat de presă la vremea lui.

victor ponta

Victor Ponta, alături de Sebastian Ghiţă, într-un cluj din Dubai

Cum poate fi catalogat un prim-ministru care merge în club apoi îi vizitează pe regii şi şeicii evlavioşi sensibili la asemenea fapte comportamentale? Pentru conducătorii din zona Orientului Mijlociu religia şi filosofia asupra vieţii este hotărâtoare în aprecierile asupra interlocutorilor lor. Sau pentru domnul Ponta funcţia de prim-ministru este de 8 ore pe zi după care se poate duce liniştit în cluburi?

A urmat apoi o serie de vizite în Orient, întâlniri cu liderii regionali şi, desigur, declaraţiile din care reieşeau speranţe.

În plan diplomatic, se pare că oficialităţile noastre consideră că diplomaţia este acel lucru în care călătoreşti mult, faci fotografii cu liderii lumii şi vorbeşti plăcut. Nu un mijloc prin care în urma unei vizite să poţi obţine ceea ce ar fi trebuit să facă scopul deplasării.

Un lucru este cert şi anume că premierul nostru caută punţi (sau este folosit) şi de către Est, fie ei chinezi, ruşi arabi, turci. Se simte mult mai confortabil în compania coducătorilor autoritari. Astfel nu-mi explic de ce nu ratează nicio ocazie de a fi în preajma lui Vladimir Putin sau a „prietenului” Recep Tayyip Erdoğan.

Astăzi este greu de demonstrat că premierul nostru nu-l consideră prieten pe preşedintele turc. Ceea ce nu este rău deloc. Numai că nu cred că pentru carismaticul lider turc sentimentele sunt asemenea. Aşa că putem înţelege că ambii au interese personale din poziţii publice. Istoria ne demonstrează o sumedenie de „prietenii”, dar nu dincolo de aşa - deja populara sintagmă – interesul naţional.

Altfel cum putem înţelege prezenţa premierului român la ceremoniile de comemorare a independeţei statului turc, puse în aceeaşi zi cu comemorarea genocidului armean, 24 aprilie?

Dincolo de eroarea diplomatică gravă parcă văd dilema lui Victor Ponta: să mearga la Canakkale, alături de Erdoğan sau la Erivan alături de Vladimir Putin? A preferat Turcia, vizita la Trabzon şi vizionarea unui turneu de baschet unde participa şi o echipă din Oltenia natală.

image

Victor Ponta, în spatele lui Vladimir Putin, la Jocurile Europene de la Baku

Vizita la Baku, chiar dacă a fost blamată în declaraţii de părerologi, ea poate reprezenta exacerbarea egoului şi a tinereţii premierului român. Cei care au hotărât ca Jocurile Europene să se desfăşoare în Azerbaidjan nu au fost Erdoğan sau Putin. Vizita lui Putin la Roma sau a Angelei Merkel din mai anul curent la Moscova nu au fost criticate în presa noastră aşa cum a fost întâlnirea lui Ponta cu cei doi lideri autoritari. Desigur comparaţia este puţin forţată iar scăparea în presă  turcă, a unei discuţii din tribuna de la Baku dintre Erdoğan şi Putin defăimătoare la adresa românului („nu este niciun european aici”) pare  sugestivă şi arată cât preţ pune Erdoğan pe relaţia sa cu Ponta.

Faptul că Victor Ponta şi-a lăsat delegaţia şi a trecut în avionul turcilor ridică semne de întrebare. De ce atât de des cu Erdoğan? De ce Victor Ponta atât de des la Istanbul? De ce a ales să se opereze la Istanbul într-o clinică în care soţia preşedintelui turc este acţionar?

Tot în această perioadă, înainte de a pleca către prietenul său Erdoğan şi către Istanbul unde va sta ceva vreme printr-o hotărâre de guvern acesta oferă într-un loc central comunităţii musulmane terenul pentru a se contrui cea mai mare moschee din Europa pe banii turcilor. Istoria va consemna că unul dintre ctitorii celei mai mare moschei din Europa este Victor Ponta alături de prietenul său R.T. Erdoğan.

Ce a făcut R.T. Erdoğan după alegerile din 7 iunie

Această legătură apropiată cu Recep Tayyip Erdoğan ar trebui să ne îngrijoreze. Liderul autoritar turc a pierdut din încrederea europenilor, am putut citi chiar şi pe agentia Reuters că sunt din ce în ce mai multe indicii cum că acesta nu este străin de trimiterea de arme către ISIS.

În presa turcă s-a dezbătut intens faptul că o coloană de tiruri încărcate cu armament a trecut graniţa cu Siria, iar vameşii au primit ordin să nu controleze maşinile. Ca să se asigure că nu vor fi controlate, coloana a fost însoţită de ofiţeri ai Serviciilor Secrete. Culmea, preşedintele turc s-a supărat că au fost găsite arme, nu că mergeau către ISIS.

În Turcia, după alegerile din 7 iunie, guvernul preşedintelui Erdoğan este criticat pentru spălare de bani datorită hotărârii acestuia, de a permite transferul de bani şi de active valoroase ale statului, din Turcia către alte state, fără a fi supus unor inspecţii de stat, ceea ce practic legitimează pierderea urmei banilor.

Prima măsură legislativă a partidului AKP după alegerile parlamentare a fost să-şi continue eforturile de a implementa un regulament, pe 8 iunie, care permite fluxul de bani din Turcia către alte ţări.

Regulamentul a fost emis de Ministerul Economiei. Conform acestuia, va fi posibil să se transfere bani atât în valută străină, cât şi în lire turceşti în numerar, precum şi bunuri valoroase, cum ar fi aur şi diamante din zonele de liber schimb - zone pentru importul fără taxe vamale de materii prime etc.

Nu vor exista inspecţii de stat ale acestor transferuri, făcute fie de către vămi, fie de către Ministerul Comerţului şi Ministerul de Finanţe. Conform acestei decizii, sistemul bancar - sau banca centrală a Turciei - nu sunt incluse în cadrul acestui proces ceea ce face imposibil de urmărit transferul de bani şi de bunuri în străinătate. Sume mare de bani şi bunuri valoroase pot fi acum transportate către zonele de liber schimb, de unde pot fi preluate de către alte state sau anumite insule, prin intermediul vapoarelor.

Dacă aceşti bani şi aceste bunuri sunt aduse înapoi în Turcia, nicio autoritate statală nu ar fi informată cu privire la transfer.

Controversatul regulament sprijinit de către guvernul AKP ca urmare a incapacităţii sale de a obţine o majoritate în guvern a dus la formularea unor speculaţii privind motivaţia secretă a partidului.

Reprezentanţii partidelor de opoziţie au promis să prezinte problema Parlamentului, dorindu-se o anchetă parlamentară şi să-i solicite explicaţii guvernului AKP, în timp ce experţii în economie au considerat că măsura guvernamentală a fost cauzată de "panică" în urma alegerilor.

Există, de asemenea, zvonuri cum că guvernul ar fi grăbit implementarea regulamentului pentru a transfera bani în străinătate a căror sursă nu o poate explica.

Îi poate oferi prietenul Ponta ajutor în oferirea unor zone libere din România prietenului său? Sau putem crede că premierul nu ştie de această controversată lege?

Acuzat, chemat la DNA, cercetat comportamentul premierului român produce consecinţe. Una dintre ele este că în urma deciziei Ponta-Iohannis avem un premier general. Suntem singura ţară europeană care avem un sef de guvern general. Care chiar insistă să ne spună că ne va conduce ca un militar. Pe axa România – Orient Mijlociu au apărut primele similitudini: conducători generali! Iar preşedintele tace şi reface. Vechii pedelişti în funcţii cheie. Cu alte cuvinte, la vremuri noi tot vechi!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite